Glucoza urinară (glucoza în urină)

Informații generale

Glucoza este o formă de zahăr care asigură energia necesară pentru celulele organismului și pentru creier. Prezența glucozei în urină se numește glicozurie și poate fi cauzată de condiții prerenale (glicemie crescută) și condiții renale (afectarea reabsorbției tubulare a glucozei).

Determinarea nivelului de glucoză în urină are o importanță deosebită pentru diagnosticarea cazurilor de diabet zaharat, uneori chiar și a formelor severe ale bolii. Testarea glucozei în urină are în vedere determinarea cantității de zahăr care se regăsește în aceasta.

În procesul de transport al glucozei, insulina joacă un rol foarte important. Insulina este un hormon produs de pancreas care, odată eliberat în circulația sangvină, facilitează pătrunderea glucozei în celule pentru utilizarea ei ca sursă primară de energie în desfășurarea proceselor metabolice.

În ipoteza în care glucoza se regăsește într-o cantitate foarte mare în sânge, ea este excretată în urină, iar din acest motiv determinarea glucozei urinare este foarte importantă.

Când este recomandată determinarea glucozei urinare

Determinarea glucozei în urină este un test adiţional neinvaziv, cu o utilitate limitată în screening-ul sau managementul diabetului zaharat.

Testul de glucoză urinară este recomandat în situația în care pacientul prezintă simptomele diabetului zaharat (oboseală acută, senzație puternică frecventă de sete, episoade de urinare frecventă), pentru monitorizarea unei afecțiuni deja existente, în cazul unui strip urinar pozitiv pentru glucoză sau în defecte tubulare renale.

Diabetul zaharat este o boală a sistemului endocrin care afectează funcțiile întregului metabolism și influențează buna funcționare a organismului.

Diabetul zaharat poate fi de două tipuri: de tip 1 și de tip 2. Diabetul zaharat de tip 1 este caracterizat de lipsa producerii insulinei de pancreas. În cazul diabetului de tip 2 se pot observa atât deficiențe de funcționare a pancreasului, cât și o rezistență neobișnuită a celulelor la acțiunea insulinei.

Pe lângă aceste tipuri de diabet, există și diabetul gestațional, adică apariția diabetului în timpul sarcinii. Diabetul gestațional trebuie diagnosticat în mod corect întrucât, fără o monitorizare corectă, acesta poate evolua spre diabet zaharat de tip 1 sau tip 2. Este nevoie de o reevaluare a gravidelor la care se depistează diabetul gestațional, pentru a fi determinată remisia sau evoluția bolii. În cazul în care boala evoluează se impune folosirea unui tratament pentru glucoză în urină și testarea glicemiei serice. Diabetul gestațional este o afecțiune foarte periculoasă atât pentru mamă cât și pentru bebeluș astfel că, în timpul sarcinii, se recomandă sumarul de urină care să determine și cantitatea de glucoză din aceasta.

Determinarea de glucoză în urină este recomandată și în cazul persoanelor care suferă de afecțiuni renale, cum ar fi defectele tubulare. Aceste afecțiuni sunt în general ereditare.

Se recomandă determinarea de glucoza în urină la copii atunci când aceștia prezintă simptome ale unor afecțiuni renale sau în cazul apariției diabetului zaharat.

Procedura recoltare

Determinarea glucozei în urină se face dintr-un eșantion din urina de 24 de ore cu volumul urinar scris pe urocultor. Astfel, se colectează urina din intervalul unei zile, începând de la ora 7:00 dimineața și până a doua zi, la ora 7:00. Pentru ca probele să nu fie influențate, se recomandă ca prima mostră de urină a zilei întâi să fie aruncată, luându-se în considerare doar al doilea episod de micțiune și următoarele, în decursul celor 24 de ore.

Urina este colectată și omogenizată, iar din cantitatea totală se opresc circa 100 ml ce vor constitui proba de analizat în laboratorul de analize medicale. Proba se ține la 2-8°C în timpul colectării și transportului, până se lucrează efectiv.

Interpretare rezultate

În unele situații poate apărea rezultatul „glucoză în urină nedecelabil”, ceea ce înseamnă că valorile nu pot fi determinate (valori prea mici).

În mod normal, determinarea glucozei în urină nu ar trebui să înregistreze valori detectabile la un pacient sănătos. În cazul în care apar valori foarte scăzute, rezultatul poate fi considerat negativ, însă se recomandă realizarea unui nou test, pentru siguranță.