Hemoglobina glicozilata (HbA1C)

Conform grupului de lucru al IFCC (International Federation of Clinical Chemistry Working Group on HbA1c ), hemoglobina glicata HbA1c se defineste ca fiind hemoglobina A care este glicata ireversibil la aminoacidul valina al uneia sau ambelor portiuni N-terminale ale lantului β al moleculei tetramerice de hemoglobina, inclusiv, dar nu numai, hemoglobina care este glicata la aminoacidul lizina.

Glicarea hemoglobinei este un proces non-enzimatic de atasare a glucozei sau altor hexoze la molecula de hemoglobina, proces ce decurge in doua faze.

Prima faza este rapida, reversibila si depinde de concentratia de glucoza din mediu si are ca produs final o baza Schiff labila (aldimina).

In timp, aldimina este supusa unei rearanjari de tipul Amadori si este transformata in ketoamina stabila, respectiv hemoglobina glicata.

Majoritatea metodelor pentru dozarea HbA1c determina acest produs si nu si baza labila, care este influentata de variatiile de dieta (1)

Exista mai multe subfractii de hemoglobini glicate in functie de locul glicarii si partenerii de reactie. Hemoglobina nativa (neglicata) este HbA0 (2α2β).

Variantele HbA1a1, HbA1a2, HbA1b si HbA1c sunt produse prin glicarea cu diferiti carbohidrati a grupului amino liber al valinei N-terminale din lantului β al hemoglobinei.

In afara valinei N-terminale a lantului β, exista si alte grupari amino-libere ce se pot glica (valina α – N – terminala sau lizina).

La adultul sanatos, pe langa hemoglobina HbA0 se mai gasesc si cantitati mici de hemoglobina fetala HbF (2α2γ) si HbA2 (2α2δ); valina din capatul N – terminal al lantului δ poate fi de asemenea glicata prin mecanisme chimice similare cu glicarea valinei N – terminale a lantului β (2). HbA1c reprezinta 75 – 80% din totalul hemoglobinelor glicate.

Pentru ca valoarea obtinuta in urma determinarii hemoglobinei glicate sa se rezume strict la definitia IFCC, tehnicile de lucru trebuiesc standardizate. In 1996 s-a demarat un program, NGSP (National Glycohemoglobin Standardisation Program), care prevede standardizarea metodelor fata de HPLC si trasabilitatea acestora la DCCT (Diabetes Control and Complications Trial).

In 2007 a fost instituit un Comitet de Consens de catre principalele organizatii internationale de diabet (de catre ADA, EASD, IFCC-LM, IDF) care a stabilit standardizarea tehnicilor la o noua metoda de referinta dezvoltata de IFCC-LM (International Federation of Clinical Chemistry and Laboratory Medicine), metoda ce prevede determinarea exclusiva a HbA1c .

Comitetul de Consens recomanda de asemenea ca rezultatele sa fie raportate in mod unitar [HbA1c (%);HbA1c (mmol/mol)](1)

Tot Comitetul de Consens a definit si relatia matematica ce stabileste corelatia dintre valoarea HbA1c si valoarea medie a glicemiei (eAG – estimated Average Glucose)

Aceasta formula este: 28.7 X A1C – 46.7 = eAG .

Conversia poate fi facuta accesand site http://professional.diabetes.org  Efectuarea glicemiei permite evaluarea statusului curent, la momentul recoltarii, al metabolismului carbohidratilor la pacientii diabetici.

Spre deosebire de aceasta, determinarea fructozaminei si a hemoglobinei glicate ofera o estimare retrospectiva a statusului glicemic, independenta de ritmul circadian, dieta si alte fluctuatii tranzitorii ale concentratiei glucozei in sange (2).

Dozarea HbA1c ofera informatia asupra nivelului mediu de glucoza din sange pe o perioada de 2 – 4 luni in urma fata de momentul determinarii si se coreleaza atat cu durata de viata a eritrocitelor (in medie 120 zile) cat si cu media ponderata a glicemiei din aceasta perioada.

Determinarea Hb A1c constituie un test de evaluare si monitorizare pe termen lung al controlului glicemic la pacientii cu diabet zaharat.

Scaderea hemoglobinei glicozilate are loc treptat pe durata mai multor luni, pe masura ce hematiile cu hemoglobina normal glicozilata le inlocuiesc pe cele cu concentratii crescute.

Determinarea HbA1c a fost inclusa in criteriile de diagnostic pentru diabetul zaharat (3)