Pierderea unei sarcini: ce efecte are asupra stării emoționale și de cuplu

Efecte asupra stării emoționale individuale

Reacțiile emoționale la pierderea unei sarcini sunt complexe și foarte variate. Elisabeth Kübler-Ross, psihiatru elvețian, a descris cinci etape ale doliului care se pot aplica și în acest context:

• negarea: „nu se poate, trebuie să fie o greșeală”;
• furia: „de ce mi se întâmplă mie?”, „nu e corect”;
• negocierea: „dacă aș fi făcut altfel, poate nu s-ar fi întâmplat”;
• depresia: „nu mai are rost…”, „nu pot merge mai departe”;
• acceptarea: recunoașterea pierderii și începerea procesului de reconstrucție emoțională.

Aceste etape nu sunt lineare, oamenii pot oscila între ele sau pot reveni la una anterioară. Doliul după o sarcină pierdută este un proces unic, care nu trebuie grăbit sau comparat cu experiențele altora.

Acest eveniment tragic din viața unei familii poate fi perceput diferit de părinți:

• sentimente frecvente la mamă:
  • vina și auto-învinovățirea: multe femei își asumă pierderea ca pe un eșec personal („am făcut ceva greșit”, „corpul meu m-a trădat”). Aceste gânduri sunt frecvente, dar de cele mai multe ori nefondate medical; majoritatea pierderilor de sarcină sunt cauzate de anomalii cromozomiale ale fătului sau factori biologici necontrolabili. Totuși, vina emoțională rămâne o parte dureroasă și persistentă a procesului de doliu;
  • izolarea și neînțelegerea: societatea tinde să minimizeze această pierdere, spunând lucruri precum „era prea devreme”, „vei mai avea altul” sau „așa a fost să fie”. Aceste comentarii, deși bine intenționate, pot accentua sentimentul de neînțelegeri și singurătate. Femeia poate evita interacțiunile sociale, mai ales cu prietene însărcinate sau cu copii mici, simțindu-se deconectată de lumea din jur;
  • anxietatea și frica: după o pierdere, poate apărea frica intensă de o nouă sarcină, teama că evenimentul se va repeta. Chiar și gândul de a încerca din nou poate genera atacuri de panică sau hipervigilență. În alte cazuri, femeile devin excesiv de preocupate de semnele corporale, interpretând orice disconfort ca un potențial pericol;
  • depresia: când tristețea persistă mai multe săptămâni, însoțită de pierderea interesului pentru activități, insomnie, iritabilitate, lipsa speranței sau gânduri de autoînvinovățire, poate fi vorba despre o depresie post-pierdere. Aceasta necesită atenție profesională, fiind o reacție frecventă și tratabilă.
• sentimente frecvente la tată:
  • neputința: mulți parteneri descriu o intensă senzație de neputință. Ei nu au experimentat pierderea fizică directă și nu știu cum să ajute. În fața durerii mamei, pot simți că „nu fac destul” sau că „trebuie să fie puternici”, suprimându-și propriile emoții;
  • doliu reținut: bărbații, cultural vorbind, sunt adesea învățați să nu își exprime durerea. În consecință, trăiesc doliul în tăcere, preocupându-se mai degrabă de sprijinirea partenerei sau de rezolvarea problemelor practice. Această reținere poate fi interpretată greșit ca indiferență, deși în realitate este o formă diferită de a face față pierderii;
  • diferențe de ritm: femeia trăiește pierderea și prin corp, având nevoie de timp pentru vindecare fizică și emoțională. Partenerul, în schimb, poate reveni mai repede la rutina zilnică, ceea ce creează diferențe de ritm emoțional. Dacă acestea nu sunt discutate, pot duce la tensiuni și neînțelegeri.

Strategii de vindecare și sprijin

Pierderea unei sarcini este o experiență dureroasă, dar care poate fi depășită cu răbdare și cu implicarea ambilor parteneri:

• validarea emoțiilor: primul pas spre vindecare este acceptarea durerii ca fiind legitimă. Nu există un „mod corect” de a suferi, iar emoțiile (tristețe, furie, vinovăție, confuzie) sunt toate normale. Specialiștii de la MedLife recomandă evitarea expresiilor precum „trebuie să merg mai departe” sau „nu ar trebui să mai plâng”. Doliul după o sarcină este real și trebuie recunoscut;
• comunicați deschis: comunicarea sinceră între parteneri este un pilon al vindecării. Spuneți ce simțiți fără a judeca sau compara. Uneori, doar simplul fapt de a asculta fără a oferi soluții poate fi profund vindecător. De asemenea, stabilirea unor limite cu persoanele din jur este importantă: este în regulă să spuneți „nu vreau să discut acum despre asta”;
• păstrarea memoriei („doliu activ”): psihologia modernă vorbește despre conceptul de doliu activ, adică menținerea unei forme sănătoase de legătură cu ființa pierdută. Părinții pot găsi alinare în ritualuri simbolice, precum scrierea unei scrisori către copilul pierdut, plantarea unui copac, păstrarea unei amintiri (ecografie, brățară de spital, o lumânare aprinsă la o dată semnificativă). Aceste gesturi ajută la integrarea pierderii în propria poveste de viață, fără a o nega;
• căutarea de sprijin profesional: în clinicile MedLife, consilierea psihologică sau psihoterapia pot fi de mare ajutor în procesarea doliului. Un terapeut specializat în pierderea perinatală poate ajuta cuplul să recunoască emoțiile, să le gestioneze și să reconstruiască încrederea. De asemenea, medicii ginecologi pot oferi informațiile necesare, clarificând cauzele medicale și reducând sentimentul de vinovăție;
• grupuri de sprijin: participarea la întâlniri cu alți părinți care au trecut prin pierderi similare oferă sentimentul de apartenență și validare. A auzi „și eu am simțit la fel” poate fi o experiență profund eliberatoare.