Specialitati medicale

Anestezie

Descoperă informații utile despre Anestezie.
Pentru a putea beneficia de servicii medicale complete, la cele mai înalte standarde, solicită o programare în Sistemul Medical MedLife.

Informații generale

Anestezia reprezintă procedura prin care sunt administrate anumite medicamente anestezice, cu scopul de a împiedica pacientul să simtă durerea în timpul intervențiilor chirurgicale. Aceste substanțe blochează temporar semnalele senzoriale transmise de nervii amplasați în zona în care este efectuată procedura către centrii din creier.

Există tipuri diferite de anestezie, care funcționează în moduri diferite; unele medicamente amorțesc anumite părți ale corpului, altele acționează asupra creierului, astfel încât pacientul să poată dormi pe parcursul unei proceduri chirurgicale mai complexe. Anestezia pe care medicul va decide să o folosească depinde de tipul și de domeniul de aplicare al procedurii, astfel:

  • anestezie locală: amorțește o mică secțiune a corpului iar pacientul rămâne treaz; este folosită, de obicei, pentru proceduri minim invazive, cum ar fi operația de cataractă sau biopsia cutanată, lipoame, chisturi sebacee etc.;
  • sedare: pacientul este relaxat până la punctul în care va adormi, dar poate fi trezit dacă este nevoie, pentru a comunica (deși nu va fi complet inconștient, este foarte probabil să nu-și amintească procedura); este folosită adesea pentru intervenții precum cateterismul cardiac sau unele colonoscopii, de obicei în intervenții cu durată scurtă;
  • anestezia regională: blochează durerea într-o parte mai mare a corpului, cum ar fi un membru (amputație de deget, artroscoscopie genunchi, intervenții la nivelul unui braț sau cot);
  • anestezie generală: pacientul va fi inconștient și insensibil la durere sau la alți stimuli; este folosită pentru proceduri mai invazive sau intervenții chirurgicale la cap, piept sau abdomen;
  • anestezie rahidiană: pentru intervenții în partea inferioară a corpului (de obicei subomlilicală sau la maximum cinci centimetri deasupra cicatricei ombilicale), hernie inghinală, amputație coapsa, etc.

 

Subspecialități pentru anestezie

Unele subspecialități de anestezie includ:

  • managementul durerii;
  • anestezia cardiacă;
  • anestezia pediatrică;
  • neuro-anestezia;
  • anestezia obstetricală;
  • terapia intensivă;
  • anestezia regională/managementul durerii acute;
  • îngrijirile paliative.

Citește mai mult

Citește mai puțin

Anestezist plasand o masca de oxigen pe fata unui pacient inainte de o interventie chirurgicala

Afecțiuni pentru care poate fi necesară anestezia

Anestezia este folosită în gestionarea unei serii variate de afecțiuni. Majoritatea intervențiilor chirurgicale și procedurilor necesită, în general, un anumit tip de anestezie:

Generală:

  • chirurgie la cap sau la spate;
  • operație de inimă;
  • chirurgie pulmonară;
  • proceduri chirurgicale în abdomen.

Regională:

  • chirurgie la șold sau la genunchi;
  • chirurgie la mâini sau la picioare.

Sedare intravenoasă (cu sau fără anestezic local):

  • bronhoscopie;
  • colonoscopie;
  • chirurgie dentară;
  • repararea fracturilor osoase minore;
  • chirurgie minoră a pielii;
  • chirurgie plastică sau reconstructivă;
  • endoscopie superioară.

Servicii medicale de anestezie

Anesteziștii au responsabilități importante înainte, în timpul și după o intervenție chirurgicală sau procedură medicală: 

  • înainte de operație: evaluarea sănătății și a rezultatelor testelor, pentru a determina cel mai sigur plan de anestezie; 
  • în timpul intervenției chirurgicale: monitorizarea semnelor vitale în timpul intervenției chirurgicale, gestionarea afecțiunilor medicale și administrarea de lichide, produse din sânge și medicamente, pentru a susține funcțiile corpului (inimii, plămânilor și rinichilor); 
  • după intervenția chirurgicală: recuperarea după efectele anesteziei; îngrijesc, de asemenea, pacienții după o intervenție chirurgicală majoră în secția de terapie intensivă.

 

Consultații

Întotdeauna, înaintea unei anestezii, este necesară o consultație, în cadrul căreia este evaluat întregul istoric medical al pacientului, precum și starea de sănătate. În acest fel, medicul poate identifica gradul de siguranță al inducerii anesteziei, fără ca starea pacientului să fie periclitată în vreun fel.  

 

Investigații

Toți pacienții care necesită anestezie, mai ales generală, vor fi examinați preoperator de medicul anestezist, care va recomanda o serie de investigații:

Analize uzuale de sânge: 

Electrocardiogramă: pentru a investiga funcția inimii; 

Investigații specifice, în funcție de tipul afecțiunii și al intervenției chirurgicale programate: 

  • ecografie; 
  • radiografie; 
  • CT;
  • RMN, etc.

 

Proceduri

Procedurile medicale efectuate în cadrul specialității de anestezie sunt variate și complexe: 

  • anestezie și terapie intensivă a patologiei medicale și chirurgicale acute/cronice; 
  • anestezie și terapie intensivă obstetricală și ginecologică; 
  • anestezie și terapie intensivă în neurochirurgie; 
  • anestezie loco-regională și de nervi periferici.

