OMUL – de la psyche la soma
Ce este psihologia?
De-a lungul istoriei, psihologia nu a dispuns niciodată de o definiție unică. Oamenii de știință care au studiat îndeaproape sferele ei, au propus de-a lungul timpului zeci de definiții pentru aceasta, însă niciuna nu a fost considerată completă și unanim acceptată la nivel universal.
Totuși, în ciuda definițiilor controversate, acestă știință a fost, de cele mai multe ori, caracterizată pornind de la etimologia cuvantului „psyche” – suflet. Astfel, putem afirma că psihologia este știința care studiază psihicul uman, folosind un ansamblu de metode obiective, cu scopul de a cunoaște legile lui de funcționare, a optimiza și a ameliora existența umană, iar psihologul nu este altceva decât un „vindecător al sufletului”.
Cu alte cuvinte, psihologia este știința care studiază OMUL, sub toate aspectele lui: biologic, psihologic, sociologic și cultural.
Ce este sănătatea mintală?
Sănătatea mintală poate fi conceptualizată ca o stare de bine în care individul este conştient de propriile abilităţi, în care poate face faţă stresului vieţii, poate lucra productiv, fructificându-şi abilităţile şi este capabil să-şi aducă contribuţia în comunitatea în care trăieşte.
În acest sens, sănătatea mintală este baza stării de bine şi a funcţionării eficiente pentru un individ sau pentru o comunitate, afirmă Popa Adriana, psiholog clinician.
Sănătatea mintală este determinată de factori socio-economici şi factori de mediu, sociali, biologici şi psihologici, care interacţionează între ei. Persistenţa şi creşterea dezavantajelor socio-economice pentru indivizi sau comunităţi reprezintă riscuri recunoscute în ceea ce priveşte sănătatea mintală. Cea mai mare vulnerabilitate pentru tulburările mintale poate fi explicată prin factori cum ar fi experienţa insecurităţii, lipsa de speranţă, schimbări sociale rapide şi riscul unor boli fizice.
Problemele de sănătate mintală, socială şi de comportament pot interacţiona pentru a intensifica efectul asupra stării de bine.
Abuzul de substanţă, violenţa şi abuzul asupra femeilor şi copiilor, pe de o parte, şi probleme de sănătate cum ar fi SIDA, depresia, anxietatea, pe de altă parte, sunt mai dificil de abordat în condiţiile unei rate ridicate a şomajului, veniturilor scăzute, educaţiei limitate, condiţii stresante de muncă, discriminare sexuală, excluziune socială, stiluri de viaţă nesănătoase şi violarea drepturilor omului.
În ciuda problemelor cu care se confruntă la nivel emoțional, există, însă, o multitudine de motive pentru care oamenii nu caută ajutor pentru problemele de sănătate mintală. Frica, ruşinea, întelegerea greșită a termenilor de „psiholog”, „consiliere”, „psihologie”, etichetarea cu conotații negative de către societate a acestor termeni, datorită lipsei de educație, sunt principalele motive pentru care familiile şi persoanele cu probleme nu accesează serviciile de specialitate.
Uneori, capacitatea de a solicita ajutor, suport şi tratament profesional este o problemă de schimbare a mentalităţii în ceea ce priveşte sănătatea mintală prin educație şi o schimbare a modalităţii de a reacţiona la problemele de sănătate mintală.
Ce face psihologul?
Acest ajutor poate fi oferit prin intermediul psihologului. Există oameni care consideră că nu au probleme sau, în orice caz, că nu au probleme semnificative și cu atât mai mult consideră că un psiholog nu i-ar putea ajuta cu nimic.
Să nu uităm că noi, oamenii, nu suntem niște ființe perfecte. Și dacă nu suntem perfecți, atunci înseamnă că întotdeauna există posibilitatea să evoluăm, să creștem, să ne transformăm în niște oameni mai buni. Și pentru cei care încă mai sunt sceptici cu privire la rolul psihologului în viața lor, doamna psiholog Popa Adriana ne propune să facem următoarea comparație: „Încă de la naștere, intervine în viața noastră, obligatoriu, igiena corpului. În copilărie, această sarcină cade în grija părinților noștri, după care, ajungem la vârsta la care responsabilitatea ne revine nouă. Și vom avea această grijă a trupului până la sfârșitul vieții, învățându-i între timp și pe copiii noștri acest ritual zilnic. Toți ne spălăm pe mâini, pentru că suntem conștienți că numai așa vom îndepărta niște microbi microscopici, pe care noi nu-i vedem, dar știm că sunt acolo, iar ei au o putere enormă de a ne distruge sănătatea.”
