Variola maimuței — ce este și cum se manifestă?

Ce este variola maimuței

Variola maimuței (monkeypox) este o infecție virală rară cauzată de infecția cu virusul variolei maimuței. Boala este o variantă mai puţin periculoasă a variolei eradicate de aproximativ 40 de ani. A fost descoperită pentru prima dată în 1958, când două focare de boală asemănătoare variolei au apărut în colonii de maimuțe studiate în laborator, de unde și numele de „variola maimuțelor” sau „monkeypox”.

Primul caz uman de variolă a maimuței a fost înregistrat în 1970 în Republica Democrată Congo (RDC), într-o perioadă de efort intens pentru eliminarea variolei. De atunci, variola maimuțelor a fost raportată la oameni din alte câteva țări din Africa Centrală și de Vest, care sunt zone endemice, majoritatea infecțiilor fiind în Republica Democrată Congo. Cazurile au apărut și în afara Africii, ca urmare a călătoriilor internaționale sau a importului de animale, inclusiv în Statele Unite, precum și în Israel, Singapore și Regatul Unit.

Există două tipuri de virus, cel din Africa de Vest și cel bazinul Congo (Africa Centrală). Virusul raportat în regiune europeană este varianta vest-africană. În medie, 1% dintre cei infectați cu tipul vest-african și până la 10% dintre cei infectați cu virusul din bazinul Congo au decedat.

Simptome

Infecția poate fi împărțită în două perioade:

• perioada de invazie (durează între 0–5 zile) caracterizată prin febră, cefalee intensă, limfadenopatii (umflarea ganglionilor limfatici), dureri de spate, mialgii (dureri musculare) și astenie intensă (lipsa de energie). Limfadenopatia este o caracteristică distinctivă a variolei maimuței în comparație cu alte boli care pot apărea inițial similare (varicela, rujeola, variola);
• erupția cutanată, care începe de obicei în 1-3 zile de la apariția febrei. Erupția tinde să fie mai concentrată pe față și pe extremități, mai degrabă decât pe trunchi. Afectează fața (în 95% din cazuri), palmele și tălpile picioarelor (în 75% din cazuri). De asemenea, sunt afectate mucoasele bucale (în 70% din cazuri), organele genitale (30%) și conjunctivele (20%), precum și corneea. Erupția cutanată evoluează secvențial de la macule (leziuni cu o bază plată) la papule (leziuni ferme ușor ridicate), vezicule (leziuni pline cu lichid limpede), pustule (leziuni pline cu lichid gălbui) și cruste care se usucă și cad. Numărul de leziuni variază de la câteva, la câteva mii. În cazurile severe, leziunile se pot uni până când secțiuni mari de piele se desprind.

Variola maimuței este de obicei o boală autolimitată, cu simptome care durează de la 2 până la 4 săptămâni. Cazurile severe apar mai frecvent în rândul copiilor și sunt legate de gradul de expunere la virus, starea de sănătate a pacientului și natura complicațiilor. Deficiențele imune subiacente pot duce la rezultate mai grave. Complicațiile variolei maimuțelor pot include infecții secundare, bronhopneumonie, sepsis, encefalită și infecție a corneei cu pierderea vederii. Este necunoscută măsura în care poate apărea și o infecția asimptomatică. Rata de mortalitate a variat istoric de la 0 la 11% în populația generală și a fost mai mare în rândul copiilor mici. În ultima periodă, rata mortalității a fost de aproximativ 3-6%, după cum arată OMS.

Cum ne protejăm

O primă măsură importantă este cea a igienii mâinilor, folosind apă și săpun sau dezinfectant pe bază de alcool. Este important ca o persoană cu suspiciune de variola maimuței să fie izolată.

În timp ce un vaccin a fost aprobat pentru prevenirea variolei maimuței, iar vaccinul tradițional împotriva variolei oferă protecție, trebuie menționat că aceste vaccinuri nu sunt disponibile pe scară largă. Populațiile din întreaga lume cu vârsta sub 40 sau 50 de ani nu mai beneficiază de protecția oferită de programele anterioare de vaccinare împotriva variolei.

Sunt în curs de desfășurare studii științifice pentru a evalua fezabilitatea și oportunitatea vaccinării pentru prevenirea și controlul variolei maimuțelor. Unele țări au sau dezvoltă politici pentru a oferi vaccin persoanelor care pot fi expuse riscului, cum ar fi personalul de laborator, echipele de răspuns rapid și lucrătorii din domeniul sănătății.