Piciorul strâmb congenital (piciorul varus equin)

Despre piciorul strâmb congenital (piciorul varus equin)

Piciorul strâmb congenital (piciorul varus equin) este o afecțiunea congenitală ortopedică des întâlnită, care poate fi vindecată complet dacă tratamentul se începe în stadiile inițiale ale bolii. Cel mai des recomandat protocol pentru tratament este metoda Ponseti, care oferă o abordare puțin dureroasă și o recuperare mai ușoară.

Piciorul strâmb congenital, cunoscut și sub denumirea „piciorul varus equin” sau „clubfoot” reprezintă o deformare congenitală a țesuturilor musculo-scheletale, ligamentelor și structurilor neurovasculare, în care piciorul este orientat spre interior și în jos. Piciorul strâmb congenital apare cu o frecvență de 1:1000 de nașteri; șansele de recuperare sunt foarte bune dacă tratamentul este început foarte devreme după naștere. Nu se știu exact care sunt factorii etiologici.

Este important să nu se amâne protocolul de tratament, deoarece vindecarea este mai dificilă pe măsură ce copilul avansează în vârstă. Deformarea piciorului apare pentru că musculatura părții externe a gleznei este mai slabă decât musculatura internă, iar tendoanele sunt mai scurte și mai tensionate decât ar trebui să fie în mod normal. Astfel, piciorul începe să crească întors în interior, oasele labei piciorului sunt normale, tendonul lui Ahile este însă mult mai scurt. În aproximativ jumătate din cazuri, deformarea este la ambele picioare. În cazul în care apare la un singur picior, apare și o diferență de lungime între membrele inferioare.

Cu ani în urmă, singura formă de tratament care era luată în considerare era un cumul de operații de extindere a piciorului. În urma acestora, forma era corectată, dar piciorul rămânea rigid, acoperit de cicatrici, iar pacientul cu dureri. În prezent, metoda Ponseti este cel mai des recomandată pentru tratarea piciorului strâmb congenital. Aceasta presupune o serie de manevre non-chirurgicale (manipulare și aplicare de ghipsuri săptămânale, ulterior orteze speciale), urmate de tenotomie (intervenție chirurgicală).

Factori de risc

Piciorul strâmb congenital (piciorul varus equin) apare mai des la nou-născuții de sex masculin. Un alt factor de risc poate fi reprezentat de ereditate (moștenirea genetică), astfel dacă un părinte prezintă această afecțiune, copiii acestuia au risc de 3-4% să îl moștenească, iar dacă boala s-a manifestat ambii părinți, riscul crește la 15%; de asemenea, dacă primul copil prezintă picior strâmb congenital, la al doilea copil riscul crește cu 5%.

Nou-născuții cu sindromul Edwards (Trisomia 18), spina bifida sau paralizie cerebrală au risc crescut să asocieze și piciorul strâmb congenital. Oligohidramnios (o cantitate mică de lichid amniotic) poate reprezenta un alt factor de risc, iar în aceste cazuri deformația picioarelor este mai accentuată în comparație cu varus equin standard. Infecția cu virusul Zika pare să fie, de asemenea, un factor de risc pentru piciorul strâmb congenital.

Diagnosticare

De cele mai multe ori, afecțiunea este diagnosticată prenatal, cu ajutorul ecografiei fetale (încă din trimestrul II de sarcină), ocazie cu care se poate face și evidențierea sau excluderea altor afecțiuni asociate (scheletale sau ale coloanei vertebrale). Dacă poziția fetală nu permite diagnosticarea prenatală, malformația este vizibilă de la naștere, la examinarea fizică efectuată de către medicul neonatolog. Pentru detalii de diagnostic și indicații terapeutice, medicul poate recomanda efectuarea unei radiografii.

Prevenție

Piciorul strâmb congenital (piciorul varus equin) este o afecțiune congenitală, care nu poate fi în general prevenită. Se recomandă ca femeile gravide să evite fumatul, alcoolul sau consumul de droguri, deoarece aceste obiceiuri pot afecta sănătatea nou-născutului. Cu tratament, copilul poate duce o viață normală, fiind necesare evaluări periodice pentru a evita și preveni recidivele.

Piciorul strâmb congenital este o afecțiune ușor de diagnosticat încă de la naștere și beneficiază de metode moderne de tratament încă din prima lună de viață, cu rezultate excelente dacă copilul este adus rapid la ortoped iar familia cooperează cu echipa medicală. Este important ca tratamentul să înceapă cât mai devreme. Cu cât se întârzie mai mult tratamentul, cu atât șansele de refacere și recuperare sunt mai mici.