LEVEL UP
Doar 325lei/lună folosind codul LevelUp100!
Despre peritonită
Peritonita se definește ca un process inflamator al peritoneului cauzat de un agent, precum:
- bacterii;
- fungi;
- virusuri;
- talc;
- medicamente;
- granuloame;
- corpuri străine.
Spectrul clinic al peritonitei mai poate fi clasificat în funcție de patogeneză (elementele și mijloacele în care își are originea și se dezvoltă o boală) astfel:
- primară;
- secundară;
- terțiară.
Pe de altă parte, un fenomen de răspuns al organismului prin localizarea peritonitei este reprezentat de formarea de abcese, proces caracterizat de izolarea și separarea procesului infecțios de restul cavității abdominale.
Reducerea mortalității sub 20% este rezultatul unei mai bune înțelegeri a rolului chirurgiei, îndeosebi în diagnosticarea leziunilor, a prevenției sindromului de compartiment intraabdominal și a îmbunătățirii alternativelor antibiotice prin medicație nouă cu spectru larg.
Cauze
În funcție de tipul de peritonită, cauzele apariției ei sunt diferite:
Peritonita primară este provocată de inflamația peritoneului dintr-o cauză extraperitoneală ce survine adesea din diseminare hematogenă; aceasta este legată de deteriorarea apărării imune a gazdei.
Peritonita secundară rezultă dintr-o inflamație sau ruptură mecanică a integrității tractului intestinal sau urinar sau a organelor solide; consecința este expunerea cavității peritoneale la flora rezidentă a tractului gastrointestinal. Peritonita secundară poate fi de mai multe tipuri, așa că și cauzele apariției ei sunt diferite:
- peritonita acută prin perforație: exemplul cel mai des întâlnit este cel al peritonitei cauzate de apendicită care, în majoritatea cazurilor, se prezintă ca o peritonită localizată; lăsată netratată suficient de mult, poate escalada către peritonită generalizată;
- peritonita la copii: apare frecvent ca o complicație a apendicitei; adresabilitatea către chirurg trebuie să survină rapid în prezența unor simptome precum: refuzul total al hranei, febră, dureri abdominale;
- peritonita postoperatorie: incidența este de 1-20% la pacienții care au suferit o intervenție chirurgicală asupra tubului digestiv; cea mai comună cauză a peritonitei postoperatorii este defectul anastomotic. Ca regulă generală, simptomele sunt evidente între a 5-a și a 7-a zi după operație, ceea ce duce la o mortalitate ridicată;
- peritonita post-traumatică: peritonita la pacienții cu istoric recent de traumatism poate apărea din cauza unor leziuni insidioase, cum ar fi ruperea mezenterică cu pierderea aportului de sânge și ischemia ulterioară și perforația de intestin.
Peritonita terțiară rezultă dintr-o infecție intraabdominală persistentă sau repetată în urma unui tratament aparent adecvat al unei peritonite primare sau secundare.
Factori de risc
Printre factorii de risc ai peritonitei asociați cu prognosticul negativ se numără:
- vârsta avansată;
- fumatul;
- un nivel de educație scăzut;
- diabetul;
- depresia;
- o funcție renală scăzută;
- un nivel scăzut al albuminei serice.
Simptome
Principalul simptom în toate cazurile de peritonită este durerea abdominală, localizată spre organul de origine.
Alte simptome frecvente sunt:
- anorexia;
- greața;
- voma;
Temperatura corpului este de obicei peste 38° C.
Se pot manifesta tahicardie și amplitudinea pulsului. Pacienții prezintă ritm cardiac intens și tensiune arteriala ridicată.
La copii, ca o particularitate, adresabilitatea către chirurg trebuie să survină rapid, în prezența unor simptome precum:
- refuzul total al hranei;
- febră;
- dureri abdominale.
Diagnosticare
Diagnosticul de peritonită este stabilit de medicul chirurg pe baza examenului clinic. Un rol important în diagnosticare îl au istoricul pacientului și examinarea fizică a acestuia.
În completarea examenului local, chirurgul va recomanda și alte investigații, precum:
- analize de sânge: pacientul poate avea un număr ridicat de globule albe (leucocite), de peste 11.000 de celule/ mL;
- sumar de urină: obligatoriu, pentru a elimina o infecție a tractului urinar, pielonefrita sau nefrolitiaza.
Alte investigații recomandate sunt:
- radiografie abdominală fără substanță de contrast;
- ecografie abdominală;
- CT abdominal.
Tratament
Tratamentul peritonitei severe este complex și necesită o abordare multidisciplinară. Chirurgii și medicii de medicină de urgență trebuie să conlucreze cu nutriționiștii, pneumologii, infecționiștii și radiologii.
Scopul tratamentului chirurgical este de a elimina cauza contaminării, de a reduce inoculul bacterian și de a preveni sepsisul persistent sau recurent. Procedura constă în aspirarea tuturor cavităților fluide cu măsurare a cantității extrase. În termeni generali, controlul se realizează prin îndepărtarea sau rezecția viscerelor perforate.
Cel de-al doilea obiectiv fundamental al operației de peritonită constă în reducerea volumului bacterian pentru a preveni starea septică și reacumularea de materie purulentă. Trebuie făcut lavajul minuțios al cavității abdominale pentru a se îndepărta toate resturile și particulele.
Complicații
Peritonita secundară rămâne o importantă problemă clinică, cu o mortalitate ridicată prin starea septică. Gradul de contaminare intraabdominală a unui pacient și toleranța acestuia la răspunsul inflamator sistemic asociat sunt principalii factori care determină severitatea peritonitei secundare, precum și de alegere a conduitei de tratament.
Prevenție
Infecțiile punctului de ieșire și ale tunelului de cateter sunt principalii factori ce predispun la peritonită în cazul dializei. Numeroase strategii de prevenție sunt îndreptate asupra reducerii incidenței acestor infecții, iar testele clinice din acest domeniu raportează adesea cazuri de peritonită ca efect secundar.
Bibliografie
- Massimo Sartelli, et al. “The Management of Intra-Abdominal Infections from a Global Perspective: 2017 WSES Guidelines For...” ResearchGate, BioMed Central, 10 July 2017, www.researchgate.net
- Keswani, Mahima, et al. “Risk Factors for Early Onset Peritonitis: The SCOPE Collaborative.” Pediatric Nephrology, vol. 34, no. 8, 9 Apr. 2019, pp. 1387–1394, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, 10.1007/s00467-019-04248-0
Alte afecțiuni similare
Pemfigus
Pemfigusul reprezintă un grup de tulburări/boli autoimune rare caracterizate prin formarea de vezicule la nivelul pielii și mucoaselor, inclusiv la nivelul gurii,...
Vezi detalii
Pericardită
Pericardita reprezintă inflamația și iritarea pericardului (membrana care învelește inima). În mod normal, pericardul conține o cantitate mică de lichid, între 15 şi 50...
Vezi detalii
Pericoronarita
Pericoronarita este o inflamație a gingiei care apare mai ales în jurul măselelor de minte, de obicei atunci când dintele nu a erupt complet. Se creează, astfel, un...
Vezi detalii
Picior diabetic
Piciorul diabetic reprezintă o complicație des întâlnită în diabetul zaharat. Termenul se referă la leziuni sau ulcerații apărute la nivelul membrelor inferioare,...
Vezi detalii
Piciorul strâmb congenital (piciorul varus equin)
Piciorul strâmb congenital (piciorul varus equin) este o afecțiunea congenitală ortopedică des întâlnită, care poate fi vindecată complet dacă tratamentul se începe în...
Vezi detalii
Pielonefrita
Pielonefrita este un tip de infecție a tractului urinar superior, provocată de bacterii și, mai rar, de virusuri ce debutează, de obicei, în tractul urinar inferior sub...
Vezi detalii
Echipa medicală - Chirurgie generala
Solicită o programare
Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.
