Tratamentul chirurgical al fibromului uterin

Fibromul uterin
Fibromul uterin este o tumoră, în cele mai multe cazuri benignă, adică nu este de natură canceroasă, care se dezvoltă pornind de la celulele musculare și conjunctive ale uterului.
Datele statistice disponibile în acest moment arată că peste 40% dintre femeile de 35-40 de ani prezintă fibroame uterine. Acest tip de tumoră poate să apară și la vârste mult mai tinere, dar incidența este mult mai scăzută. În cazul femeilor cu vârste de peste 50 de ani, incidența crește până la 80%.
O femeie poate să dezvolte un fibrom uterin unic sau poate să se confrunte cu apariția mai multor fibroame în același timp, dar există și posibilitatea ca fibroamele să apară succesiv, în diferite momente ale vieții, la aceeași persoană.
Până în acest moment, nu există un consens în lumea medicală cu privire la ceea ce cauzează apariția unui fibrom uterin. Totuşi, este unanim acceptat faptul că fibroamele sunt dependente de producția de hormoni, de estrogen și progesteron. Ca o dovadă a acestei teorii stau datele medicale certe care arată că, în perioada în care organismul nu mai produce acești hormoni (menopauză), fibroamele nu se mai dezvoltă, ba chiar involuează. În cazul femeilor care produc hormoni în cantități excesive (spre exemplu în sarcină), fibroamele uterine cresc mult în dimensiuni.
Apariția unui fibrom uterin duce și la apariția semnelor și simptomelor. În primul rând, apar modificări ale menstrei, care devine mult mai abundentă și prelungită. Cele mai multe dintre pacientele cu fibrom uterin prezintă și sângerări intermenstruale, anemie după menstră, dureri cu intensitate variabilă și o stare de disconfort în zona abdomenului inferior. Funcționarea organelor învecinate uterului - vezica, ureterele, intestinele - poate fi afectată și ea de apariția unui fibrom uterin din cauza fenomenului de compresie asupra lor. În funcție de localizare, fibroamele uterine pot duce și la infertilitate.
Extrem de rar, un caz din o mie, fibroamele uterine degenerează și se transformă în tumori canceroase. În cazurile rare în care apare această transformare din tumoră benignă în una malignă, evoluția fibroamelor este imprevizibilă. Mai exact, creșterea lor este necontrolată și aproape imposibil de anticipat.
Când este indicat tratamentul chirurgical
Multe fibroame uterine nu necesită tratament chirurgical. Este necesară extirparea lor atunci când simptomele pe care le produc sunt accentuate și/sau când afectează fertilitatea.
Este recomandat tratamentul chirurgical atunci când fibroamele cresc în dimensiune într-un interval scurt de timp, când duc la compresia organelor învecinate sau când produc sângerări importante.
Pregătirea preoperatorie
Înainte de intervenția chirurgicală se realizează un examen clinic complet, care include și o ecografie transvaginală. În anumite cazuri este indicată și realizarea unei investigații RMN. Seria analizelor de sânge care se realizează preoperator trebuie să includă și testele de coagulare.
Cu o seară înainte de intervenția chirurgicală, pacienta nu trebuie să consume alimente solide și poate să fie administrat un laxativ.
Pe lângă evaluarea clinică a pacientei printr-o serie de analize de laborator, înainte de intervenția chirurgicală se efectuează și un consult preanestezic. În cadrul acestui consult se pot identifica eventualele probleme de sănătate și sensibilități ale pacientului, care pot să aibă impact asupra intervenției chirurgicale. În momentul în care aceste probleme sunt identificate, se pot lua măsurile necesare pentru a evita apariția complicațiilor nedorite.

Ce presupune intervenţia chirurgicală
Fibroamele uterine pot fi abordate chirurgical în mai multe moduri, în funcție de dimensiuni, dar și de localizarea lor, de simptomatologie, de vârsta pacientei (proximitatea menopauzei), dar și de dorința pacientei de a mai procrea sau nu.
„Intervenția care presupune extirparea fibromului cu conservarea uterului se numește miomectomie. Abordul se poate face clasic sau laparoscopic, în funcție de dimensiunile fibroamelor, localizarea lor și patologia asociată.
Miomectomia este rareori unică; de cele mai multe ori, există mai multe fibroame care necesită extirparea în aceeași intervenție, de aceea, durata intervenției este variabilă. Miomectomia, pe scurt, presupune excizarea formațiunii tumorale din perete și refacerea peretelui uterin (sutură).
Miomectomia va produce cicatrice la nivelul uterului, ceea ce este de luat în considerarea pentru viitoarele sarcini. De menționat că miomectomia este, în general, o intervenție care va genera o pierdere de sânge ceva mai mare decât alte intervenții, datorită vascularizației intense a fibroamelor. Intervenția se efectuează cu anestezie generală”, explică prof. dr. Pleş Liana, Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, Doctor în Științe Medicale.
Recuperarea pacientei
Recuperarea după tratamentul chirurgical al fibromului uterin este dependentă de modalitatea de abord chirurgical și de extensia intervenției.
În cazul chirurgiei clasice, spitalizarea pacientei durează, în medie, trei zile, iar recuperarea totală se face în 21 de zile.
În cazul intervenției laparoscopice, spitalizarea durează, în medie, două zile, iar recuperarea totală durează maximum 14 zile.
În perioada de recuperare, pacienta nu își poate desfășura activitățile curente, personale sau profesionale, la capacitate deplină. Ea nu are voie să depună efort fizic, iar repausul la pat este recomandat.
Indiferent de abordarea chirurgicală, postoperator este interzis contactul sexual cel puțin două săptămâni.
Avantajele tratamentului chirurgical
Miomectomia are avantajul de a duce la înlăturarea rapidă și definitivă a formațiunii tumorale. Reapariția unor fibroame nu reprezintă o recidivă a celor deja extirpate, ci un nou fibrom, de cele mai multe ori apărut la mare distanță de intervenție.
Intervenția chirurgicală rezolvă rapid și definitiv complicațiile fibroamelor: sângerări, anemie, compresii ale organelor învecinate. În plus, după îndepărtarea chirurgicală a fibroamelor, la aproximativ 6 luni - 1 an, este posibilă obținerea unei sarcini.
Articol realizat în colaborare cu Dr. Pleș Liana, Profesor Doctor în medicină şi Medic Primar Obstetrică-Ginecologie, cu competență în laparoscopie și histeroscopie.
Experiența dr. Pleş Liana în sfera ginecologică depășește 30 de ani și este întărită de numeroasele certificări în chirurgie și ecografie obținute pe plan național și internațional.
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Ablația cardiacă: când este necesară și cum se desfășoară
Ablația cardiacă reprezintă intervenția chirurgicală de corectare a aritmiilor, acele tulburări care fac inima să bată prea repede sau prea încet. Realizată prin cateter, ablația este o procedură minim invazivă, cu un profil de siguranță crescut, care tratează în mod spec...

Tratamentul chirurgical al obezității
La nivel mondial, în acest moment, putem vorbi despre o epidemie de obezitate. Datele statistice din România arată că peste 30% din populație se confruntă cu această problemă. Obezitatea este o boală, nu reprezintă doar un număr de kilograme în plus. Ea duce și la apariția sau l...

Tratamentul chirurgical laparoscopic al cancerului colorectal
Cancerul colorectal este una dintre formele de cancer tot mai des întâlnite în ultimii ani. Incidența este în creștere din cauza schimbării modului de viață. „Din păcate, diagnosticăm această afecțiune, în foarte multe cazuri, în forme avansate. Tot mai rar descoperim ace...