Ștevia: Beneficii, recomandări, contraindicații

Îndulcitorul natural de ștevie poate avea numeroase beneficii pentru sănătate, fiind preferat atât în băuturi, cât și în deserturi. Poate contribui la menținerea siluetei, dar și la ținerea sub control a unor afecțiuni.
Ce este ștevia
Îndulcitorul natural pe bază de ștevie, numit uneori și zahăr de ștevie, se obține din extract din frunzele uscate ale plantei Stevia Rebaudiana. Această plantă face parte din familia crizantemelor și provine din America de Sud, dar este cultivată în multe alte zone. Consumul de îndulcitor de ștevie a devenit popular în Japonia încă din 1970, însă în America și Europa a devenit un trend alimentar în urmă cu aproximativ zece ani.
Ștevia se poate folosi sub formă de pudră, granule, tablete, pastile efervescente sau în varianta lichidă.
Puterea de îndulcire a șteviei este de câteva sute de ori mai mare decât cea a zahărului provenit din sfeclă sau trestie. Cel mai des este întâlnită în diverse băuturi, dar extract de ștevie se folosește cu succes și în produse lactate sau deserturi. Unul dintre motivele pentru care este cel mai apreciată ștevia este că ajută la menținerea siluetei, având indicele glicemic foarte apropiat de zero. Totuși, alimentele care conțin îndulcitor de ștevie au aport caloric din celelalte ingrediente, ceea ce înseamnă că nu trebuie consumate în exces doar pentru că nu conțin zahăr obișnuit.
Ce beneficii are ștevia
Printre beneficiile pe care le poate avea consumul de produse îndulcite cu ștevia se numără următoarele:
- poate contribui la reducerea tensiunii arteriale;
- are efect diuretic;
- poate scădea nivelul zahărului din sânge;
- poate să prevină apariția bolilor cardiovasculare;
- susține sănătatea dentară;
- susține menținerea greutății corporale;
- contribuie la detoxifierea organismului;
- poate avea efect diuretic sau laxativ;
- este posibil să prevină unele tipuri de cancer;
- are efect antimicrobian și antiinflamator.
Cum poate fi consumată ştevia
Ștevia poate fi consumată ca îndulcitor pentru diverse băuturi, cum ar fi limonadă, ceai sau cafea. Poate fi folosită și pentru prepararea unor gustări dulci sau pentru mic dejun, în smoothie-uri sau iaurt cu cereale, precum și în produse de patiserie sau cofetărie. Gustul ei nu seamănă cu al zahărului, ci este comparat de obicei cu cel al lemnului dulce. Adaosul de îndulcitor pe bază de ștevie poate schimba gustul obișnuit al băuturii consumate, precum și gustul alimentelor care sunt coapte. Nu toți îndulcitorii pe bază de ștevie sunt recomandați pentru coacere, astfel că este necesară citirea prospectului înainte de a fi utilizați.
Puterea de îndulcire a șteviei este mult mai mare decât a zahărului, astfel că este necesară o cantitate mult mai mică decât cea care se folosește în mod normal la zahăr. Pentru a contracara gustul de ștevie, atunci când nu este foarte bine tolerat, în unele rețete pot fi folosite și piureuri de fructe aromate, cum sunt bananele, merele sau perele. Îndulcitorul natural de ștevie poate fi folosit și pentru sosuri sau dressinguri pentru salate.
Câte calorii are ștevia
Ștevia are foarte puține calorii și indice glicemic zero, astfel că este preferată mai ales de persoanele care doresc să își țină greutatea sub control sau să slăbească. Consumul de produse îndulcite cu ștevie nu afectează nivelul glucozei sau răspunsul la insulină.
Faptul că nu sunt consumate alimente pe bază de zahăr obișnuit, obținut din trestie sau sfeclă, nu înseamnă că organismul nu are nevoie în continuare de alimente sănătoase, care să asigure necesarul de nutrienți. Un stil de viață sănătos presupune o alimentație echilibrată, care să includă mai ales fructe și legume. Acestea nu pot fi înlocuite de dulciuri sau alimente preparate cu îndulcitori pe bază de ștevie. Beneficiile șteviei pot fi valabile atunci când se dorește renunțarea la zahăr obișnuit în cadrul unei diete sănătoase, nu în ideea că pot fi consumate în orice cantități alimente îndulcite cu zahăr de ștevie. Există persoane care au tendința de a consuma mult mai multe alimente din diverse categorii după ce au renunțat la zahăr, caz în care pot apărea diverse afecțiuni, cum ar fi creșterea în greutate.

