Depresia afecteaza peste 300 de milioane de oameni din intreaga lume. Chiar daca exista tratamente, multe dintre acestea se bazeaza pe o anumita ipoteza a modului in care apare depresia si pacientii care nu se incadreaza in aceasta schema ar putea sa nu beneficieze de efectele medicatiei.
Intr-un studiu condus de Universitatea Hiroshima, care a fost publicat in Neuroscience, se arata modul in care o proteina numita RGS8 joaca un rol in comportamentele depresive.
Oamenii de stiinta cred ca depresia are la baza ipoteza monoaminelor, numita asa datorita a doua substante chimice pe care oamenii cu depresie nu le au: serotonina si norepinefrina (NE). 90% dintre medicamentele antidepresive se dezvolta pe baza acestei idei. Scopul lor este de a recalibra aceste doua monoamine. Cu toate acestea, pentru unii dintre acesti pacienti, este posibil sa nu fie suficient.
"Pentru 30% dintre pacienti aceste medicamente nu au efecte. Evident, avem nevoie de un medicament nou. Avem nevoie de o alta explicatie pentru cauzele depresiei," au declarat Yumiko Saito si Yuki Kobayashi.
Acest studiu se bazeaza pe cercetari anterioare in care echipa a constatat ca RGS8 controleaza un receptor hormonal numit MCHR1. Partile din creier implicate in miscarea si reglarea dispozitiei arata semne ale expresiei RGS8. MCHR1, atunci cand este activ, ajuta la reglarea somnului, alimentatiei si starii de spirit. Cercetatorii au descoperit ca RGS8 inactivaza MCHR1 in celulele de cultura.
Astfel, ideea este ca niveluri scazute de RGS8 inseamna un comportament depresiv crescut. Totusi, acest efect nu a fost niciodata examinat intr-o fiinta vie. Astfel ca, cercetatorii au studiat depresia la soareci la nivel comportamental si la nivel imunohistologic.
In primul rand, soarecii au efectuat un test de inot, care este o metoda obisnuita de analiza comportamentala pentru evaluarea comportamentelor depresive la animale. Cercetatorii masoara timpul in care fiecare soarece a fost activ, apoi il scade din timpul total de testare.
Soarecii cu mai mult RGS8 in sistemul lor nervos au inregistrat timpi de imobilitate mai scurti decat cei cu o cantitate normala de RGS8. Cand li se administreaza un medicament antidepresiv care actioneaza asupra monoaminelor, totusi, soarecii RGS8 aveau timpi de imobilitate mai scurti. Cu toate acestea, atunci cand soarecii au primit un medicament care opreste activitatea MCHR1, timpul de imobilitate nu s-a schimbat.
Acesti soareci au aratat un nou tip de depresie. Monoaminele nu pareau implicate in comportamentul depresiv. In schimb, a fost implicat MCHR1," a remarcat Saito.
Apoi, echipa a analizat creierul soarecilor sub microscop pentru a determina relatia dintre MCHR1 si RGS8. Mai exact, ei au examinat marimea cililor care au germinat din celule intr-o regiune a hipocampului denumita CA1, unde concentratia RGS8 a fost cea mai mare. Cilii sunt implicati in comunicarea celulara.
Echipa a constatat ca soarecii cu RGS8 nu numai ca au avut un comportament mai putin depresiv decat cei fara RGS8, dar au avut si cilii mai lungi, soarecii care au luat medicamentul care a inactivat MCHR1 au avut cilii mai lungi.
In ultimii zece ani, oamenii de stiinta au observat ca cilii disfunctionali sunt asociati cu tulburari precum obezitatea si boala de rinichi. Nu se cunoaste prea multe despre relatia cu tulburarile de dispozitie. Aceste constatari i-au facut pe cercetatori sa creada ca RGS8 este un candidat promitator in dezvoltarea de noi medicamente antidepresive.
