Anestezie vs. sedare: ce trebuie să știi

Tipuri de sedare

Există mai multe tipuri de sedare, fiecare variind în profunzime și scop.

Sedare conştientă

În cazul sedării conştiente, pacientul este somnoros și poate vorbi greu, dar poate răspunde în continuare la stimuli verbali sau fizici. Este posibil ca pacientul să nu își amintească procedura după aceea.

Sedarea conştientă se utilizează frecvent pentru proceduri precum endoscopiile sau intervențiile chirurgicale minore.

Sedare intravenoasă

Sedarea intravenoasă este un tip de sedare în care medicamentele sedative sunt administrate direct în venă. Această metodă permite începerea rapidă a sedării, efectele simțindu-se de obicei în câteva minute. Profunzimea sedării poate fi ajustată prin controlul dozei, ceea ce o face o opțiune versatilă pentru diverse proceduri.

Sedarea intravenoasă este adesea utilizată pentru proceduri dentare complexe, intervenții chirurgicale minore sau teste de diagnosticare, în cazul în care pacientul trebuie să fie relaxat sau moderat sedat, dar capabil să răspundă la instrucțiuni. În funcție de doză, sedarea intravenoasă poate varia de la sedare moderată la sedare profundă, iar pacientul ar putea să își amintească foarte puțin sau deloc de procedură după aceea.

Semnele vitale ale pacientului sunt monitorizate îndeaproape pe parcursul procedurii pentru a asigura siguranța, iar recuperarea poate varia în funcție de gradul de sedare utilizat.

Sedare minimă

În cazul sedării minime, pacientul este relaxat, dar treaz, poate răspunde la comenzi verbale și este conștient de mediul înconjurător.

Este adesea utilizată pentru proceduri minore, cum ar fi lucrările dentare, pentru care pacientul trebuie să fie calm, dar pe deplin conștient.

Sedarea la copii

Sedarea la copii este utilizată pentru a-i ajuta să rămână calmi, confortabili și liniștiți în timpul procedurilor medicale sau dentare care ar putea fi înfricoșătoare sau dureroase. Scopul este de a reduce anxietatea, durerea și mișcarea pentru a permite ca procedura să fie efectuată în siguranță și eficient.

Tipul și intensitatea sedării sunt alese în funcție de vârsta copilului, de starea sa de sănătate și de natura procedurii. Părinții primesc, de obicei, instrucțiuni pentru a-și pregăti copilul pentru sedare și la ce să se aștepte în timpul recuperării.

Riscuri asociate cu sedarea

Sedarea, deși, în general, sigură, implică anumite riscuri care variază în funcție de tipul și profunzimea sedării utilizate:

• probleme respiratorii;
• efecte cardiovasculare;
• reacții alergice la medicamentele sedative, care pot varia de la ușoare la severe;
• greață și vărsături;
• somnolență prelungită;
• riscul de inhalare a conținutului stomacului în plămâni în cazul în care apar vărsături în timpul sedării, mai ales dacă pacientul a mâncat înainte de procedură;
• complicații la pacienții cu afecțiuni preexistente - pacienții cu anumite afecțiuni medicale, cum ar fi probleme respiratorii sau cardiace, pot fi expuși unui risc mai mare de complicații.

Tipuri de anestezie

Există trei tipuri principale de anestezie, fiecare utilizată pentru proceduri medicale diferite:

Anestezie generală

Anestezia generală induce inconștiența completă, astfel încât pacientul nu simte durerea și nu este conștient în timpul procedurii. Se utilizează pentru intervenții chirurgicale majore, în care este necesar un nivel ridicat de sedare, cum ar fi chirurgia cardiacă, chirurgia cerebrală sau chirurgia abdominală.

Anestezia locală

Anestezia locală amorțește o zonă mică și specifică a corpului iar pacientul rămâne complet treaz și conștient, fără a simți durere în zona vizată. Se utilizează în cazul unor lucrări dentare, operații minore pe piele sau suturarea rănilor.

Anestezie locoregională

Anestezia locoregională blochează senzația într-o regiune mai mare a corpului, cum ar fi un braț, un picior sau jumătatea inferioară a corpului (rahi-anestezie). Pacientul rămâne conștient dar nu simte nicio durere în zona amorțită. Include anestezia epidurală și spinală, adesea utilizată la naștere sau la intervențiile chirurgicale asupra membrelor.

Anestezia la copii

Anestezia generală este folosită frecvent la copii pentru ca aceștia să rămână confortabili, să nu simtă durere și să stea nemișcați în timpul procedurilor medicale sau chirurgicale.

