Banner Raport Calciu/Creatinină

Raport Calciu/Creatinină

Află informații utile despre această analiză:

  • Când este recomandată
  • Care este procedura de recoltare
  • Ce semnifică rezultatele obținute

Informații generale

Testul pentru calciu/creatinină măsoară nivelurile acestor substanțe din organism.

Calciul este un element mineral esențial implicat în multe procese biochimice, inclusiv în buna funcționare a inimii, integrității structurale a osului și contracția musculară.

Creatinina este un metabolit al creatinei sintetizat în ficat, ce are rolul de a stoca energia musculară.

Nivelurile crescute de calciu în urină sunt de obicei asociate cu o afecțiune cunoscută sub numele de hipercalciurie. Excesul de calciu în urină provoacă probleme deoarece tinde să formeze săruri care se cristalizează. Aceste cristale pot provoca durere, în funcție de dimensiunea și locația lor. Cristalele de dimensiuni mari sunt cunoscute și sub numele de calculi renali („pietre la rinichi”).

Probă Raport Calciu/Creatinină Medlife

Când este recomandată determinarea raportului calciu/creatinină

Determinarea raportului calciu/creatinină urinară se recomandă pentru:

  • detectare hipercalciuriei;
  • copiii cu urolitiază sau hematurie inexplicabilă;
  • depistarea precoce a hipercalciuriei la pacienții cu administrare pe termen lung a metaboliților vitaminei D.

Procedura recoltare

Pentru efectuarea raportului calciu/creatinină, pacientul are două opțiuni:

  • fie recoltează o singură probă de urină;
  • fie recoltează urina eliminată în 24 de ore.

Interpretare rezultate

Valorile de referință* pentru raportul calciu urinar/creatinină urinară:

  • copiii cu vârste mai mici de 4 ani ≤ 0,8 g/g creatinină;
  • persoanele cu vârste mai mari de 4 ani ≤ 0,2 g/g creatinină.

* Valorile de referință sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii folosiți, iar acestea pot să difere de la un laborator la altul.

Interferențe și limite

Proba de urină trebuie ținută tot timpul la întuneric și, de asemenea, trebuie ferită de contaminanți externi.

Valori scăzute

Nivelurile scăzute de calciu urinar pot să indice:

Valori crescute

Valori crescute se întâlnesc la pacienții cu hipercalciurie. De asemenea, excreția în exces de calciu în urină poate fi rezultatul unei diete cu prea mult sodiu sau a unei tulburări genetice moștenite.

Simptomele hipercalciuriei pot să includă:

  • Sânge în urină;
  • Durere la urinare;
  • Durere laterală, abdominală;
  • Pietre la rinichi;
  • Infecții repetate ale tractului urinar;
  • Iritabilitate (observată la sugari).

Unele dintre cele mai frecvente afecțiuni asociate cu niveluri crescute de calciu urinar sunt:

  • Risc crescut de apariție a pietrelor la rinichi;
  • Cancer de prostată;
  • Boală de rinichi;
  • Tulburări de densitate osoasă.

Bibliografie

  1. Fallahzadeh MK;Fallahzadeh MH;Mowla A;Derakhshan A. “Hypercalciuria in Children with Urinary Tract Symptoms.” Saudi Journal of Kidney Diseases and Transplantation : An Official Publication of the Saudi Center for Organ Transplantation, Saudi Arabia, vol. 21, no. 4, 2020, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov
  2. Ring E;Borkenstein M. “[Use of the Calcium-Creatinine Ratio in Diagnosis and Therapy].” Padiatrie Und Padologie, vol. 22, no. 3, 2018, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov
  3. Foley, Kevin F., and Lorenzo Boccuzzi. “Urine Calcium: Laboratory Measurement and Clinical Utility.” Laboratory Medicine, vol. 41, no. 11, Nov. 2010, pp. 683–686, https://academic.oup.com, 10.1309/lm9so94znbhedntm

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu