Micronoduli pulmonari

Despre micronodulii pulmonari

Nodulul pulmonar este o masă de țesut anormal, rotundă şi de dimensiuni mici (până în 30 mm), care poate apărea la nivelul unuia sau ambilor plămâni. Dacă dimensiunea este mai mică de 3 mm, se numesc micronoduli, iar dacă este mai mare de 30 - 40 mm se numesc mase sau formațiuni tumorale.

De regulă, formaţiunea este localizată în interstițiul pulmonar, spațiul aerian sau în ambele locuri.

Nodulii sunt văzuți în timpul investigaţiilor medicale radiologice (radiografie sau tomografie computerizată toracică) ca nişte „pete pe plămâni”, dar micronoduluii pulmonari sunt foarte greu de identificat la radiografiile toracice.

La adulţi, nodulii pulmonari sunt destul de frecvenţi şi pot fi observaţi în aproximativ 35% din CT toracice. În 95% dintre cazuri, ei sunt benigni, deci necanceroşi, dar se poate întâmpla ca prezenţa unui nodul să indice un cancer pulmonar. În această situaţie, 50% dintre pacienții tratați trăiesc cel puțin cinci ani după diagnostic, iar dacă nodulul este mai mic de un centimetru, atunci rata de supraviețuire creşte la 80%. De aceea, detectarea precoce este esențială.

În funcţie de densitatea lor, nodulii pot fi clasificaţi în mai multe categorii:

• noduli solizi (sunt cei care se văd cel mai frecvent în timpul investigaţiilor imagistice şi au o densitate de ţesut moale);
• subsolizi (aspectul lor este întunecat sau înceţoşat);
• noduli parțial solizi (numiţi şi „noduli de sticlă”, au caracteristici atât solide, omogene, cât şi întunecate);
• noduli pulmonari calcificaţi (de regulă, calcifierea unui nodul pulmonar este tocmai un semn că nu se pune problema unei formaţiuni canceroase, dar sunt şi situaţii excepţionale când, totuşi, metastazele pulmonare pot fi dens calcificate).

Factori de risc

Spuneam încă de la început că nodulii pulmonari sunt foarte comuni şi mulţi oameni îi au dar nu ştiu de existenţa lor; acest lucru înseamnă că oricine îi poate dezvolta. Riscul mai ridicat îl au, însă, persoanele care:

• suferă de emfizem pulmonar;
• suferă de fibroză pulmonară idiopatică;
• au trecut prin radioterapie la nivelul pieptului;
• au peste 65 de ani;
• au antecedente familiale de cancer;
• au lucrat într-un mediu cu expunere îndelungată la azbest sau radon;
• fumează activ sau pasiv.

Diagnosticare

Principalul scop al diagnosticului unui nodul pulmonar este ca medicul pneumolog să stabilească dacă acesta este canceros (malign) sau necanceros (benign). De aceea, specialistul va urmări:

• rata de creştere (nodulii benigni nu cresc, în schimb cei canceroşi se pot dubla la fiecare patru luni; creşterea poate fi evaluată cu ajutorul tomografiilor computerizate);
• calcificarea (în cele mai multe dintre cazuri, nodulii necanceroşi sunt cei care se calcifiază);
• observarea formei (nodulii canceroşi au o formă neregulată cu suprafeţe aspre şi variaţii de culoare sau pete, în timp ce formațiunile benigne sunt mult mai netede, cu formă şi culoare mai uniforme).

Odată descoperiţi, nodulii pulmonari trebuie monitorizați pentru o perioadă de 24 de luni, prin tomografii computerizate (CT) succesive, la fiecare 6 sau 12 luni. Dacă dimensiunea, forma şi alte caracteristici nu se modifică, atunci nu mai sunt consideraţi posibili canceroşi. Totuşi, pentru siguranţă, medicul poate recomanda şi o biopsie a nodulului.

De asemenea, alte investigaţii folosite pentru diagnosticarea sau ţinerea sub observaţie a nodulilor pulmonari sunt:

• bronhoscopia (presupune introducerea unui tub flexibil subţire, numit bronhoscop, în gât şi până în plămâni; cu ajutorul unui instrument mic din capătul bronhoscopului se poate lua și o probă de țesut din nodul, care apoi este analizată în laborator);
• biopsia ghidată prin scanare CT (acest tip de investigaţie este folosită, în special, pentru nodulii situați la periferia plămânului ; medicul se va folosi de imaginile oferite de computerul tomograf pentru a ghida un ac subțire prin piele și în plămân, până în nodul, de unde se va preleva o probă de ţesut);
• tomografia cu emisie de pozitroni sau PET-CT (reprezintă o scanare ce folosește o substanță chimică marcată, sigură, injectabilă, care se fixează în celulele consumatoare de oxigen, și un dispozitiv de imagistică care detectează celulele ce au fixat substanța, deci probabil sunt bolnave).

Uneori, în urma unor investigații medicale pentru alte afecțiuni, medicul poate depista, în cadrul ecografiilor sau tomografiilor computerizate, și prezența unor noduli pulmonari calcificați sechelari. Aceştia sunt formațiuni mai vechi, apărute de la o răceală sau o infecție vindecată, care nu pun niciun fel de problemă pentru sănătatea pacientului.

Prevenție

Cel mai bun lucru pe care o persoană îl poate face, nu numai pentru a preveni apariţia unui nodul sau micronodul pulmonar, ci pentru a-şi proteja sănătatea, în general, este renunţarea la fumat.