Când este recomandată ștevia
Ștevia este recomandată tuturor persoanelor care vor să aibă un stil de viață sănătos, mai ales celor care vor să țină atât greutatea, cât și valorile glicemiei sub control. Persoanele diagnosticate cu diabet trebuie să limiteze consumul de zahăr, așa că pot să folosească îndulcitorii pe bază de ștevie, ca alternativă sănătoasă.
Îndulcitorii de ștevie nu conțin glucoză și au un număr redus de calorii, ceea ce îi face potriviți pentru consum zilnic. Unul dintre motivele pentru care ștevia este preferată în locul zahărului este și faptul că nu favorizează apariția cariilor dentare. Doza recomandată este de 4 miligrame pentru fiecare kilogram al persoanei care consumă ștevie.
Pot consuma îndulcitor natural de ștevie și persoanele care au dezvoltat o dependență de zahăr obișnuit și încearcă să reducă din consum.
Când este contraindicată ștevia
Atunci când este consumată în exces, ștevia poate provoca probleme cu digestia. Prin urmare, nu este indicat consumul de ștevie pentru persoanele care au afecțiuni digestive, afecțiuni hepatice sau afecțiuni renale.
Îndulcitorii pe bază de ștevie nu sunt contraindicați în timpul sarcinii sau alăptării, însă există situații în care pot agrava simptomele sarcinii. Este considerată sigură, în schimb, pentru consum în cazul copiilor. Ca multe alimente dulci, produsele îndulcite cu ștevie ar putea fi introduse în alimentația copiilor după vârsta de doi ani.
În cazul persoanelor care suferă de afecțiuni gastro-intestinale, pot apărea senzații de greață, vărsături sau dureri abdominale, în urma consumului de produse îndulcite cu ștevie. Nu este indicat să se consume ștevie nici în cazul persoanelor care urmează tratamente pentru scăderea tensiunii arteriale sau cele care folosesc steroizi pentru performanțe sportive.
Dacă produsele îndulcite cu extract de ștevie prelucrat nu provoacă alergii, în unele zone ale lumii sunt consumate frunzele aproximativ la fel ca cele de mentă, precum și uscate sau sub formă de pulbere. Fiind vorba despre o plantă care face parte din aceeași familie de plante ca Ambrozia, unele persoane pot avea reacții alergice dacă o consumă în acest mod.
Persoanele care doresc să consume ștevie ca îndulcitor exclusiv sau în cantități mai mari trebuie să apeleze la un consult medical de specialitate. Astfel, pot primi indicații legate de cantitățile permise individual și pot afla dacă există riscuri de interferență cu diverse tratamente.
Bibliografie
- https://www.healthline.com/health/food-nutrition/stevia-side-effects
- https://www.webmd.com/vitamins/ai/ingredientmono-682/stevia
- https://www.healthline.com/nutrition/is-stevia-safe
- https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8600158/
- https://www.health.com/stevia-benefits-8634412
- https://www.everydayhealth.com/diet-nutrition/diet/stevia-health-benefits-safety-info-top-sellers-more/
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Acid citric: ce este, recomandări, contraindicaţii
Acidul citric este un acid organic slab care se găsește în mod natural în citrice, cum ar fi lămâile, limetele (lime sau lămâia verde) și portocalele. Acidul citric este utilizat pe scară largă ca agent de aromatizare și conservant în alimente și băuturi, conferind un gust acru și st...

Acid clorhidric: ce este şi ce rol are în digestie
Acidul clorhidric este un lichid puternic și foarte coroziv, utilizat în mod obișnuit pentru curățare și în scopuri industriale. Este componenta principală a acidului gastric, care ajută la descompunerea alimentelor în sistemul nostru digestiv. În termeni simpli, este o substanță putern...

Acid sulfuric: ce este, utilizări, beneficii
Acidul sulfuric (H₂SO₄) este un acid mineral puternic și foarte coroziv. Este una dintre cele mai utilizate substanțe chimice în diverse procese industriale datorită proprietăților sale reactive și acide. Acidul sulfuric este utilizat pentru a produce acid fosforic, care este apoi utiliza...