Banner Testul ALEX

Testul ALEX

Află informații utile despre această analiză:

  • Când este recomandată
  • Care este procedura de recoltare
  • Ce semnifică rezultatele obținute

Informații generale

Panelul ALEX este un test de ultimă generație, capabil să analizeze nu mai puțin de 295 de alergeni din mai multe categorii (alimentari, inhalatori, veninuri de insecte, dar și alergeni industriali), fiind astfel unul dintre cele mai complete teste disponibile, datorită numărului larg de alergeni pe care îi poate identifica.

Alergia reprezintă o reacție de hipersensibilitate imunologică declanșată de expunerea la un antigen extern, care, în mod normal, este inofensiv pentru restul persoanelor. Procesul alergic este alcătuit din două faze, și anume sensibilizarea și reexpunerea. Sensibilizarea reprezintă prima expunere la antigen, în urma căreia organismul secretă anticorpi IgE specifici. Atunci când apare reexpunerea, adică corpul intră în contact din nou cu alergenul, el produce mediatori inflamatori (histamină, prostaglandine, citokine), care vor oferi un răspuns imun.

Alergiile se pot clasifica după mai multe criterii:

  1. După tipul alergenului:
  • Alergii alimentare - cauzate în special de alergeni precum ouă, lapte, soia, nuci, grâu. Simptomatologia acestor alergii poate include urticarie, anafilaxie alimentară, simptome gastrointestinale;
  • Alergii respiratorii - cauzate de acarieni, polen, fungi sau animale. Aceste alergii se manifestă prin rinită alergică, astm bronșic sau conjunctivită alergică;
  • Alergii medicamentoase - cauzate de consumul de medicamente. Cele mai comune alergii apar la cefalosporine, anestezice sau peniciline. Reacțiile adverse pot varia de la urticarie la anafilaxie medicamentoasă;
  • Alergii la veninuri de insecte - apar în special în urma înțepăturii de viespe, albină sau furnici. Și în aceste cazuri, simptomatologia poate varia de la o reacție locală la anafilaxie sistemică
  1. După modul de expunere:
  • inhalatorie - acarieni, polen, fungi;
  • alimentară;
  • injectabilă - venin de insecte, medicamente injectate;
  • cutanată - latex, bijuterii din anumite metale, produse cosmetice.
  1. După vârsta debutului:
  • alergii pediatrice, cele mai întâlnite fiind alergiile alimentare, dermatita atopică, astmul;
  • alergii declanșate la vârsta adultă, fiind predominante alergiile respiratorii, dar și cele la medicamente.
  1. După severitatea simptomatologiei clinice:
  • alergii ușoare - strănut, urticarie, uscarea pielii, lăcrimarea ochilor;
  • alergii moderate - urticarie excesivă cauzatoare de leziuni, astm bronșic;
  • alergii severe - anafilaxie, crize de astm.
Probă Testul ALEX Medlife

Când este recomandată determinarea testului ALEX

Determinarea Testului ALEX este recomandată în diagnosticul hipersensibilității alergice.  Medicul specialist poate recomanda realizarea testului atunci când pacientul prezintă simptomatologie ce poate include:

Testul poate fi util și în cazul în care pacient ul are membri ai familiei cu alergii diagnosticate și dorește să afle dacă și el prezintă sensibilitate pentru aceiași alergeni.

Procedura de recoltare

Determinarea nu necesită pregătiri speciale. Aceasta se realizează dintr-o probă de sânge venos, recoltată în vacutainer fără anticoagulant.

Interpretare rezultate

Rezultatele prezintă intervale de concentrație IgE măsurată pe grupe de alergeni.

  1. Negativ sau incert < 0.3 kUA/L
  2. Nivel scăzut de IgE 0.3 - 1 kUA/L
  3. 2.Nivel moderat de IgE 1 - 5 kUA/L
  4. Nivel crescut de IgE 5 - 15 kUA/L
  5. Nivel de IgE foarte ridicat > 15 kUA/L

*Valorile de referință sunt date de aparatură, de metoda de lucru și de reactivii folosiți și pot fi diferite de la un laborator la altul.


Interferențe și limite

Hemoliza puternică a probei sau contaminarea biologică pot influența acuitatea rezultatelor. O valoare crescută specifică pentru un anumit alergen poate indica doar o sensibilitate, nu cauza certă a unui răspuns alergic. Este foarte important ca interpretarea rezultatelor să fie realizată în context clinic de un medic specialist.


Valori crescute

Valorile crescute ale testului indică prezența anticorpilor specifici față de alergenul analizat. 


Valori scăzute

Valorile scăzute indică lipsa unui răspuns față de alergenul analizat. Dacă rezultatul testul este unul scăzut, însă simptomatologia specifică este prezentă, medicul specialist poate recomanda realizarea unor investigații suplimentare sau repetarea testului actual.

Bibliografie

  1. Nih.gov, 2025, catalog.nlm.nih.gov/discovery/fulldisplay. Accesat in 30 Apr. 2025.
  2. Akdis, Cezmi A. “Allergy and Hypersensitivity.” Current Opinion in Immunology, vol. 18, no. 6, Dec. 2006, pp. 718–726, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/17029937/, https://doi.org/10.1016/j.coi.2006.09.016. Accesat in 30 Apr. 2025.
  3. Sicherer, Scott H, and Hugh A Sampson. “Food Allergy: A Review and Update on Epidemiology, Pathogenesis, Diagnosis, Prevention, and Management.” Journal of Allergy and Clinical Immunology, vol. 141, no. 1, 21 Nov. 2017, pp. 41–58, pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29157945/, https://doi.org/10.1016/j.jaci.2017.11.003. Accesat in 30 Apr. 2025.
  4. Cardona, Victoria, et al. “World Allergy Organization Anaphylaxis Guidance 2020.” World Allergy Organization Journal, vol. 13, no. 10, 1 Oct. 2020, pp. 100472–100472, www.worldallergyorganizationjournal.org/article/S1939-4551(20)30375-6/fulltext, https://doi.org/10.1016/j.waojou.2020.100472. Accesat in 30 Apr. 2025.

Solicită o programare

Alege opțiunea de a te programa online, simplu și rapid, prin intermediul formularului de programare.

femeie fericita care lucreaza folosind mai multe dispozitive pe un birou la domiciliu