Atacul de panica consta in debutul brusc al unui episod de discomfort intens sau frica acompaniat de simptome somatice si cognitive.
Tulburarea prin panica consta in repetarea unor atacuri de panica acompaniate clasic de frica anticipativa de alte atacuri sau de modificari de comportament in scopul evitarii situatiilor ce ar putea declansa un atac de panica.
Atacurile de panica sunt frecvente, ele afecteaza in jur de 10% din populatie intr-un an. Cei mai multi se recupereaza fara tratament si cativa dezvolta tulburare prin panica. Aceasta nu este foarte frecventa, ea afecteaza 2 pana la 3% din populatie intr-un interval de 12 luni. Tulburarea prin panica debuteaza, de obicei, tarziu in adolescenta sau in perioada de adult tanar si afecteaza de 2 pana la 3 ori mai multe femei dacat barbati.
Un atac de panica consta in aparitia brusca a cel putin 4 din cele 13 simptome:
- frica de a nu muri;
- frica de a nu innebuni sau de a-si pierde controlul;
- senzatii de ireal, ciudat sau de detaare de mediu;
- durere sau disconfort toracic;
- ameteala, sentimente inconstante, tendinta de lesin;
- senzati de sufocare;
- bufeuri sau frisoane;
- greata sau disconfort abdominal;
- stare de lesin sau de furnicaturi, mancarimi;
- palpitatii sau tahicardie;
- senzatie de respiratie sacadata sau lipsa de aer;
- transpiratii;
- tremor sau zguduitul corpului.
Simptomele ating, in general, un maxim in decurs de 10 minute si se remit apoi cateva minute mai tarziu, clinicianul neputand observa mare lucru. Desi inconfortabile - uneori fiind extrem de deranjante - atacurile de panica nu reprezinta un pericol din punct de vedere medical.
Atacurile de panica pot aparea in orice tulburare axioasa, in general in situatiile strans legate de caracteristicile principale ale tulburarii (ex. o persoana cu o fobie legata de serpi poate face un atac de panica la vederea unui sarpe). In tulburarea prin panica pura insa, unele dintre atacuri apar spontan.
Majoritatea celor cu atacuri de panica anticipeaza anxios un nou atat si se ingrijoreaza din aceasta cauza (anxietate anticipatorie) si evita locurile si situatiile in care au experimentat anterior atacul de panica.
Persoanele cu tulburare prin panica sunt frecvent ingrijorate sa nu aiba o boala periculoasa de inima, plamani sau cerebrala si se prezinta des la medicul de familie si la camera de garda a spitalelor, cerand ajutor. Din nefericire, in aceste situatii accentul se pune pe simptomatologia fizica si adesea nu se pune diagnosticul corect. Multe persoane cu tulburare prin panica prezinta, de asemenea, simptome de depresie majora.
Diagnosticul de tulburare prin panica se pune dupa ce s-au eliminat afectiunile fizice ce pot mima anxietatea.
Atacurile de panica izolate pot sa nu necesite tratament. Tulburarea prin panica beneficiaza de tratament medicamentos, psihoterapie (ex. terapie de expunere, terapie cognitiv-comportamentala) sau de ambele.
Unele persoane se vindeca fara tratament in special cand continua sa se confrunte cu situatiile in care au avut loc atatcurile de panica. Pentru altii insa, in special cei netratati, tulburarea prin panica are o evolutie ondulatorie, cu acutizari si perioade de acalmie.
Pacientii trebuie sa fie informati ca, in general, tratamentul controleaza simptomatologia. Daca inca nu s-au dezvoltat comportamente de evitare, reasigurarea, educatia despre anxietate si incurajarea de a continua sa se intoarca si sa ramana in locurile unde au experimentat atacurile de panica, poate fi tot ceea ce este necesar de facut. Cu toate acestea, in fata unei tulburari cronice, ce presupune atacuri frecvente si comportamente de evitare, tratamentul necesar consta in combinarea terapiei medicamentoase cu o psihoterapie mai sustinuta.
Exista multe medicamente ce pot reduce anxietatea anticipatorie, evitarea fobica, precum si numarul si intensitatea atacurilor de panica. Diferitele clase de antidepresive - ISRS, inhibitorii selectivi ai recaptarii serotonin-norepinefrinici, triciclicele si inhibitori monoaminonoxidazei (IMAO)- au eficaciate similaa. Totusi, ISRS-urile si ISRN-urile ofera avantajul unor reactii adverse mai reduse in comparatie cu alte antidepresive.
Benzpdiazepinele (anxioliticele) actioneaza mai rapid daca antidepresivele dar au sansa mai mare de a determina dependenta fizica si tulburari de memorie. Uneori antidepresivele si benzodiazepinele se asociaza initial in tratament, pentru ca apoi, cand antidepresivele isi fac efectul, sa se treaca la scoaterea progresiva a benzodiazepinelor.
Atacurile de panica recidiveaza adesea la intreruperea medicamentelor. Exista mai multe tipuri de psihoterapie eficiente in aceasta tulburare. Terapie prin expunere, in care pacientul se confrunta cu obiectul fricii sale, ajuta la diminuarea fricii si a complicatiilor cauzate de evitatea anxioasa. De exemplu, pacientii carora le este frica sa nu lesine sunt rugati sa se invarta intr-un scaun cu rotile sau sa hiperventileze pana simpt ca lesina, invatand in acest fel ca nu lesina. Terapia congnitiv comportamentala consta in invatarea pacientilor sa recunoasca si sa-si controleze gandirea distorsionata si falsele credinte si sa-si modifice comportamentul astfel ca acesta sa fie mai adaptabil. De exemplu, pacientii care descriu o senzatie de accelerare a ritmului cardiac sau dificultati de respiratie in anumite situatii sau locuri sunt invatati ca ingrijorarea lor este nefondata si ca pot raspunde cu o respiratie lenta, controlata sau cu alte tehnici ce determina relaxare.
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.