Citește mai mult

Citește mai puțin

Motive pentru care să alegi serviciile de anestezie din cadrul MedLife


Aparatură de ultimă generație 

Activitatea de anestezie, desfăşurată în toate spitalele și clinicile Medlife, se bazează pe dotări cu aparatură performantă de ultimă generație, distribuite pe mai multe posturi de anestezie pentru chirurgia: 

  • generală;
  • ginecologică;
  • laparoscopică;
  • plastică și reparatorie;
  • urologică;
  • ORL;
  • oftalmologică;
  • în cadrul maternității (un post de anestezie în sala pentru operații cezariene și un post în sala de nașteri naturale).

Toate aceste posturi sunt destinate asigurării anesteziei necesare intervenţiilor chirurgicale, organizate în funcţie de specificul chirurgiei practicate, cu îndeplinirea baremului minim obligatoriu de monitorizare a gazelor anestezice şi a ventilaţiei, precum şi a funcţiilor vitale: 

  • aparate de anestezie dotate cu senzori de monitorizare a gazelor anestezice, cartuş absorbant gaze anestezice, echipament pentru aspiraţie, sisteme de evacuare a gazelor anestezice din sala de operație; 
  • monitoare dotate special pentru monitorizare standard și avansată intraoperatorie; 
  • monitoare de indice bispectral (BIS); 
  • sistem de monitorizare a relaxării neuromusculare intraoperatorii; 
  • sisteme de anestezie TIVA/TCI; 
  • seringi automate (injectomate); 
  • sisteme de infuzie rapidă; 
  • laringoscoape cu fibră optică; 
  • stimulator pentru nervii periferici; 
  • defibrilator.

Atuul MedLife: peste 3.000 de medici buni

Pentru ca oamenii să rămână fericiți sau să-și regăsească această stare cât mai curând, am dezvoltat cea mai mare rețea de servicii medicale private din România: 700 de locații proprii și partenere, din care peste 230 de hyperclinici, 16 spitale, 18 centre stomatologice și 4 maternități.

MedLife reprezintă cea mai mare rețea de servicii medicale private din România, cu tehnologie medicală de vârf în întreaga țară.

Suntem mândri de cea mai extinsă gamă de echipamente de imagistică din România, incluzând peste 300 de ecografe avansate, 16 tomografe computerizate și 21 de aparate RMN de ultimă generație - printre care se remarcă RMN-ul 3 Tesla, vârful tehnologiei în domeniu. Medicii MedLife realizează proceduri rapide și eficiente, asigurând diagnostice precise și rezultate rapide pacienților noștri.

Articole Medicale

Specialități
Tanara cu dureri abdominale cauzate de dopul de constipatie

Eliminare dop constipație: indicații și recomandări

Un episod de constipație poate fi neplăcut, dar de cele mai multe ori îl gestionezi prin dietă, hidratare și mișcare. Există însă situații în care scaunul devine atât de tare și compact, încât nu mai poate fi eliminat spontan. Atunci vorbim despre dop fecal sau impactare fecală, o complicație care n...

Sarcină
Abdomen femeie dupa nastere, inainte de remodelare corporala

Remodelarea corpului după naștere: indicații și contraindicații

Modificările hormonale din timpul sarcinii, creșterea în greutate și solicitările fizice ale nașterii și alăptării pot lăsa urme vizibile asupra corpului tău:sânii își pierd volumul și „se lasă” (ptoza mamară), areolele se măresc, iar pielea sânilor își pierde elasticitatea;kilogramele suplimentare ...

Afecțiuni medicale
Imagine afectiuni medicale

Retinoblastom

Retinoblastomul este o tumoră malignă rară a ochiului, care apare cel mai frecvent  la copii, de obicei înainte de vârsta de cinci ani. Este cea mai frecventă formă de cancer intraocular la copil...

Afecțiuni medicale
Imagine afectiuni medicale

Omfalocel

Omfalocelul este un defect congenital major al peretelui abdominal anterior, caracterizat prin exteriorizarea conținutului abdominal printr-un inel ombilical lărgit, acoperit de o membrană protectoare...

Analize medicale
Imagine analize medicale

Medulograma (examenul citologic al măduvei osoase)

Medulograma este o analiză de laborator ce presupune examinarea la microscop a unei probe de măduvă osoasă hematogenă. Examenul citologic al măduvei este util pentru diagnosticarea și monitorizarea bo...

Analize medicale
Imagine analize medicale

Anticorpi anti-receptori acetilcolină

Determinarea nivelului de anticorpi anti-receptori acetilcolină este recomandată în diagnosticarea pacienților suspecți de Miastenia gravis. De asemenea, dozarea lor este indicată pentru a determina s...

Echipa medicală

Programeaza-te

Programează-te

Dacă ai o problemă sau chiar și numai o îngrijorare medicală ce te împiedică să fii fericit, medicii noștri buni sunt gata să te ajute. Găsește-l simplu și rapid pe cel potrivit și fă-ți o programare online sau din aplicația mobilă MedLife.

Aplicația este disponibilă în Google Play și App Store.