Encefalita

Descoperă informații utile despre această afecțiune: de la cauze, factori de risc, simptome, diagnosticare, până la metode de tratament și de prevenție.

Pentru recomandări personalizate, solicită o programare la un medic din Sistemul Medical MedLife.

Encefalita este inflamatia parenchimului cerebral datorita invaziei virale directe sau hipersensibilitatii declansate de un virus sau alta proteina straina.

Encefalita prezinta disfunctie neuropsihologica difuza sau focala. Desi implica in primul rand creierul aceasta afecteaza adesea meningele (meningoencefalita).

Din perspectiva epidemiologica si patofiziologica encefalita este distincta de meningita, desi, pe baza evaluarii clinice, ambele pot fi prezente cu semne si simptome de inflamatie meningeala. Este, de asemenea, distinct de cerebrita.

Boala afecteaza cel mai adesea copiii, adultii in varsta si persoanele cu sistem imunitar slabit.

Encefalita cauzeaza adesea semne si simptome usoare, cum ar fi febra sau cefaleea. Uneori simptomele sunt mai severe. Encefalita poate provoca, de asemenea, gandirea confuza, convulsii sau probleme cu simturile sau miscarea.

Rareori, encefalita poate pune viata in pericol. Diagnosticarea si tratamentul la timp sunt importante deoarece este dificil sa se prevada modul in care boala va afecta fiecare persoana.

Numai o mana de medicamente antivirale pot ajuta la tratarea encefalitei.

Complicatiile afectiunii pot include epilepsie si pierderea memoriei.

Cauzele encefalitei

Cauza exacta a encefalitei este adesea necunoscuta. Totusi, cand se cunoaste o cauza, cea mai comuna este o infectie virala. Infectiile bacteriene si afectiunile inflamatorii neinfectioase pot provoca de asemenea encefalita.

Encefalita poate fi manifestarea primara sau complicatia secundara a unei infectii virale. Virusii care determina encefalite primare pot fi epidemici (ex. arbovirusuri, virusuri poliomielitice, echovirusuri, virusuri coxackie) sau sporadici (ex. herpes simplex, virusul rabic, varicelo-zosterian sau virusul urlian).

Arbovirusul responsabil de encefalita transmisa prin muscatura de tantar infecteaza persoanele in timpul sezonului calduros.

Cea mai frecventa encefalita sporadica este determinata de virusul herpes simplex (HSV).

Cele mai multe cazuri de encefalita sunt determinate acum de virusuri influenza A sau B, de enterovirusuri, virusul Epstein-Barr, virusul hepatitic A sau B si de HIV.

Exista doua tipuri principale de encefalita:

Encefalita primara. Aceasta conditie apare atunci cand un virus sau alt agent infecteaza direct creierul. Infectia poate fi concentrata intr-o zona sau la o latime larga. O infectie primara poate fi reactivarea unui virus care a fost inactiv dupa o boala anterioara.

Encefalita secundara. Aceasta afectiune rezulta dintr-o reactie defectuoasa a sistemului imunitar la infectii in organism. In loc sa atace numai celulele care cauzeaza infectia sistemul imunitar ataca, de asemenea, in mod eronat celulele sanatoase din creier. De asemenea, cunoscuta sub numele de encefalita post-infectie, encefalita secundara apare adesea la doua pana la trei saptamani dupa infectia initiala.

Factori de risc pentru encefalita

Oricine poate dezvolta encefalita. Factorii care pot insa creste riscul includ:

Varsta. Unele tipuri de encefalita sunt mai frecvente sau mai severe la anumite grupe de varsta. In general, copiii mici si adultii in varsta sunt expusi unui risc mai mare de majoritatea tipurilor sau encefalitei virale;
Sistem imunitar slabit. Persoanele care au HIV/SIDA, iau medicamente care suprima imunitatea sau au o alta stare au un risc crescut de encefalita;
Regiuni geografice. Boala este cauzata de muscaturile de tantari sau de capuse sunt comune, insectele acestea fiind specifice anumitor regiuni geografice.

Complicatii ale encefalitei

Varsta;
Cauza infectiei;
Severitatea bolii initiale;
Timpul de la debutul bolii la tratament.

Persoanele cu afectiuni relativ usoare se recupereaza de obicei in cateva saptamani fara complicatii pe termen lung.

Complicatiile bolilor grave

Inflamatia poate rani creierul, eventual rezultand in coma sau moarte.

Alte complicatii, variind foarte mult in severitate, pot persista luni sau permanent. Aceste complicatii pot include:

Persistenta oboselii;
Slabiciune sau lipsa de coordonare a muschilor;
Schimbarile de personalitate;
Probleme de memorie;
Paralizie;
Afectiuni ale auzului sau ale vederii;
Disfunctii de vorbire.

