Otomicoză

Despre otomicoză (micoza urechii)

Otomicoza, numită și micoza urechii sau ciuperca urechii, reprezintă un proces infecțios fungic ce se dezvoltă la nivelul urechii și care poate cuprinde pavilionul, tegumentul conductului auditiv extern și mucoasa urechii medii.

Această afecțiune este mai des întâlnită în zonele cu climă caldă și umedă la persoanele care lucrează în medii poluate cu pulberi (brutari, agricultori, zugravi), la cei care practică sporturi nautice și la cei cu imunitate scăzută (diabetici, persoane cu transplant de organe, SIDA).

Factori de risc

Apariția otomicozei este asociată cu o serie de factori de risc dintre care cei mai importanți sunt:

• climatul cald și umed (reprezintă mediul ideal pentru dezvoltarea fungilor);
• umiditatea cronică, inclusiv otoreea (secreția patologică de la nivelul conductului auditiv extern poate duce la modificarea florei saprofite şi la proliferarea micozelor);
• retenția de corpi străini (vată, pămȃnt, resturi vegetale, făină, var, minereu și detritusuri epidermice, adică mici particule de piele);
• purtarea protezelor auditive sau a altor dispozitive intraauriculare (căşti, bluetooth);
• traumatismele locale (acestea pot fi provocate de bețisoare de urechi, de agrafe sau alte obiecte care creează leziuni la nivelul tegumentului conductului auditiv extern, ceea ce permite pătrunderea şi multiplicarea fungilor şi a bacteriilor în ƫesuturile profunde);
• diminuarea secreției ceruminoase prin curățare excesivă (ceara din urechi are rol protector al tegumentului datorită activității sale bactericide şi fungicide);
• radioterapia capului şi a gȃtului (are drept consecinƫă apariƫia leziunilor de radiodermită-arsuri tegumentare, ceea ce duce la afectarea funcƫiei de apărare a tegumentului);
• diabetul zaharat (mai ales cel incorect tratat, în care există fluctuaƫii majore ale valorii glicemice, reprezintă de asemenea mediul propice pentru proliferarea fungilor);
• stările de imunosupresie (precum infecția HIV, neoplasmele, pacienƫii cu transplant de organ aflaƫi sub tratament imunosupresor);
• persoanele cu afecƫiuni dermatologice localizate la nivelul urechii externe (dermatite de contact, eczeme);
• utilizarea îndelungată, în ureche, de produse pe baza de antibiotice sau corticosteroizi.

Diagnosticare

În cazul în care există suspiciunea prezenƫei unei infecƫii fungice, este necesar un consult efectuat de un medic specialist ORL, care pe baza anamnezei, a examenului clinic ORL și a investigațiilor de laborator poate stabili diagnosticul de otomicoză şi poate indica tratamentul potrivit.

La examenul clinic ORL prin inspecție, examen otoscopic și examen otomicroscopic, se pot observa cȃteva semne caracteristice:

• prezența depozitelor micelare la nivelul conductului auditiv extern (acestea au fie aspect grunjos, gri albe, ca o sugativă umedă în infecțiile cu Candida, fie ca niște firișoare negre ce ies dintr-un dop micotic cu aspect de mucegai în infecțiile cu Aspergillus. După aspirarea acestor depozite, care este dificilă din cauza aderenƫei la ƫesuturi şi a durerii, tegumentul capătă un aspect macerat, sȃngerȃnd);
• inflamarea tegumentelor conductului auditiv extern mergând până la obturarea canalului auditiv sugerează complicarea otomicozei;
• durerea, accentuată de tracțiunea pavilionului, introducerea speculului otoscopului și palparea tragusului este caracteristică suprainfecƫiei bacteriene;
• secreția otică grunjoasă din infecƫiile cu Candida din ureche poate evolua spre o secreție cremoasă, purulentă;
• afectarea timpanică (miringita) nu este caracteristică otomicozelor, dar poate să apară prin evoluția îndelungată a afecƫiunii sau prin extensia ciupercii la nivelul membranei timpanice. În anumite cazuri, ciuperca poate perfora timpanul şi se poate extinde în urechea medie.

La palparea regiunii cefalice se poate evidenția prezența unei adenopatii (creștere a ganglionilor limfatici) satelite dureroase, cu localizare cervicală superioară, parotidiană sau retroauriculară, ceea ce sugerează o complicaƫie bacteriană.

Investigațiile de laborator utile pentru diagnostic sunt:

• hemoleucograma - care poate arată o creştere a numărului de leucocite (leucocitoză);
• viteza de sedimentare a sȃngelui (VSH) şi alte teste de inflamaƫie (fibrinogen, PCR) pot fi crescute;
• glicemie crescută la pacienƫii cu diabet zaharat;
• test Elisa pozitiv la pacienƫii cu HIV;
• prelevarea secreției auriculare pentru realizarea de frotiu, cultură și antibiogramă/antifungigramă este cel mai util examen pentru a stabili dacă există vreo infecție în ureche internă. Din păcate, de cele mai multe ori această analiză nu poate fi realizată din următoarele motive: pacientul a folosit înainte de consult picături cu antibiotice sau antimicotice, și-a realizat toaleta urechii înainte de consult, conductul auditiv este obturat din cauza inflamaƫiei și nu se poate pătrunde cu beƫişorul pentru a recolta proba sau nu există laborator specializat pentru analizarea acestor probe în zona respectivă.

Prevenție

Prevenția otitelor externe constă în înlăturarea factorilor favorizanți prin:

• evitarea pătrunderii apei în urechi, a soluțiilor concentrate de săpun sau a detergenților;
• evitarea scărpinatului prin utilizarea bețișoarelor de ureche, a agrafelor sau a altor obiecte;
• evitarea introducerii în conduct a dopurilor de vată sau siliconice, a căștilor intraauriculare, etc.;
• uscarea conductului auditiv extern cu aer cald;
• echilibrarea diabetului zaharat și a imunodeficienței.