Peritonită

Cauze

În funcție de tipul de peritonită, cauzele apariției ei sunt diferite:

Peritonita primară este provocată de inflamația peritoneului dintr-o cauză extraperitoneală ce survine adesea din diseminare hematogenă; aceasta este legată de deteriorarea apărării imune a gazdei.

Peritonita secundară rezultă dintr-o inflamație sau ruptură mecanică a integrității tractului intestinal sau urinar sau a organelor solide; consecința este expunerea cavității peritoneale la flora rezidentă a tractului gastrointestinal. Peritonita secundară poate fi de mai multe tipuri, așa că și cauzele apariției ei sunt diferite:

• peritonita acută prin perforație: exemplul cel mai des întâlnit este cel al peritonitei cauzate de apendicită care, în majoritatea cazurilor, se prezintă ca o peritonită localizată; lăsată netratată suficient de mult, poate escalada către peritonită generalizată;
• peritonita la copii: apare frecvent ca o complicație a apendicitei; adresabilitatea către chirurg trebuie să survină rapid în prezența unor simptome precum: refuzul total al hranei, febră, dureri abdominale;
• peritonita postoperatorie: incidența este de 1-20% la pacienții care au suferit o intervenție chirurgicală asupra tubului digestiv; cea mai comună cauză a peritonitei postoperatorii este defectul anastomotic. Ca regulă generală, simptomele sunt evidente între a 5-a și a 7-a zi după operație, ceea ce duce la o mortalitate ridicată;
• peritonita post-traumatică: peritonita la pacienții cu istoric recent de traumatism poate apărea din cauza unor leziuni insidioase, cum ar fi ruperea mezenterică cu pierderea aportului de sânge și ischemia ulterioară și perforația de intestin.

Peritonita terțiară rezultă dintr-o infecție intraabdominală persistentă sau repetată în urma unui tratament aparent adecvat al unei peritonite primare sau secundare.

Simptome

Principalul simptom în toate cazurile de peritonită este durerea abdominală, localizată spre organul de origine.

Alte simptome frecvente sunt:

• anorexia;
• greața;
• voma;

Temperatura corpului este de obicei peste 38° C.

Se pot manifesta tahicardie și amplitudinea pulsului. Pacienții prezintă ritm cardiac intens și tensiune arteriala ridicată.

La copii, ca o particularitate, adresabilitatea către chirurg trebuie să survină rapid, în prezența unor simptome precum:

• refuzul total al hranei;
• febră;
• dureri abdominale.

Tratament

Tratamentul peritonitei severe este complex și necesită o abordare multidisciplinară. Chirurgii și medicii de medicină de urgență trebuie să conlucreze cu nutriționiștii, pneumologii, infecționiștii și radiologii.

Scopul tratamentului chirurgical este de a elimina cauza contaminării, de a reduce inoculul bacterian și de a preveni sepsisul persistent sau recurent. Procedura constă în aspirarea tuturor cavităților fluide cu măsurare a cantității extrase. În termeni generali, controlul se realizează prin îndepărtarea sau rezecția viscerelor perforate.

Cel de-al doilea obiectiv fundamental al operației de peritonită constă în reducerea volumului bacterian pentru a preveni starea septică și reacumularea de materie purulentă. Trebuie făcut lavajul minuțios al cavității abdominale pentru a se îndepărta toate resturile și particulele.

Complicații

Peritonita secundară rămâne o importantă problemă clinică, cu o mortalitate ridicată prin starea septică. Gradul de contaminare intraabdominală a unui pacient și toleranța acestuia la răspunsul inflamator sistemic asociat sunt principalii factori care determină severitatea peritonitei secundare, precum și de alegere a conduitei de tratament.

Autor

Dr. Alecu Lucian

Medic Primar Chirurgie Generală