Banner Test QuantiFERON TBC

Test QuantiFERON TBC

Află informații utile despre această analiză:

  • Când este recomandată
  • Care este procedura de recoltare
  • Ce semnifică rezultatele obținute

Informații generale

Tuberculoza este recunoscută ca fiind o boală infecțioasă, dar și una dintre principalele cauze ale morbidității umane, o boală care se înscrie în primele zece cele mai frecvente cauze ale deceselor la nivel mondial.

Testul QuantiFERON este o analiză de sânge care ajută la diagnosticul infecției cu Mycobacterium tuberculosis, bacteria care provoacă tuberculoza. QuantiFERON este un test IGRA de detecție și cuantificare a eliberării de interferon-gamma (IFN-γ) și este o alternativă modernă la testul cutanat cu tuberculină (TST, PPD sau Mantoux).

Spre deosebire de TST, QuantiFERON este un test de laborator controlat care necesită o singură vizită a pacientului și nu este afectat de vaccinarea anterioară cu Bacilul Calmette-Guerin (BCG).

Probă Test QuantiFERON TBC Medlife

Când este recomandată realizarea unui test QuantiFERON TBC

Analizele pentru TBC, inclusiv testul QuantiFERON, sunt recomandate atunci când pacientul observă anumite simptome care pot fi asociate cu tuberculoza, cum ar fi:

  • Pierdere în greutate, inexplicabilă;
  • Oboseală;
  • Febră;
  • Transpirații nocturne;
  • Frisoane;
  • Pierderea poftei de mâncare;
  • Tuse prelungită și persistentă;
  • Sânge în spută;
  • Respirație dificilă;
  • Tuse dureroasă;
  • Dureri în piept;
  • Tuse prelungită mai mult de trei săptămâni.

De asemenea, testul QuantiFERON TBC se recomandă dacă:

  • pacientul a avut contact fizic cu cineva care are boală TBC activă;
  • pacientul a trăit într-o țară în care mulți oameni au TBC;
  • pacientul lucrează sau locuiește într-un azil de bătrâni, clinică, spital, închisoare sau adăpost pentru persoane fără adăpost;
  • pacientul prezintă infecție cu HIV sau dacă sistemul imunitar nu este suficient de puternic.

Un studiu din 2008 a indicat faptul că testul poate fi aplicat și copiilor peste 2 ani în scopul diagnosticării TBC latente cu aceleași caracteristici de performanță ca și la adulți, însă Centrul de control și Prevenție din US recomandă pentru copiii cu vârsta mai mică de 2 ani să se facă testul cutanat TB în loc de testul de sânge QuantiFERON.

Procedura recoltare

Pentru recoltarea probei nu este necesară pregătirea pacientului. Este nevoie de o probă de sânge venos, recoltată, în cele mai multe cazuri, din brațul pacientului.

Interpretare rezultate

Testul QuantiFERON oferă rezultate precise privind infecția cu tuberculoză.

Interferențe și limite

QuantiFERON este un test foarte specific și sensibil: un rezultat pozitiv este puternic predictiv pentru infecția cu M. tuberculosis. Cu toate acestea, la fel ca TST și alte teste IGRA, QuantiFERON nu poate face distincția între boala tuberculoasă activă și infecția tuberculoasă latentă și este destinat utilizării împreună cu evaluarea riscului, radiografie toracică și alte evaluări medicale și diagnostice.

Un rezultat nedeterminat sugerează necesitatea unor investigații suplimentare sau unor testări repetate.

Rezultat pozitiv

Testul QuantiFERON cu rezultat pozitiv sugerează că este probabilă infecția cu TBC.

Majoritatea pacienților cu un test de sânge TBC pozitiv prezintă o infecție TBC latentă. Prin investigații medicale suplimentare se va determina dacă pacientul are o infecție TBC latentă sau boala TBC activă.
Indiferent de tipul infecției, tuberculoza poate să fie tratată în mod eficient cu medicamente, mai ales dacă este descoperită într-o fază incipientă și dacă pacientul urmează sfatul medicului.

Practic, prima fază a tuberculozei este cea latentă, germenii fiind inactivi în organism. În cazul în care nu se tratează, această infecție cu TBC poate să devină o boală activă, cu consecințele și simptomele aferente.

Odată ce boala este activă în corp, germenii TBC se răspândesc, astfel este necesar ca pacientul să aibă o igienă corespunzătoare și să evite contactul cu alte persoane întrucât este o boală contagioasă. Tuberculoza se transmite prin tuse, strănut sau chiar și în timp ce pacientul bolnav vorbește cu altă persoană, pe calea aerului.

În cazul în care un pacient este diagnosticat cu tuberculoză în urma unui test QuantiFERON TB Gold, medicul specialist va recomanda administrarea unui tratament pe o anumită durată. Administrarea unui medicament care combate tuberculoza se poate face pentru o perioadă de 9 luni, iar în cazul sunt necesare mai multe medicamente, tratamentul se administrează cel puțin 6 luni.

De asemenea, sistemul imunitar trebuie ajutat în astfel de condiții, pentru a combate infecția în mod eficient și fără ca organismul să sufere pentru o perioadă lungă de timp. Igiena corespunzătoare este esențială, alături de o dietă alimentară bogată în substanțe nutritive.

Un test QuantiFERON pozitiv nu poate să diagnosticheze faza bolii, însă identifică prezența infecției cu M. tuberculosis.

Vaccinul BCG (vaccinul TB) poate ajuta la protejarea copiilor mici împotriva îmbolnăvirii grave de TB. Această protecție dispare, însă, pe măsură ce oamenii înaintează în vârstă. Persoanele cărora li s-a făcut vaccinul BCG încă pot dezvolta infecție cu TBC latentă sau boala TBC activă.

Rezultat negativ

Testul QuantiFERON cu rezultat negativ sugerează că infecția cu TBC este puțin probabilă.

Bibliografie

  1. QuantiFERON, 3 Dec. 2021, www.quantiferon.com
  2. “Quantiferon TB Gold Test - About, Preparation, Test Results & More.” Portea.com, 2019, www.portea.com
  3. “QuantiFERON-TB Gold - QuantiFERON.” QuantiFERON, 12 June 2018, www.quantiferon.com
  4. “WHO 2018 Guidelines on TB Testing - QuantiFERON.” QuantiFERON, 7 July 2020, www.quantiferon.com
  5. “QuantiFERON TB Gold plus | Quest Diagnostics.” Questdiagnostics.com, 2017, www.questdiagnostics.com
  6. “Date Statistice - Info TB.” Tuberculoza.info, 2020, www.tuberculoza.info/ro/
  7. “Tuberculosis (TB) Blood Test (IGRA) - Minnesota Dept. Of Health.” State.mn.us, 2022, www.health.state.mn.us

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu