Publicat la: 
14/11/2015

Părinţii îmi relatează că problema cu care se confruntă adesea este minciuna copiilor. Mint cei mici uneori aşa de mult că adulţii nu mai ştiu dacă e poveste, real sau cei mici trag un semnal de alarmă asupra unei probleme.

S-a constatat că încă de la cea mai fragedă vârstă poate apărea un tip de comportament simulat la bebeluşii de 6 luni. Aceştia pot da semne că le este foame doar pentru a obţine alinarea, pentru a fi luaţi în braţe, captând astfel atenţia celor din jur printr-o mică manipulare.

Totuşi se poate vorbi mai clar despre tendinţa şi dorinţa de a minţi în momentul în care copilul achiziţionează capacitatea de a înţelege ce ar putea gândi celălalt, atunci când apare teoria minţii. Copiii pot minţi doar în momentul în care pricep că adulţii din jur nu sunt omniscienţi şi nu le pot citi toate gândurile şi intenţiile. Minciuna nu e deloc un motiv de teamă pentru că imaginaţia debordantă şi activă este un semn de sănătate psihică, chiar dacă poate duce la neadevăruri care încalcă realitatea.

La copilul mic fantezia îndeplineşte o funcţie vitală-ajută la dezvoltarea cognitivă, dar şi la explorarea unor scenarii care se pot desfăşura în condiţii de siguranţă psihică. Astfel el nu va mai fi nevoit să-şi pună în act diferite sentimente şi dorinţe interzise dacă poate visa la ele.

Aşadar, copilul are nevoie de funcţia imaginaţiei şi a gândirii magice pentru a explora lumea fără pericolul de a încălca limitele.

Fantezia şi realitatea se pot împleti în acest mod, iar uneori părinţii se alarmează judecând în termeni de bine şi rău minciunile celor mici. Adulţii se sperie neînţelegând nevoia esenţială prin care un copil se poate delimita prin exersarea propriei voinţe de controlul omnipotent al părinţilor. Eul copilului se diferenţiază de fuziunea emoţională cu mama, iar astfel îşi câştigă propria autonomie psihologică prin aceste comportamente normale.

Îngrijorarea ar putea fi situaţia în care cel mic persistă în a minţi  frecvent la vârste mai mari sau face acest lucru adeseori. Dacă acest tip de comportament capătă o intensitate sporită, atunci trebuie făcută o evaluare psihologică pentru a se investiga cauzele. Motivele pot fi multiple: minte ca să iasă dintr-o încurcătură, de frică, de ruşine, din plăcerea de a contra, dintr-o dorinţă de omnipotenţă, pentru a-şi construi un univers diferit de cel al adulţilor, ca să scape mai uşor de unele consecinţe. Trebuie văzută cauza minciunilor la un nivel mai profund al funcţionării psihice şi nu judecând din punct de vedere moral.