Citricele sunt alegerea potrivita atunci cand dorim sa ne stimulam sistemul imunitar - in special pe durata sezonului rece - datorita continutului ridicat de vitamina C, dar sunt si o sursa importanta de nutrienti si fibre.
Iata noua motive pentru care ar trebui sa includem citricele in dieta noastra alimentara, conform
health.com.
1. Sunt o buna sursa de fibre
Femeile ar trebui sa consume aproximativ 25 de grame de fibre pe zi, iar citricele sunt alegerea potrivita pentru atingerea acestui obiectiv. O portocala are aproximativ 2,3 grame de fibre, in timp ce o mandarina are 1,6 frame de fibre. Mai mult decat atat, aproximativ doua treimi din fibrele continute in citrice sunt solubile, ceea ce inseamna ca ajuta la scaderea nivelului de colesterol si la reglarea nivelului de glucoza. Restul de fibre ce intra in alcatuirea fructelor citrice sunt insolubile, iar acestea ajuta la stimularea sistemului digestiv, dand senzatia de satietate si ajutand astfel la scaderea in greutate.
2. Sunt benefice pentru sanatatea inimii
Citricele contin flavonoide - metaboliti ai plantelor care sunt cunoscuti pentru reactia antioxidanta produsa in organism, datorita continutului ridicat de vitamina C si E. Intr-un studiu realizat pe pacientii care au suferit interventii chirurgicale de bypass coronarian, cercetatorii au descoperit ca antioxidantii extrasi din grapefruit-ul rosu a ajutat la scaderea colesterolului rau din organism, precum si la scaderea nivelului de trigliceride. Astfel, consumul de fructe si legume bogate in vitamina C este asociat cu un risc scazut pentru declansarea bolilor de inima.
3. Au un indice glicemic scazut
Ceea ce inseamna ca nu au un continut ridicat de zahar, precum unele sucuri din comert. Pe o scala de 1 la 100, o portocala are un indice glicemic de 45, iar un grapefruit are un indice de 25. Prin comparatie, stafidele au un indice de 64, o chifla alba 71, iar bautura carbogazoasa Gatorade 89.
4. Ajuta in tratarea racelii de sezon
Este cunoscut faptul ca fructele citrice ofera o doza sanatoasa de vitamina C: 51 mg de vitamina C sunt continute intr-o portocala, un grapefruit are 38 mg, iar o lamaie 30 mg. Cercetarile de specialitate sugereaza ca vitamina C ar putea reduce simptomele si severitatea acesteia.
5. Sunt bogate in potasiu
Desi majoritatea oamenilor se gandesc la banane, cand vine vorba despre alimente bogate in potasiu, trebuie mentionat ca citricele sunt, de asemenea, o sursa importanta a acestui mineral, importand pentru reglarea nivelului de fluide din organism, precum si a echilibrului de minerale ce ajuta la restabilirea contractiilor musculare. Potasiul regleaza si cantitatea de sare din organism si ajuta la eliminarea sodiului. Consumul de alimente bogate in potasiu ajuta la reducerea riscului de accident vascular cerebral cu 21%, sunt de parere specialistii.
6. Citricele ajuta organismul sa absoarba nutrientii ce intra in alcatuirea altor alimente consumate
"Vitamina c stimuleaza viabilitatea catechinelor, antioxidantii sanatosi din ceaiul verde," este de parere Wendy Bazilian, jurnalista in domeniul nutritiei. Citricele ajuta organismul sa absoarba mai bine fierul, un mineral deosebit de important pentru sanatatea sistemului imunitar si ajuta organismul sa produca celule rosii in sange. Jurnalista recomanda consumul de citrice in asociere cu o dieta pe baza de alimente bogate in fier, precum salatele, pestele si carnea alba, pentru a maximiza beneficiile lor nutritive.
7. Ne hidrateaza
Atat castravetii, penele rosu, rosiile, cat si fructele citrice au un continut ridicat de apa: o portocala contine 87% apa, iar un grapefruit 88% apa. Consumul de alimente bogate in apa ne ajuta sa avem un organism hidratat care functioneaza in mod corespunzator. Important de mentionat este ca alimentele cu un continut ridicat de apa, produc senzatia de satietate si alcatuiesc o masa saraca in calorii.
8. Mentin sanatatea pielii
Un alt motiv pentru suplimentarea dietei alimentare cu citrice se refera la beneficiile pe care aceste fructe le au pentru sanatatea pielii. Vitamina C joaca un rol important in producerea de colagen, ce ajuta la mentinerea fermitatii pielii si previne aparitia ridurilor.
9. Ajuta la scaderea in greutate
Citricele sunt saracte in grasimi, saruri de sodiu si calorii, ceea ce le face a fi componenta de baza in dieta alimentara de slabit. Nivelul crescut de vitamina C in organism a fost asociat, in cadrul studiilor de specialitate, cu un indice redus de grasime corporala si cu scaderea circumferintei in talie.
Autor: G.T.