Banner Cortizol salivar

Cortizol salivar

Află informații utile despre această analiză:

  • Când este recomandată
  • Care este procedura de recoltare
  • Ce semnifică rezultatele obținute

Informații generale

Testarea cortizolului salivar este utilă în diagnosticul sindromului Cushing, mai ales la copii și la persoanele la care factorii de stres ar putea afecta secreția hormonală la nivelul corticosuprarenalei.

Cortizolul (cunoscut și sub denumirea de „hormonul stresului”) este un hormon glucocorticoid produs și eliberat de glandele suprarenale. Alături de corticosteron, cortizon și prednison, cortizolul face parte din clasa glucocorticoizilor.

El este un hormon esențial, cu rol în reglarea metabolismului glucidic, proteic și lipidic, în menținerea unei tensiuni arteriale normale și în inhibarea reacțiilor inflamatorii și alergice. De asemenea, are rol în reglarea răspunsului la stres și controlul ciclului somn-veghe.

Concentrațiile maxime ale cortizolului salivar sunt dimineața, între orele 4:00 și 8:00, iar cele minime noaptea, după ora 23:00.

Sindromul Cushing este cauzat de hipersecreția hormonului adrenocorticotrop (corticotropina sau ACTH), care determină supraproducția de cortizol la nivelul glandelor suprarenale. Acest sindrom poate duce la existența a numeroase comorbidități, inclusiv obezitate, osteoporoză, rezistență la insulină, intoleranță la glucoză.

banner

Când este recomandată determinarea cortizolului salivar

Analizarea nocturnă a cortizolului salivar este indicată în diagnosticarea sindromului Cushing la pacienții cu semne și simptome sugestive pentru hipercorticism.

Procedura de recoltare

Cortizolul salivar se recoltează într-un recipient special prevăzut în interior cu un tampon. Se deșurubează capacul tubului pentru a se expune tamponul (nu îndepărtați recipientul). Tamponul se introduce direct în cavitatea bucală prin bascularea ușoară a recipientului, evitând atingerea acestuia. Se mestecă ușor tamponul pentru aproximativ două minute, în scopul saturării acestuia cu salivă, apoi se reintroduce în recipient, fără a-l atinge cu mâna. Se închide tubul.

Este recomandată:

  • evitarea stresului pe toată durata recoltării probei;
  • evitarea fumatului, spălării dinților și/ sau a utilizării soluțiilor sau gelurilor bucale ce conțin corticosteroizi în ziua recoltării;
  • evitarea consumului de alimente sau băuturi cu minimum 30 de minute înainte de recoltare.

Interpretare rezultate

Intervalul de referință* pentru cortizol salivar diferă în funcție de ora recoltării, indiferent de sexul și vârsta pacientului:

Ora 8:008.4 – 21.6 nmol/L
Ora 12:005.3 – 10.4 nmol/L
Ora 16:004.2 – 7.4 nmol/L
Ora 20:001.0 – 4.8 nmol/L
Ora 24:001.0 – 3.0 nmol/L

*Valorile de referință sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii folosiți și acestea pot să difere de la un laborator la altul.


Interferențe și limite

Stresul intens, alcoolismul, sarcina, depresia, tratamentele cu glucocorticoizi pot interfera cu variația diurnă a cortizolului, ducând la obținerea unor rezultate ale analizei cu valori ridicate.

A fost demonstrat faptul că și sângerările gingivale cresc nivelul de cortizol salivar.


Valori crescute

Nivelurile ridicate de cortizol salivar seara târziu sunt foarte sugestive pentru sindromul Cushing, însă acestea pot fi cauzate și de alți factori, inclusiv obezitatea și anumite tulburări psihologice.

Un rezultat crescut al cortizolului salivar se va confirma prin cel puțin două recoltări diferite sau prin determinarea altor parametri ce pot susține diagnosticul.

Un rezultat normal exclude, cu mare probabilitate, diagnosticul de sindrom Cushing.


Valori scăzute

Obținerea unor valori scăzute nu indică neapărat insuficiența corticosuprarenaliană (boala Addison).

Una dintre cele mai frecvente cauze a nivelului scăzut de cortizol este oprirea bruscă a medicamentelor cu steroizi după administrarea acestora o perioadă lungă de timp.

Întrebări frecvente despre cortizol salivar

Ce este cortizolul salivar și ce măsoară mai exact?

