Ce le povestim celor mici despre situația actuală. Recomandările psihologilor

În ultimii trei ani a trebuit să vorbim cu copiii noștri despre niște subiecte cu adevărat dificile: pandemia de Covid-19, izolarea, purtarea permanentă a unei măști, școala online etc. Acum putem adăuga pe listă războiul. Ți-am pregătit câteva repere care te ajută să abordezi această conversație punând pe primul plan nevoile copilului.

Atunci când există o temă care preocupă comunitatea în care trăim, e important să păstrăm o comunicare deschisă cu copiii și să fim suficient de echilibrați emoțional în discuțiile și comportamentul nostru. Cel mic percepe faptul că suntem disponibili, că nu ne stresăm și mai tare, că putem să digerăm întrebările și preocupările lui. Copilul simte că este în siguranță, că nu este singur și că părinții îl însoțesc indiferent de situație.

Ce este un război pe înțelesul lor

Pentru un copil mai mic este suficient să-i spunem că este vorba de un vecin care se hotărăște să-l deranjeze pe un alt vecin sau doi vecini care nu se mai înțeleg și se ceartă. Le vorbim despre bine și rău. Copilul vrea să știe cum îl afectează pe el acest lucru.
Pentru un copil mai mare e important să înțeleagă puțin și contextul. Este un prilej bun să vorbim despre istorie și situația geo-politică, dar și despre istoria personală și istoria familiei.

Le povestim despre puterea deciziilor, implicare activă, vot etc. Copilul vrea să știe că aparține, că este util și dorește să își exprime propriile valori și convingeri. Discută cu empatie.

Dacă este vorba de un copil refugiat, nu îl încurajăm să povestească prin ce a trecut, nu punem întrebări, nu vrem să îl traumatizăm din nou. Ne concentrăm pe ce simte, emoții și senzații fizice/corporale, și pe construirea relației cu acel copil, pe diminuarea stresului și crearea unui sentiment de siguranță. Căutăm ajutor specializat pe situații de criză și pe traume recente.

Discuții despre conflict: soluții la cele mai frecvente dileme ale părinților

Oricât de mult am încerca să-i protejăm, cei mici sunt expuși la informații despre conflictul de la graniță. Copiii au nevoie să fie auziți, ascultați. Psihologii confirmă că este la fel de important și ce nu le spunem celor mici.

Nu îi spunem că nu are de ce să îi fie teamă.

Îl întrebăm de ce îi este cel mai teamă, care sunt cele mai înfiorătoare frici, apoi ascultăm, validăm și îi amintim că în prezent este în siguranță.

Nu lăsăm propria anxietate să spună povestea.

Asigurăm copilul că e treaba adulților să găsească soluții și limităm accesul la media, în special la imaginile care au conținut anxiogen.

Nu îi spunem că nu avem ce să facem.

Dacă avem un copil mai mare, întocmim împreună un plan pentru cazul în care se întâmplă ceva neprevăzut. Când copilul e mai mic, tot ce trebuie să știe este că adulții dețin controlul.

Nu îi spunem că nu e treaba noastră dacă vrea să ajute.

Îl ajutăm să găsească modalități de a se implica în acțiuni de voluntariat; copiilor le place să fie folositori.

Nu îi răspundem ca unui om mare la toate întrebările lui de copil.

Răspundem strict la ce întreabă, cu cuvinte adaptate vârstei, fără amănunte nesolicitate, deoarece pot să-i provoace anxietate.

Nu ne petrecem ziua fiind îngrijorați sau triști.

Ne concentrăm pe lucrurile pe care le putem controla și ne asigurăm că facem totul pentru sănătatea noastră fizică și mintală. Menținem rutina și ne bucurăm de lucrurile mici, pozitive, din jurul nostru.

Nu folosim fraze lungi, descriptive.

Vorbim în propoziții simple, cu cuvinte clare, prezentând faptele.

Nu îi spunem să aștepte pentru că avem treabă sau să spună mai repede sau mai pe scurt.

Avem răbdare să ne spună tot ce știe despre acest subiect și părerea lui despre ce se întâmplă; e nevoie să avem răbdare și să fim disponibili oricât și oricând are nevoie.

Nu îl criticăm, nu îl repezim dacă ne spune același lucru de mai multe ori.

Observăm ce vrea, de fapt, să ne spună. Adesea, când copilul repetă același lucru, este, de fapt, anxios și riscăm să oglindim emoția.

Nu-i oprim jocul ca să-i explicăm valorile morale dacă se joacă de-a războiul.

Jocul este terapeutic și îl ajută să-și exprime furia, neputința, frustrarea sau frica în legătură cu ce se întâmplă. Este sănătos pentru copil să se exprime liber și să aibă control în cadrul jocului.

Nu ne stăpânim lacrimile atunci când ne confruntăm cu durerea oamenilor aflați în suferință.

Îi oferim copilului un model de exprimare a tristeții, însă fără să fim copleșiți de emoție. Îl încurajăm și pe el să-și arate sentimentele și să găsească forță în vulnerabilitatea umană.

Articol publicat în revista InfoLife nr. 99, ediția din aprilie 2022.

Acest material este realizat în colaborare cu Ana Caterina Bedivan, psiholog clinician, psihopedagog, psihodramatist, art-terapeut, Centrul MindCare.