Despre hipoacuzie
Hipoacuzia, cunoscută și sub denumirea de surditate, reprezintă scăderea acuității auditive, care poate afecta una sau ambele urechi. Ea se poate instala brusc, lent sau progresiv și poate avea o evoluție regresivă, fluctuantă sau stabilizată.
Atunci când apare la copiii mici, cu vârsta sub 3 ani, hipoacuzia se asociază și cu tulburări de vorbire importante, ajungându-se, uneori, până la surdomutitate.
Gradul de afectare al auzului poate fi variabil și în funcție de pragul minim la care pacientul aude. Există astfel:
- Auz normal - între 0-30 dB;
- Hipoacuzie ușoară - între 30-50 dB;
- Hipoacuzie moderată - între 50-70 dB;
- Hipoacuzie severă - între 70-90 dB;
- Hipoacuzie profundă sau resturi auditive - peste 90 dB;
- Hipoacuzie totală sau cofoză.
Tipuri de hipoacuzie
Hipoacuzia este clasificată în:
- Hipoacuzie de transmisie, când există leziuni localizate în urechea externă sau urechea medie.
- Hipoacuzie de recepție sau de percepție, ce presupune o afectare a organului Corti, a nervului auditiv sau a căilor de transmitere neurală. La rândul ei, surditatea de percepție poate fi:
- senzorială, cohleară sau endocohleară;
- neurală sau retrocohleară;
- neurosenzorială.
- Hipoacuzie mixtă, care asociază hipoacuzia de transmisie cu cea de recepție.
Cauze
Cauzele hipoacuziei sunt diverse și există o predispoziție de a dezvolta această afecțiune în funcție de vârstă, sex, factori de mediu, boli genetice asociate.
Hipoacuzia de transmisie poate fi determinată de:
- blocajul meatului acustic extern prin dop de cerumen, corpi străini, otită externă, traumatisme ale urechii externe, tumori meatale sau malformații ale urechii externe (stenoza de conduct auditiv extern, agenezie meatală, microotie, etc.);
- afectarea timpanului, fie sub forma blocajului timpanului (ca în cazul timpanului cicatriceal, a otitei medii seroase sau a otitei adezive/fibroadezive), fie prin distrucția timpanului, cum se întâmplă în ruptura/perforația de timpan;
- lezarea oaselor din urechea medie poate să apară în cadrul sindromului ciocanului fixat Goodhill, a sindromului de anchiloză stapedo-vestibulară, a traumatismelor, a timpanosclerozei, bolii Paget, a sindromului de întrerupere osiculară sau în cel de laxitate articulară;
- disfuncție tubară prin otoree tubară, otită medie seroasă, sindromul beanței tubare;
- blocajul ferestrei ovale sau rotunde ce apare în malformații, otoscleroză sau timpanoscleroză;
- otomastoidită;
- traumatisme ale timpanului, oscioarelor din urechea medie sau sechele postoperatorii;
- sechele ale otitelor netratate;
- alte cauze: colesteatom, anevrism de artera carotidă internă, tumoră glomică jugulară, granulomatoză Wegener, sarcoidoză.
Hipoacuzia de percepție senzorială poate avea cauze:
- afecțiuni genetice sau congenitale (aplazia Michel, aplazia Mondini, aplazia Scheibe, aplazia Alexander, boala Refsum, boala Alstrom, boala Paget, boala von Recklinghausen, boala Crouzon, boala Alport, sindromul Usher, sindromul Hurler, sindromul Klippel-Feil, sindromul Waardenburg, sindromul Tietz, sindromul Cockayne etc.;
- rubeola maternă în primele şase luni de sarcină;
- traumatice: trauma sonoră, fractura de stâncă temporală, intervenții chirurgicale;
- inflamatorii: labirintita, cohlearizare (o complicație ce apare în supurațiile urechii medii);
- administrarea de medicamente ototoxice;
- idiopatice, ca în surditatea de percepție brusc instalată;
- otoscleroza.
Hipoacuzia de percepție neurală poate fi generată de cauze:
- inflamatorii (nevrită gripală, varicelică, zoosteriană, rujeolică urliană, luetică, etc.);
- tumorale (neurinomul de nerv acustico-vestibular);
- toxice;
- metabolice;
- idiopatice (degenerative, neuropatia demielinizantă).
Factori de risc
Hipoacuzia poate avea numeroase cauze, dar ea poate fi agravată şi pe parcursul vieții de factori precum:
- vârsta înaintată este însoțită de presbiacuzie, un proces fiziologic ce constă în scăderea acuității auditive (după vârsta de 50 de ani). Această hipoacuzie de tip neurosenzorial afectează mai ales bărbații și, deopotrivă, ambele urechi;
- prematuritatea poate predispune la persistența de lichid amniotic în urechea medie (în spatele timpanului) sau la dezvoltarea insuficientă a aparatului auditiv, de aceea testul screening al nou-născuților cu otoemisiuni acustice trebuie repetat după 10 zile, dacă inițial este modificat;
- expunerea la un zgomot unic de intensitate mare sau la zgomote de intensitate mai mică dar de lungă durată în cadrul unor profesii precum morari, motoriști, tăietori de lemne etc.;
- administrarea de medicamente ototoxice.
Simptome
Hipoacuzia poate îmbrăca mai multe forme și, în funcție de caracteristicile ei, ne orientează către un diagnostic corect.
Senzația de înfundare asociată cu o ușoară presiune în conduct, ce apare frecvent după duș, poate fi cauzată de un dop de cerumen sau de un corp străin (vată).