Cortizolul salivar este măsurarea nivelului hormonului cortizol din salivă, o metodă neinvazivă care reflectă fracțiunea liberă (activă biologic) a cortizolului din sânge. Cortizolul este produs de glandele suprarenale și reglat prin axa hipotalamo-hipofizo-suprarenaliană (HHS), având un rol esențial în răspunsul la stres, reglarea glicemiei, tensiunii arteriale și ritmului circadian. Spre deosebire de cortizolul total din sânge, cel salivar nu este influențat de proteinele de legare, ceea ce îl face util pentru evaluarea dinamicii hormonale reale, mai ales în contextul tulburărilor de stres, insomniei sau suspiciunii de dezechilibre endocrine.

Când este recomandată analiza cortizolului salivar?

Testarea cortizolului salivar este recomandată în evaluarea suspiciunii de sindrom Cushing (hipercortizolism), în monitorizarea stresului cronic, a oboselii persistente sau a tulburărilor de somn, precum și în unele cazuri de depresie sau anxietate. Este frecvent utilizată pentru măsurarea cortizolului nocturn târziu (în jurul orei 23:00), deoarece la persoanele sănătoase nivelul ar trebui să fie foarte scăzut la acea oră. Valori crescute pot sugera dereglări ale ritmului circadian sau hipersecreție de cortizol. De asemenea, poate fi folosită în testări multiple pe parcursul zilei pentru a evalua profilul diurn al secreției.

Cum se face corect recoltarea cortizolului salivar?

Recoltarea este simplă și nedureroasă, realizându-se de obicei la domiciliu, cu ajutorul unui dispozitiv special (tampon absorbant sau eprubetă dedicată). Este important să nu mănânci, să nu bei (în afară de apă), să nu te speli pe dinți și să nu fumezi cu cel puțin 30 de minute înainte de recoltare, pentru a evita contaminarea probei sau influențarea rezultatului. Respectarea orei recomandate este esențială, mai ales în cazul determinării cortizolului nocturn. Proba trebuie depozitată conform instrucțiunilor primite de la laborator și predată în intervalul indicat.

Ce înseamnă un nivel crescut sau scăzut al cortizolului salivar?

Un nivel crescut de cortizol salivar, în special noaptea, poate indica hipercortizolism, cum este cazul sindromului Cushing, dar poate apărea și în stres cronic sever, depresie majoră sau consum excesiv de alcool. Un nivel scăzut poate sugera insuficiență suprarenaliană (de exemplu, boala Addison) sau supresia axei HHS, posibil după tratamente prelungite cu corticosteroizi. Interpretarea trebuie făcută întotdeauna în context clinic și, de multe ori, în corelație cu alte analize (cortizol seric, ACTH, teste dinamice).

Care sunt avantajele testării cortizolului salivar față de analizele din sânge?

Principalul avantaj este caracterul neinvaziv și posibilitatea recoltării la domiciliu, ceea ce reduce stresul asociat puncției venoase – un factor care poate influența nivelul cortizolului. De asemenea, testarea salivară reflectă cortizolul liber activ și permite evaluarea facilă a variațiilor circadiene prin probe multiple într-o singură zi. Este o metodă practică, sigură și bine validată pentru screeningul hipercortizolismului, în special pentru determinarea cortizolului salivar nocturn tardiv.

Bibliografie

  1. Turpeinen, Ursula, and Esa Hämäläinen. “Determination of Cortisol in Serum, Saliva and Urine.” Best Practice & Research Clinical Endocrinology & Metabolism, vol. 27, no. 6, Dec. 2013, pp. 795–801, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov , https://doi.org/10.1016/j.beem.2013.10.008
  2. Nagarakanti, Sreenivas, et al. “Association of Stress, Salivary Cortisol, and Chronic Periodontitis: A Clinico-Biochemical Study.” Contemporary Clinical Dentistry, vol. 9, no. 6, 2018, p. 299, https://www.ncbi.nlm.nih.gov, https://doi.org/10.4103/ccd.ccd_289_18
  3. Aguilar, et al. “Cortisol Salival Como Indicador de Estrés Fisiológico En Niños Y Adultos: Revisión Sistemática.” Nutrición Hospitalaria, vol. 29, no. 5, 2014, pp. 960–968, https://scielo.isciii.es , https://doi.org/10.3305/nh.2014.29.5.7273

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu