Când trebuie făcut primul control auditiv și cât de des ar trebui repetat?

Când se face primul control auditiv la bebeluș

Prima verificare a auzului se face în primele zile de viață, înainte de externarea din maternitate, în cadrul screeningului neonatal. Testarea este rapidă, nedureroasă și poate fi realizată în timp ce bebelușul doarme. Scopul este să identifice copiii care ar putea avea o pierdere de auz și care au nevoie de o evaluare mai detaliată. Organismele internaționale recomandă efectuarea screeningului auditiv până la vârsta de o lună.

Un rezultat neconcludent nu înseamnă automat că bebelușul are hipoacuzie. Testul poate fi influențat, de exemplu, de lichidul rămas temporar în ureche după naștere sau de agitația copilului. Este însă important să fie respectată recomandarea de retestare ori de evaluare audiologică. Dacă există suspiciunea unei pierderi de auz, evaluarea pentru confirmarea diagnosticului ar trebui finalizată până la vârsta de trei luni, iar sprijinul necesar să înceapă cât mai devreme, cel târziu până la șase luni.

Chiar dacă bebelușul trece screeningul, auzul și dezvoltarea comunicării trebuie urmărite în continuare, pentru că unele probleme auditive apar mai târziu.

Când trebuie făcut primul control auditiv la adult

Nu există o vârstă anume la care un adult trebuie să facă primul control auditiv. Momentul potrivit depinde de modificările observate, de istoricul medical sau de nivelul de expunere la zgomot, care poate afecta auzul.

Persoanele care realizează că înțeleg mai greu conversațiile, care cer frecvent repetarea cuvintelor sau care simt nevoia să crească volumul televizorului, trebuie să solicite o evaluare, indiferent de vârstă. Persoanele expuse frecvent la zgomote puternice, la serviciu sau în timpul liber, pot avea nevoie de verificări pentru monitorizarea riscului.

Pierderea auzului poate apărea treptat odată cu înaintarea în vârstă, motiv pentru care este bine să fie programate consulturi preventive.  Orice pierdere bruscă a auzului, într-o ureche sau în ambele, necesită evaluare medicală de urgență.

Ce investigații pot fi folosite pentru evaluarea auzului

Evaluarea auditivă poate include mai multe teste, care sunt alese în funcție de vârstă, simptome, istoricul medical și capacitatea persoanei de a răspunde la instrucțiuni.

Audiometria tonală stabilește cele mai slabe sunete pe care persoana le poate auzi la diferite frecvențe, de la sunete grave la sunete înalte. În timpul testului, aceasta semnalează când aude un sunet, iar rezultatele sunt reprezentate pe o audiogramă.

Audiometria vocală verifică perceperea și înțelegerea cuvintelor rostite. Ea completează audiometria tonală, iar faptul că este auzit sunetul nu înseamnă și înțelegerea clară a vorbirii.

Timpanometria verifică modul în care se mișcă timpanul la mici schimbări de presiune în conductul auditiv și oferă indicii despre problemele urechii medii, cum ar fi acumularea de lichid în spatele timpanului.

La bebeluși și la copiii mici, la care nu pot fi realizare teste cu răspuns activ, se vor folosi testele obiective, cum ar fi testul otoemisiunii acustice, adică sunetele foarte fine produse de celulele ciliate externe din urechea internă și care pot fi înregistrate cu un microfon mic introdus în canalul auditiv.  De asemenea, la bebeluși este folosit și testul ABR, care înregistrează, prin electrozi aplicați pe piele, răspunsul nervului auditiv la sunete.

Ce semne indică necesitatea unui control auditiv

Principalele semne care indică necesitatea unui consult auditiv sunt:

• dificultatea de a înțelege cuvintele interlocutorului, mai ales în grup sau cu zgomot de fundal;
• nevoia de a crește frecvent volumul televizorului ori al telefonului;
• necesitatea de a cere celorlalți să repete ce au spus;
• tinitus sau acufene (țiuituri, bâzâituri sau alte sunete).

La bebeluși sau copii mici, semnele care duc la solicitarea unui consult al auzului includ:

• lipsa reacției la sunete sau la voce;
• răspunsul inconstant la chemare;
• întârzieri în dezvoltarea vorbirii și a limbajului.