Același principiu trebuie aplicat și SUFLETULUI nostru. Așa cum ne curățăm trupul și ne spălăm pe mâini pentru a ne feri de microbi și bacterii, tot așa ar trebui să ne îngrijim și sufletul. Așa cum microbii de pe mâini nu se văd, nici „microbii” din sufletul nostru nu se văd, dar dacă nu sunt îndepărtați, ne pot face enorm de mult rău.
Trebuie să învățăm să ne curățăm și sufletul!
Doamna psiholog, Popa Adriana, recomandă ca acest lucru să devină un obicei în viața noastră. Așa cum, atunci când avem o problemă cu trupul, mergem la doctor pentru a remedia situația, tot așa atunci când avem o problemă cu sufletul, trebuie să mergem la psiholog. Dacă o să lăsăm „microbul” acolo, el o să crească și o să crească, și o să sape în sufletul nostru, până când o să înceapă să atace și să distrugă părțile sănătoase din suflet.
De aceea igiena sufletului e la fel de importantă ca igiena trupului. Numai dacă avem un suflet sănătos, într-un trup sănătos, avem șansa să fim fericiți. Pentru a putea face curățenie în sufletul nostru, pentru a ne menține sănătatea mintală, avem nevoie de ajutorul specializat al „vindecătorului de suflete”, al psihologului. El este cel cu ajutorul căruia putem „vedea” în cotloanele cele mai prăfuite și ascunse ale sufletului nostru, putem găsi monștrii care ne produc atât de multe temeri și putem învăța să-i controlăm.
Munca psihologului constă în favorizarea unor schimbări la nivel psihic și comportamental, care se produc prin conlucrarea strânsă dintre specialist și clientul/pacientul său. La baza acestor modificări trebuie, însă, să stea mereu MOTIVAȚIA clientului/pacientului. Conștientizarea, recunoașterea problemei, precum și analizarea acesteia în profunzime, nu se poate produce fără o motivație puternică, fără determinare și dorința din partea clientului/pacientului către o schimbare reală.
Psihologul este pregatit să empatizeze cu stările clientului/pacientului, care va avea posibilitatea de a explora asistat, în profunzime, propriile trăiri, de a-și analiza în deplină siguranță cele mai mari temeri și slăbiciuni și de a le înțelege, aceasta ducând la achiziția de noi instrumente psihice și relaționale.
Un OM SĂNĂTOS este un OM ÎNTREG. Sufletul și corpul trebuie îngrijite în aceeași măsură.
Îngrijiți-vă sufletul. Consultați un psiholog.
Autoarea acestui articol, doamna doctor Popa Adriana, psiholog în cadrul MedLife Genesys vă stă la dispoziție de luni până vineri în cadrul clinicii noastre. Pentru programări, apelați 0257 960.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Cum se modifica sensibilitatea emotionala pe parcursul vietii?
De ce devenim mai pozitivi pe masura ce imbatranim? De ce adolescentii sunt atat de sensibili la lucrurile negative? Acestea sunt intrebarile la care oamenii de stiinta au incercat sa raspunda printr-un nou studiu revolutionar, analizand modul in care oamenii de toate varstele detecteaza semnale...

Copiii supusi abuzurilor au un risc mai mare de a se sinucide la maturitate
Copiii care s-au confruntat cu abuzuri fizice, sexuale, emotionale, sau care au fost neglijati au un risc de doua ori mai mare de a se sinucide cand ajung la maturitate, potrivit unui nou studiu condus de specialisti, conform sciencedaily.com. Oamenii de stiinta au analizat 68 de studii condu...

Pierderea auzului creste riscul depresiei?
Specialistii au descoperit, printr-un nou studiu, ca pierderea auzului in randul varstnicilor este asociata cu multe simptome ale depresiei. De asemenea, sugereaza ca majoritatea nici nu incearca sa se trateze, acesta fiind un mod eficient de a preveni depresia, potrivit sciencedaily.com. Studiu...