Picior Charcot

Despre piciorul Charcot

Piciorul Charcot reprezintă o afecțiune neuro-osteo-articulară care duce la fragilizarea , fracturarea și deformarea oaselor piciorului sau gleznei, pe fondul neuropatiei diabetice periferice. Numele provine de la Jean-Martin Charcot, neurologul francez care a descris pentru prima dată această afecțiune.

În lipsa durerii, pacienții continuă să calce pe membrele afectate, ceea ce agravează distrugerea structurală.

Mecanismul exact al bolii nu este pe deplin înțeles, dar se consideră că aceasta evoluează prin două procese majore:

• neuropatie periferică severă:
  • pacientul își pierde sensibilitatea la durere, presiune și temperatură;
  • traumatismele repetate trec neobservate;
  • inflamație și distrugere osoasă excesivă.
• inflamația intensă determină creșterea activității osteoclastelor, ducând la „topirea” osului.

Rezultatul: fracturi, subluxații, colaps arhitectural al piciorului.

Există două clasificări importante ale piciorului Charcot:

• după stadiile evolutive (Eichenholtz):
  • stadiul 0 (prodromal): caracterizat prin inflamație intensă, edem, căldură, dar fără modificări radiologice;
  • stadiul 1 (fragmentare): apar fracturi, dislocări, resorbție osoasă;
  • stadiul 2 (coalescență): procesul inflamator scade, se formează țesut osos nou;
  • stadiul 3 (reconstrucție): se dezvoltă un picior stabil, dar deformat.
• după localizare:
  • tipul 1: afectarea articulațiilor tarsometatarsiene (cel mai frecvent);
  • tipul 2: afectarea articulațiilor subtalare, talonaviculare, calcaneocuboide;
  • tipul 3: afectarea gleznei;
  • tipul 4: afectarea osului calcaneu;
  • tipul 5: afectare multiplă.

Factori de risc

Mai mulți factori pot crește riscul apariției piciorului Charcot:

• diabet zaharat;
• control glicemic slab;
• neuropatie periferică avansată;
• traumatisme repetate ale piciorului;
• obezitate (crește presiunea pe oasele fragile);
• ulcere ale piciorului sau antecedente de infecție;
• fumatul, care afectează microcirculația;
• afectarea rinichilor (nefropatie diabetică);
• consumul excesiv de alcool;
• purtarea încălțămintei neadecvate.

Diagnosticare

În clinicile MedLife există mai mulți specialiști care pot diagnostica piciorul Charcot:

• medicul diabetolog: identifică neuropatia și complicațiile asociate;
• medicul ortoped: stabilește afectarea osoasă;
• medicul de medicină internă: monitorizează evoluția piciorului;
• radiologul: analizează investigațiile imagistice.

În diagnosticarea exactă a afecțiunii pot fi necesare mai multe investigații:

• examenul clinic: primul pas este identificarea semnelor:
  • temperatură crescută;
  • edem;
  • deformări;
  • sensibilitate alterată.
• radiografia: poate fi normală la debut (stadiul 0); în stadiile avansate, evidențiază:
  • fracturi;
  • dislocări;
  • eroziuni;
  • colaps osos.
• rezonanța magnetică (RMN): este utilă pentru:
  • diagnosticul precoce;
  • diferențierea dintre picior Charcot și osteomielită.
  • tomografia computerizată (CT): oferă detalii ale oaselor și este importantă în planificarea chirurgicală.
• teste de laborator: nu sunt specifice, dar pot ajuta la excluderea infecției:
  • hemoleucogramă;
  • proteina C reactivă;
  • VSH;
  • termometria cutanată: diferența de temperatură între cele două picioare este un indicator esențial pentru evoluția bolii.

Prevenție

Specialiștii MedLife recomandă o serie de măsuri importante pentru prevenirea apariției piciorului Charcot:

• control optim al glicemiei pentru reducerea neuropatiei;
• examinarea regulată a picioarelor;
• purtarea încălțămintei adecvate;
• evitarea traumatismelor;
• tratarea promptă a oricăror leziuni sau infecții ale piciorului;
• menținerea unei greutăți corporale normale.

Pentru pacienții cu neuropatie deja instalată, prevenția este absolut esențială.