Anestezia regională include tehnici precum epidurala sau blocurile nervoase, adesea utilizate în combinație cu anestezia generală pentru a gestiona durerea atât în timpul, cât și după operație.

Anestezia locală este utilizată pentru proceduri minore, aceasta amorțește o anumită zonă în timp ce copilul rămâne treaz. Uneori, se administrează și sedative pentru a ajuta copilul să rămână calm.

Anestezia este, în general, sigură pentru copii, dar necesită o monitorizare atentă de anesteziștii pediatri specializați, care sunt instruiți să gestioneze nevoile unice ale copiilor.

Riscuri asociate cu anestezia

Anestezia este în general sigură, dar prezintă anumite riscuri, care variază în funcție de tipul de anestezie, de starea de sănătate a pacientului și de procedură:

• reacții alergice - rare, dar pot apărea ca răspuns la medicamentele anestezice;
• probleme de respirație - anestezia poate provoca dificultăți de respirație, în special în cazul anesteziei generale, necesitând o monitorizare atentă;
• complicații cardiace - pot apărea modificări ale ritmului cardiac sau ale tensiunii arteriale, în special la pacienții cu afecțiuni cardiace preexistente;
• greață și vărsături - efecte frecvente după anestezie, în special anestezia generală;
• durere în gât - poate apărea după anestezia generală dacă se utilizează un tub de respirație;
• confuzie sau pierderi de memorie - confuzie temporară sau probleme de memorie, în special la adulții în vârstă după anestezia generală;
• timp de recuperare mai lung - unii pacienți pot prezenta somnolență prelungită sau oboseală.

Deosebiri între sedare şi anestezie

Sedarea și anestezia diferă în principal în ceea ce privește profunzimea efectului, controlul asupra conștiinței și răspunsul pacientului în timpul procedurilor:

• nivelul de conștiență - în cazul sedării, pacienții rămân conștienți, dar sunt într-o stare relaxată, somnolentă; aceștia pot răspunde la indicații verbale sau la atingeri ușoare, în funcție de nivelul de sedare (ușoară, moderată sau profundă); când sunt anesteziaţi (anestezie generală), pacienții sunt complet inconștienți, nu răspund şi nu își amintesc de procedură după ce se trezesc;
• percepția durerii - deși sedarea reduce anxietatea și disconfortul, este posibil să nu blocheze complet durerea, astfel încât este adesea combinată cu anestezia locală; anestezia implică, de obicei, ameliorarea completă a durerii, deoarece blochează toate percepțiile senzoriale din organism;
• controlul funcțiilor vitale - respirația și alte funcții vitale ale pacientului rămân, în general, stabile și autocontrolate, în special în cazul sedării ușoare; anestezia necesită adesea controlul asistat al respirației și monitorizarea atentă a funcțiilor vitale, deoarece pacientul este incapabil să facă acest lucru singur;
• utilizare - sedarea este utilizată pentru proceduri minore sau teste de diagnosticare în care nu este necesară inconștiența completă; anestezia este utilizată pentru intervenții chirurgicale majore sau proceduri care necesită ca pacientul să fie complet inconștient și fără durere;
• timpul de recuperare - de obicei, sedarea are un timp de recuperare mai scurt, permițând pacienților să își recapete vigilența completă mai repede; în schimb, anestezia poate necesita o perioadă de recuperare mai lungă din cauza nivelului mai profund de inconștiență și a medicamentelor mai puternice utilizate.

Alte informații despre sedare şi anestezie

Alegerea între sedare și anestezie depinde adesea de starea de sănătate a pacientului, de tipul de procedură ce urmează să fie efectuată și de preferințele personale. De exemplu, pacienții cu anumite afecţiuni ar putea fi expuși unui risc mai mare sub anestezie generală.

Sedarea poate fi inversată mai ușor dacă este necesar, în special la niveluri mai scăzute. Anestezia, în special anestezia generală, necesită mai mult timp pentru a fi inversată și poate necesita medicamente suplimentare pentru a trezi pacientul.

Pacienții care se confruntă cu anxietate sau disconfort în timpul imagisticii medicale pot fi supuși unui RMN cu sedare pentru a se asigura că rămân nemișcați și relaxați pentru rezultate precise.

Dezvoltarea anesteziei în secolul al XIX-lea a revoluționat chirurgia, permițând efectuarea unor proceduri mai complexe fără durere. Sedarea, pe de altă parte, a evoluat pentru a permite mai multe proceduri ambulatorii și tehnici mai puțin invazive.