Puterea intuiției: ce trebuie să știi

MindCare
27 Iulie 2022
Autor: Echipa medicală MedLife
puterea intuitiei

Intuiția este acea voce lăuntrică, acea senzație că știi ce urmează să se întâmple. Este considerată a fi rezultatul procesării datelor de către creier, activitate care ia în calcul și informațiile stocate la nivel inconștient. Finalitatea acestui proces se poate concretiza, de exemplu, într-o investiție financiară inspirată sau în alegerea partenerului de cuplu potrivit. Însă, din punct de vedere științific, intuiția este dificil de analizat, deoarece nu suntem pe deplin conștienți de aceste decizii.

Intuiția este un simț fundamental al fiecăruia dintre noi, chiar dacă atunci când întâlnim persoane care o manifestă în mod vizibil, frecvent, avem convingerea că oamenii aceștia sunt înzestrați cu abilități extrasenzoriale, parapsihologice. De fapt, cu toții avem darul intuiției, doar că acesta se poate estompa până la dispariție dacă nu e utilizat și antrenat.

Procesul care are loc când intuim

Există o serie de neurotransmițători specifici intuiției care răspund la două categorii de stimuli: externi și interni. Atunci când acești neurotransmițători intră în acțiune, pot apărea semne bruște, aparent din senin: teamă inexplicabilă, îndoială, stare de bucurie sau senzație de „fluturi în stomac”. Cercetătorii au stabilit că nu există o explicație plauzibilă și nicio relație de cauzalitate între senzația apărută și un eveniment care ar urma să se întâmple. Dar, trecând prin diverse situații în care intuiția a funcționat, în timp ajungem să legăm lucrurile. Există persoane care simt o senzație ca de fluturi în stomac, atunci când urmează să se întâmple ceva. Cumva, intuitiv, senzația respectivă îi anunță că urmează să se producă un eveniment.

Ascultă-ți inima, la propriu

Inima emite câmpuri electromagnetice care se modifică în funcție de emoțiile trăite. Dacă reușim să înțelegem schimbările propriei stări de spirit, putem să accesăm inteligența intuitivă a inimii. Participanților la un studiu li s-a cerut să câștige un joc pe care nu l-au mai practicat până în acel moment. Modul în care se exprimă intuiția s-a dovedit a fi felul în care reacționează corpul și, în mod deosebit, bătăile accelerate ale inimii; astfel, cei care au știut să-și asculte corpul au luat decizii bune și au câștigat. S-a concluzionat că, într-adevăr, trebuie să-ți asculți bătăile inimii, la propriu.

Doar femeile se pot baza pe intuiție?

În realitate, atât bărbații, cât și femeile se nasc cu intuiție. Deși se consideră că intuiția este un apanaj al femeii, este vorba mai degrabă de o prejudecată, de niște clișee și obstacole culturale. Și bărbații pot avea intuiții puternice, dar ideea e următoarea: a fi intuitiv înseamnă a fi sensibil, iar sensibilitatea nu e o calitate pe care bărbații să dorească să o afișeze. Asociată cu feminitatea, pentru mulți înseamnă slăbiciune, iar în concluzie bărbații aleg să nu fie intuitivi, își autoinduc faptul că nu au această sensibilitate. Drept urmare, intuiția întârzie să se manifeste. Dar este vorba de o prejudecată: bărbații pot avea intuiții puternice, la fel ca femeile.

Experiența personală contează

În timp ce intuiția este încă un puzzle pentru cercetători, aceștia încep să descopere că oamenii chiar pot ști (nu doar ghici) multe la prima vedere. De exemplu, studenții pot prezice în doar câteva secunde de la începerea unui curs dacă vor aprecia informațiile oferite de un anumit profesor. Aceste reacții inițiale rapide se potrivesc, în general, cu evaluările profesorilor de la sfârșitul cursului. Însă pot fi și reacții emoționale: simpla întâlnire cu o persoană pe care nu o simpatizăm ne face să știm că ziua respectivă nu va fi una productivă.

Așadar, intuiția nu este întotdeauna exactă. Deși este adevărat că multe alegeri intuitive sunt corecte, mai întâi trebuie să învățăm să facem diferența între intuiție, dorință sau ideile proiectate despre oameni și situații. Pur și simplu avem nevoie de experiență înainte de a putea identifica eficient alegerile bazate pe ceea ce ne spune primul instinct. Amintește-ți, de asemenea, că nici concluziile noastre „logice” nu sunt întotdeauna corecte.

puterea intuitiei

Forța vocii interioare

Când faci ce-ți spune inima, simți cumva că astrele îți sunt favorabile, că ușile se vor deschide, că toate lucrurile bune îți vin în întâmpinare. Inima știe răspunsul exact, intuiția este cea care îți dă senzația de liniște, de claritate și de certitudine că vei obține ceea ce îți dorești.

Ne bucurăm de ceea ce urmează să primim cu încrederea că vom reuși. O convingere pentru care nu avem niciun fel de explicații raționale, deoarece intuiția nu funcționează pe baza relației de cauzalitate. Însă dacă suntem încrezători și atenți, vom observa în istoricul personal că unele situații au o anumită repetitivitate și că putem învăța din asta cum să speculăm ulterior.

Imaginație, autosugestie, încredere, convingere, credință sunt resurse pe care le avem cu toții, trebuie doar să ni le activăm. Ideal este să fim atenți la trecutul nostru și conectați în prezent ca să putem construi un viitor așa cum ni-l dorim cu toții: bun, frumos și pe măsura nevoilor și așteptărilor noastre.

Activează-ți al șaselea simț

Acceptă tot ceea ce simți

Dacă ai o atitudine sceptică, s-ar putea să ratezi multe lucruri importante. Fii atent și prezent la tot ceea ce vine spre tine, deoarece Universul lucrează în favoarea ta. Manifestă-ți intenția prin joc: „Aștept tramvaiul, primul care o să vină va fi cel de care am nevoie” sau „Mâine voi merge mult prin oraș, vremea va fi superbă”.

Ai încredere

Pe măsură ce vezi că lucrurile se întâmplă în favoarea ta, încrederea crește.

Acționează

Ori de câte ori viața îți oferă oportunități, nu le rata! Există și metode concrete:

  • relaxare, prin tehnici de respirație (cinci secunde inspiri, următoarele cinci expiri); ține mâna în zona pieptului și gândește-te la ce ar vrea să-ți transmită inima ta.
  • somn: înainte de a te culca îți pui o întrebare, formulezi o anumită problemă și, când te trezești, de cele mai multe ori apare răspunsul.

Articol publicat în revista InfoLife nr. 102, ediția din iulie-august 2022.
Acest material este realizat în colaborare cu Florina Alina Gordan, psiholog clinician, Hyperclinica MedLife Genesys Arad.

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării