Psihologie

23 Noiembrie 2012

Despre regresie

Despre regresie

dr. Vlad Stroescu

La cursurile de psihologie medicala pe care le-am urmat cand eram student, ni se spunea ca orice om bolnav sufera o regresie, adica o revenire a psihicului si comportamentului sau in copilarie. Acest fenomen am fost invatat ar fi normal si chiar benefic, pentru ca un copil se lasa ingrijit, este asadar compliant la tratament. Mai tarziu, cand am devenit rezident de psihiatrie, am aflat din unele carti in primul rand de la Herni Ey preluand o mai veche teorie a lui Hughlings Jackson, ca orice tulburare psihica este o regresie. Asadar, in psihiatrie, regresia nu mai e normala, ci e chiar o definitie a patologicului. Sensul termenului de regresie este mai larg: nu e doar o intoarcere intr-un stadiu anterior ontogenetic, cum e copilaria, ci intr-un stadiu structural inferior al constiintei si personalitatii, si se insoteste de o rupere progresiva de realitate, care poate merge pana la izolarea totala intr-o lume a halucinatiei, asa cum se intampla in vis sau in delirium. Intrucat orice boala a corpului implica si o suferinta a mintii, regresia superficiala despre care este vorba in primul paragraf e doar un caz particular. Pe masura ce ma familiarizam cu universul spitalicesc (psihiatric si nu numai), a devenit repede evident ca regresia legata de boli nu este un fenomen doar individual, ci si social. Spitalul este o lume regresata, de data asta intr-un stadiu anterior istoriei omenirii. O regresie antropologica. Nu trebuie sa ne fie teama sa o spunem: spitalele nu sunt democratii moderne, ci mai curand lumi feudale, in care ierarhia nu tine doar de profesionalism, ci de putere si teritoriu. Desi insasi scopul existentei spitalului este pacientul, acesta din urma este mereu in rangul cel mai de jos al ierarhiei. Acesta este paradoxul dezumanizarii in medicina: diminuarea statutului de om in scopul de a face bine. Uneori, nu exista niciun leac aparent: intr-o sectie de terapie intensiva nu e timp si loc pentru demnitatea de care beneficiem in alta parte Chirurgul nu se poate gandi la cel de pe masa de operatie ca la un om, infinit de complex, cu viata, sentimentele si pasiunile lui va trebui sa si-l imagineze ca pe un obiect asupra caruia se poate interveni, ca sa-si faca treaba bine. De asta nu e recomandat unui medic sa-si trateze apropiatii. Pacientii spitalizati trebuie sa se supuna unei autoritati uniformizante (de exemplu, toti trebuie sa poarte pijamale, sa urmeze un orar strict, etc.) Ca si in boala psihica, riscul ultim este izolarea, ruperea de realitatea conventionala a bunului simt. Si atunci? E spitalul, desi un loc absolut necesar, inerent defect? Nu putem face nimic in privinta asta? Pentru Herni Ey, boala psihica nu e doar regresie, ci conflictul dintre regresie si tendinta permanenta spre mai bine, de vindecare. E conflictul dintre regresie si progres. Tabloul clinic nu e niciodata imaginea patologicului, ci imaginea adaptarii la patologic, in scopul supravietuirii. E valabil pentru orice boala, si pentru starea de sanatate, de altfel. Ar trebui sa fie valabil si pentru mediul spitalicesc. Faptul ca suntem constienti de elementul non-personal, regresiv si diminuant al medicinii, ne obliga sa ne straduim sa fim cu un pas inaintea lui, sa evoluam permanent. Cand Michel Foucault scria ca orice institutie care nu evolueaza se perverteste avea cu siguranta si spitalele in minte. Pe langa rigorile necesare din spital, exista nenumarate aspecte regresive care sunt pur si simplu daunatoare, rodul unei proaste adaptari, al obiceiurilor maligne sedimentate de-a lungul deceniilor: carierismul, moartea domnului Lazarescu, platile informale, fenomene de tip Rosenhan, etc. Ar trebui sa incepem cu aceste probleme evidente si sa nu ne multumim niciodata cu un status-quo. In locul resemnarii si dis-adaptarii, ceea ce putem sa facem este sa acceptam ca, tot asa cum niciodata medicina nu-si va epuiza obiectul, lupta de a face din mediul medical un loc mai bun nu are cum sa aiba sfarsit. Si ca ea ne defineste, in cele din urma. Abdicarea de la ea inseamna abdicarea de la medicina. Autor: Vlad Stroescu, specialist psihiatru



Echipa MedLife de Psihiatrie

GAG
Gontariu Alina Georgeta
Medic Specialist
GAG
Gontariu Alina Georgeta
Medic Specialist

Ecografie 2d și Ginecologie

GAG
Gontariu Alina Georgeta
Medic Specialist
GAG
Gontariu Alina Georgeta
Medic Specialist

Ecografie 2d și Ginecologie

PB
Petrutescu Brandusa
Medic Primar
PB
Petrutescu Brandusa
Medic Primar

Alergologie

Gavril Parfene Caliopia
Gavril Parfene Caliopia
Medic Primar
Gavril Parfene Caliopia
Gavril Parfene Caliopia
Medic Primar

Ecografie 4d E8 , Ginecologie , Camera De Garda și Obstetrica - Ginecologie

Adauga un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii!

Adresa de email nu va fi publicată.

0 comentarii

©2021 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.