Hiperlaxitate ligamentară

Cauze

Studiile arată că între 5% până la 12% dintre adulți prezintă o anumită formă de laxitate articulară, dar mai rar forme de hiperlaxitate ligamentară.

Copiii sunt în mod natural mai hipermobili decât adulții, iar din acest motiv este greu de apreciat dacă hipermobilitatea la un copil este asociată cu o tulburare de bază.

Există însă anumite boli care pot determina condiția hiperlaxității articulare, cum ar fi:

• Sindromul Marfan - boală genetică rară care afectează țesutul conjunctiv. Persoanele cu sindromul Marfan tind să fie slabe și înalte, cu brațe, degete, picioare și degete foarte lungi;
• Sindromul Ehlers-Danlos - grup de tulburări ale țesutului conjunctiv. Persoanele cu acest sindrom au de obicei pielea foarte elastică și articulațiile flexibile.

Hiperlaxitatea ligamentară poate fi cauzată și de o instabilitate articulară, atunci când ligamentele din jurul unei articulații sunt slăbite sau se rup. Mai multe studii au găsit legături între apariția unor leziuni și laxitatea ligamentară, astfel, la bărbații cu luxație a umărului riscul de a dezvolta laxitate articulară a crescut de 6,8 ori.

Într-un alt studiu, desfășurat pe 51 de jucători de rugby, cercetătorii au descoperit că cei care au avut scoruri mari la evaluarea Beighton (scorul Beighton este un test care detectează sindromul de hipermobilitate articulară, folosind un sistem de notare în nouă puncte, care măsoară flexibilitatea anumitor articulații) au experimentat semnificativ mai multe răni față de cei care nu erau hipermobili.

Simptome

Simptomele hiperlaxității ligamentare apar, în general, în proximitatea articulațiilor afectate și includ:

• amplitudine crescută de mișcare (hipermobilitate);
• îmbinări articulare care trosnesc;
• senzații de furnicături, amorțeală și/sau durere;
• spasme musculare;
• leziuni sau luxații articulare.

Tratament

Laxitatea non-traumatică a ligamentelor are ca primă indicație de tratament întărirea musculaturii de stabilizare din jurul articulațiilor. În acest sens, se recomandă exerciții de kinetoterapie pentru îmbunătățirea mișcărilor articulare.

Dacă laxitatea ligamentară a survenit în urma unei traume, tratamentul recomandat presupune aplicarea de gheață și administrarea medicamentelor antiinflamatoare. Pentru a stabiliza articulația poate fi utilizată temporar o atelă sau o orteză de susținere, indicație terapeutică urmată de stabilirea unui program de kinetoterapie care presupune exerciții de întărire a musculaturii.

Pentru întărirea ligamentelor care stabilizează articulațiile pot fi recomandate și tratamente mai inovative cum ar proloterapia, un tratament regenerativ celular sau introducerea de plasmă bogată în trombocite. Dacă ligamentele s-au slăbit și s-au întins excesiv, o soluție optimă este adaosul de colagen (proteina din care sunt formate ligamentele). Această procedură de injecție nesteroidiană va întări ligamentele în timp, stabilizând articulația și reducând durerea.

În domeniul ortopedic sunt tot mai utilizate tratamentele ortobiologice, care au reușit în numeroase cazuri să fie o alternativă de succes pentru procedurile chirurgicale. Acest tip de tratament, ortobiologic, sprijină procesele de auto-vindecare ale corpului și poate inversa progresia bolii, prin reducerea reacțiilor inflamatorii care agravează durerea. În tratarea afecțiunilor ligamentare sunt tot mai utilizate procedurile de medicină regenerativă, inclusiv tratamentele celulare, care pot repara ligamentele în mod natural. Celulele regenerative, colectate din măduva osoasă și din sânge, sunt procesate în laborator și sunt injectate în articulațiile inflamate și, în timp, pot repara și regenera țesuturile deteriorate, cu rezultat direct asupra nivelului durerii și cu îmbunătățirea mobilității și funcției motorii.

Tratamentul final, în absența reușitei măsurilor conservatoare, este intervenția chirurgicală pentru repararea și întărirea ligamentelor.

Complicații

Cea mai frecventă complicație ale hiperlaxității ligamentare este destabilizarea articulațiilor care va conduce la instalarea artralgiei (durere articulară) cronice, dar și a apariției entorselor frecvente, mai ales la glezne, genunchi și umăr.

Durerile cronice de spate devin și ele frecvente în rândul persoanelor cu laxitate ligamentară.