Simptomele encefalitei

Majoritatea persoanelor cu encefalita virala prezinta simptome usoare de raceala, cum ar fi:

Durere de cap;
Febra;
“Furnicaturi” in muschi sau articulatii;
Oboseala sau slabiciune.

Uneori semnele si simptomele sunt mai severe si pot include:

Confuzie, agitatie sau halucinatii;
Convulsii;
Pierderea senzatiei sau paraliziei in anumite zone ale fetei sau corpului;
Slabiciune musculara;
Probleme cu vorbirea sau auzul;
Pierderea constiintei;

La sugari si copii mici, semnele si simptomele pot include, de asemenea:

Umflarea in locurile moi (fontanele);
Greata si varsaturi;
Rigiditatea corpului;
Lipsa poftei de mancare;
Iritabilitate.

Simptomele de febra, cefalee si alterari ale constiintei sunt acompaniate adesea de crize convulsive si de deficite neurologice focale. Aceasta simptomatologie poate fi precedata de simptome prodromale gastro-intestinale sau respiratorii.

Semnele de iritatie meningeala sunt, de obicei, usoare si mai putin pronuntate comparativ cu celelalte manifestari de boala.

Prezenta statusului epileptic si in special statusul epileptic convulsivant sau prezenta comei sugereaza inflamatie severa a creierului si un prognostic rezervat.

Diagnosticarea encefalitei

Punerea diagnosticului necesita analiza LRC si investigatii neuroimagistice.

Diagnosticul de encefalita se suspecteaza in cazul pacientiilor cu alterari inexplicabile ale starii de constienta.

De obicei se efectueaza RMN si analiza LCR-lichid cefalo-rahidian (inclusiv PCR pentru encefalita herpetica), insotite uneori de teste de identificare a virusului implicat.

Doctorii care identifica simptomele clasice la adulti - febra, cefalee, confuzie si, ocazional, convulsii sau iritabilitate, apetit scazut si febra la copiii mici - pot efectua teste de diagnosticare suplimentare.

O examinare neurologica constata in general ca pacientul este confuz si somnoros. Daca gatul este rigid, cauzat de iritarea meningelor (membranele care acopera creierul si maduva spinarii), medicul poate lua in considerare un diagnostic de meningita sau meningoencefalita.

O punctie lombara, care ia un esantion de lichid cefalorahidian din coloana vertebrala, ar putea dezvalui niveluri mai ridicate de proteine si de celule albe din sange.

Cu toate acestea, tesult nu este intotdeauna concludent, chiar daca pacientul are encefalita.

O scanare CT poate fi utila pentru detectarea modificarilor in structura creierului. De asemenea, poate exclude alte cauze, cum ar fi accident vascular cerebral, anevrism sau tumoare. Cu toate acestea, RMN-ul este cea mai buna optiune de imagistica pentru encefalita deoarece poate identifica modificarile clasice ale creierului care sugereaza encefalita.

Un EEG (electroencefalograf) care monitorizeaza activitatea electrica a creierului poate prezenta valuri ascutite in unul sau ambii lobi temporali la pacientii cu encefalita.

Medicul ar putea comanda un test de sange daca se crede ca o infectie cu virus este cauza bolii.

Tratamentul encefalitei

Tratamentul pentru encefalita se concentreaza pe atenuarea simptomelor. Exista doar un numar limitat de agenti antivirali specifici, testate fiabil, care pot ajuta, dintre care unul este aciclovirul. Succesul este limitat pentru majoritatea infectiilor, cu exceptia cazului in care conditia se datoreaza herpes simplex.

Tratamentul este suportiv si pentru anumite etiologii implica si administrarea de medicamente antivirale.

Daca se suspecteaza encefalita herpetica, se incepe prompt tratamentul cu aciclovir, in doza de 10 mg/kg i.v la 8 ore si se continua timp de 14 zile.

Terapia simptomatica consta in tratamentul febrei, deshidratarii, tulburarilor electrolitice si convulsiilor.

Corticosteroizii pot fi administrati pentru a reduce inflamatia creierului, in special in cazurile de encefalita post-infectioasa (secundara). Daca pacientul are simptome severe, pot avea nevoie de ventilatie mecanica pentru ai ajuta sa respire si alte tratamente de sustinere.

Anticonvulsivantii sunt uneori administrati pacientilor care au convulsii. Sedativele pot fi eficiente pentru convulsii, agitatie si iritabilitate. Pentru pacientii cu simptome usoare, cel mai bun tratament este odihna, o multime de fluide si paracetamol pentru febra si dureri de cap.