Hipoacuzia asociată cu durere intensă și autofonie (senzație de ecou în ureche atunci când pacientul vorbește) este caracteristică otitelor medii.
Scăderea bruscă a auzului, de obicei unilaterală, însoțită de tinitus poate să apară în trauma sonoră sau în surditatea brusc instalată.
Scăderea treptată a auzului, apărută la persoanele vârstnice care susțin, totuşi, că aud bine dar nu înțeleg ce li se vorbește, este cauzată de scăderea capacității de discriminare (de diferențiere) a cuvintelor și este generată de presbiacuzie.
Diagnosticare
Diagnosticul de hipoacuzie este stabilit de medicul specialist ORL pe baza examenului clinic, a audiometriei și, în cazuri mai complexe, pe baza investigațiilor imagistice (CT și RMN).
Examenul audiometric se realizează într-o cameră izolată fonic și constă, în funcție de vârstă, în:
- audiogramă tonală liminară, care poate fi realizată la copiii cu vârsta peste şase ani. Ea poate indica o hipoacuzie de tip transmisie, percepție sau mixtă;
- impedansmetria este utilă pentru diagnosticul otitei medii la copiii sub şase ani. Graficul timpanogramei poate fi:
- de tip A – normal;
- de tip Ad – discontinuitate osiculară sau laxitate ligamentară;
- de tip As – otoscleroză;
- de tip B – otită medie seroasă, perforație de timpan;
- de tip C – disfuncție tubară.
Tratament
Tratamentul hipoacuziei diferă în funcție de cauza care stă la baza ei, astfel:
- în cazul dopului de cerumen se va realiza spălătură sau aspirație auriculară pentru îndepărtarea lui;
- în otite (externe și medii), tratamentul constă în administrarea de antibiotic, antiinflamatoare, picături auriculare, sprayuri nazale, dezinfectante nazo-faringiene, etc.;
- în cazul surdității brusc instalate, tratamentul trebuie administrat perfuzabil în primele 72 de ore de la instalare și constă în corticosteroizi, vasodilatatoare, vitamine;
- presbiacuzia poate fi ameliorată prin purtarea unui aparat auditiv;
- pentru ameliorarea hipoacuziei din otoscleroză se poate interveni chirurgical, dar această operație nu rezolvă definitiv problema și pacientul va avea nevoie și de protezare auditivă.
Complicații
Hipoacuzia netratată se va agrava treptat şi se poate ajunge până la surditate definitivă (cofoză), de aceea un control ORL trebuie solicitat ori de câte ori pacientul sau anturajul observă că pacientul crește volumul sonorului la televizor, întreabă sau solicită să i se repete de mai multe ori în timpul unei conversații, nu răspunde când este strigat sau nu reacționează la stimuli sonori în cazul copiilor mici.
Prevenție
Prevenirea hipoacuziei este posibilă în cazul traumelor sonore prin:
- purtarea de antifoane la locul de muncă;
- evitarea folosirii căștilor intraauriculare;
- evitarea expunerii de lungă durată la sunete cu volum înalt (de exemplu, concerte rock).
Alte măsuri profilactice vizează:
- prevenirea afecțiunilor congenitale care pot determina leziuni ale aparatului auditiv prin:
- vaccinarea mamei împotriva rubeolei și rujeolei;
- evitarea medicației ototoxice/teratogene;
- tratarea sifilisului;
- evitarea traumatismelor intrapartum.
- profilaxia și tratarea corectă a supurațiilor otice;
- evitarea medicamentelor ototoxice;
- tratarea afecțiunilor cronice precum diabet zaharat, mixedem, avitaminoze, boli autoimune.
Bibliografie
- Alina Bacalbașa, Celesta Drăgulescu, Marius Chițac ”Diagnostic pozitiv și diferențial în ORL“, Editura MedicArt, București 2004, p. 369-380, ISBN 973-86612-5-0
- Alina Bacalbașa ”Tratamentul în ORL“, Editura MedicArt, București 2007, p. 271-274, ISBN 973-86612-9-3
- Traian Ataman et al. ”Otologie“, Editura Tehnică, București 2002, p. 196-201, 565- 568, ISBN 973-31-2081-2
Alte afecțiuni similare
Hiperuricemia
Hiperuricemia reprezintă creșterea nivelului de acid uric în sânge peste valoarea normală. Ca urmare a acestei suprasaturații, acidul uric se poate depune la nivelul...
Vezi detalii
Hiperventilaţie
Hiperventilația este o afecțiune în care o persoană respiră într-un ritm anormal de rapid, ducând la o pierdere excesivă de dioxid de carbon (CO2) din organism. Acest...
Vezi detalii
Hipervitaminoza
Hipervitaminoza (toxicitatea vitaminelor) este o afecțiune caracterizată prin excesul de vitamine în organism. Aceasta poate apărea atunci când se consumă cantități...
Vezi detalii
Hipocalcemie
Calciul reprezintă un mineral esențial în funcția organismului uman. Se știe că organismul uman conține aproximativ 1200 mg calciu, din care cea mai mare parte (99%)...
Vezi detalii
Hipoestrogenism
Hipoestrogenismul sau deficitul de estrogen este termenul folosit pentru a descrie nivelul mai scăzut decât normal al estrogenului, principalul hormon sexual la...
Vezi detalii
Hipoglicemie
Prin hipoglicemie se înțelege scăderea bruscă a glicemiei sub valoarea de 70 mg/dl, astfel încât organismul, în special creierul, va fi privat de „combustibilul” necesar...
Vezi detalii
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.