Fluor pentru dinți: administrare, beneficii, indicații

Stomatologie
13 Octombrie 2022
Autor: Echipa medicală MedLife
administrarea de fluor pentru dinti cum combate cariile dentare
administrarea de fluor pentru dinti cum combate cariile dentare

Proprietățile fluorului

Fluorul este un mineral natural care se găsește în roci, în sol și în apă, fiind unul dintre cele mai comune 20 de elemente din scoarța terestră. În organismul uman, el se găsește în special în sistemul osos. Dar fluorul există și în unele alimente (de exemplu, în peștele de apă sărată sau în frunzele și mugurii arborelui de ceai) sau în apa potabilă. Doar apa potabilă poate oferi până la două treimi din necesarul zilnic de fluor. În zonele în care apa nu conține în mod natural suficient fluor, se recomandă fluorizarea ei. Maximul acceptat în acest caz este de 1mg/litru.

Rolul fluorului asupra dinților

Fluorul este esențial pentru sănătatea dentară pentru că întărește smalțul dinților, făcându-i mai rezistenți. Cariile dentare sunt cauzate de unele tipuri de bacterii cariogene. Ele produc acid care demineralizează smalțul dinților, scăzându-i rezistența în fața atacului carios. Fluorul protejează smalțul printr-o încărcare minerală mare a stratului superficial din smalț.

Cum poate combate fluorul cariile dentare

Fluorul acționează în timpul proceselor de demineralizare și remineralizare care apar în mod natural în gură. Procesul de demineralizare este pornit de bacteriile din placa dentară care se hrănesc cu zahărul și carbohidrații din alimentația noastră și produc saliva acidă – cea care slăbește smalțul dinților.

Alteori, când saliva este mai puțin acidă, fluorul ajută prin completarea ionilor de calciu și fosfat care fac dinții mai rezistenți. Acest proces se numește remineralizare.

 

 

Administrarea corectă a fluorului pentru dinți

Eficacitatea fluorului în combaterea cariilor a fost descoperită în anii 1930, când cercetătorii au constatat că oamenii care au crescut bând apă fluorurată natural aveau mai puține carii dentare decât cei care locuiau în zone fără apă fluorurată. Studiile de atunci au mai arătat că, după adăugarea fluorului în apa de băut, incidența cariilor dentare a scăzut.

Pasta de dinți cu fluor

Majoritatea pastelor de dinți conțin fluor, așa că periajul zilnic (cel puțin de două ori pe zi, dimineața și seara, minimum două minute la fiecare sesiune) ar trebui să fie suficient pentru a proteja dantura împotriva cariilor. Cele mai eficiente paste de dinți sunt cele care conțin între 1.350 și 1.500 ppm (părți per milion) fluor. Pe piață există și paste de dinți fără fluor. Sunt la fel de eficiente pentru igiena orală, însă nu întăresc smalțul dinților și nu previn apariția cariilor.

Apa de gură cu fluor

Pentru dinți sănătoși, se recomandă și folosirea apei de gură, care este de mai multe tipuri: cu alcool sau fără, cosmetică, antiseptică și antibacteriană sau terapeutică – se folosește la recomandarea medicului. 

Apa de gură cu fluor are un conținut de 0.05% fluorură de sodiu, iar folosirea zilnică ajută la remineralizarea dinților. 

Suplimente alimentare cu fluor

Suplimentele alimentare cu fluor sunt recomandate mai ales în cazul copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 16 ani, atunci când există suspiciunea că doza zilnică de fluor nu este suficientă. Ele sunt disponibile sub formă lichidă pentru copiii mai mici și sub formă de tablete pentru copiii mai mari sau adolescenți. Un dentist poate prescrie, de asemenea, geluri cu fluor pentru copiii care au nevoie de un nivel mai mare de fluor decât cel oferit de suplimentele.

Tratamente cu fluor în cabinetul stomatologic

Tratamentele cu fluor previn apariția cariilor prin întărirea învelișului dur, exterior al dinților și pot chiar stopa evoluția cariilor care tocmai au început să se formeze. Un tratament cu fluor este rapid și nedureros. Stomatologul va aplica o gutieră pe dinții pacientului. În această gutieră se pune un strat subțire de gel cu fluor - este o substanță lipicioasă galbenă sau portocalie, care are adesea un gust plăcut. Cel mai probabil, medicul vă va sfătui să evitați să mâncați sau să beți lichide minimum o jumătate de oră după aplicarea tratamentului. 

Această procedură este recomandată persoanelor care au o predispoziție să dezvolte carii. Un periaj regulat și o dietă cu un consum redus de zahăr vor păstra dantura sănătoasă.

Administrarea fluorului la copii

Îngrijirea orală este esențială încă de la apariția primilor dinți. Inițial, periajul trebuie făcut cu o periuță moale și cu o cantitate mică de pastă de dinți, de mărimea unui bob de orez. Va fi suficientă pentru răspândirea fluorului pe dinți fără ca cel mic să înghită prea multă pastă. Odată ce copilul învață să scuipe (în general, după vârsta de trei ani), utilizați o cantitate de pastă de dinți de mărimea unui bob de mazăre și puneți-l să scuipe după periaj. Continuați să vă ajutați copilul să își perieze dinții până la împlinirea vârstei de cel puțin cinci sau șase ani.

Dozele și produsele recomandate

Toți copiii cu vârsta de până la 3 ani ar trebui să folosească o pastă de dinți cu un nivel de fluor redus, de cel mult 1000 ppm. După 3 ani, este recomandată o pastă de dinți care să conțină 1350 ppm - 1500 ppm. 

Pentru a fi ușor acceptate de cei mici, cele mai multe paste de dinți au arome fructate și nu necesită clătire. Ingredientele din compoziția acestora sunt naturale și curăță delicat dantura copiilor. 

Totuși, unii stomatologi nu recomandă produse cu fluor copiilor care au sub trei ani. Și asta deoarece, ingerat în cantități mari pe perioade îndelungate, fluorul poate fi periculos pentru organism. Excesul de fluor apare destul de rar dar poate provoca fluoroză dentară. În cazuri extreme, se poate ajunge la intoxicarea cu fluor, care poate duce la deformarea scheletului sau poate afecta funcția glandei tiroide. La polul opus, deficitul de fluor duce la apariția cariilor și la scăderea rezistenței oaselor.  

Dinții sănătoși, albi și strălucitori sunt expresia curățeniei și a igienei orale și te vor ajuta să ai mai multă încredere în tine și să zâmbești în voie. 

Bibliografie

  1. “Fluoride.” Oral Health Foundation, 3 Feb. 2017, www.dentalhealth.org
  2. “Is Fluoride Safe for Children? - American Dental Association.” Mouthhealthy.org, 2022, www.mouthhealthy.org‌
  3. “What Is Fluoride and Why Do I Need It? - Warragul Dental Care.” Warragul Dental Care, 27 June 2022, https://warraguldentalcare.com.au

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării