Publicat la: 
29/11/2011

Deunăzi, cineva m-a întrebat dacă are depresie. M-am gândit așadar să scriu aici cam care sunt semnele după care psihiatrii se iau ca să pună acest diagnostic.

Mai întâi de toate, reamintesc că:

- depresia, ca orice diagnostic psihiatric, nu e o boală ca toate bolile, cu o cauză bine delimitată și constituind o entitate clară, și doar dumneavoastră puteți să știți cel mai bine cum vă simțiți, nu un site pe internet. Nu veți găsi aici semne „patognomonice”, cum le zic doctorii, adică din care să aflați că aveți fără putință de tăgadă o boală.

- niciun text de pe internet nu poate înlocui sfatul medicului. Dacă vă puneți în mod serios întrebarea din titlu, poate e cazul să cereți acest sfat în mod direct.

Acestea fiind spuse, să intrăm în subiect.

Depresia este o etichetă foarte largă, care acoperă un spectru mai mare de tulburări. Elementul comun al acestora este „episodul depresiv major”, cum este el cunoscut în clasificări internaționale.

Ca să putem spune că avem de-a face cu un episod depresiv major, trebuie să fie prezente, timp de cel puțin două săptămâni, cel puțin una dintre următoarele:

- „dispoziție depresivă”

- „anhedonie”

și alte câteva din următoarele, în total cel puțin cinci: tulburări de somn (dormit prea mult sau prea puțin), tulburări alimentare (cu creștere sau scădere în greutate), oboseală importantă, o încetinire, lentoare a întregii activități motorii, sentimente exagerate de vină și dispreț de sine, probleme de concentrare sau de luat hotărâri, și gânduri de moarte, care tot revin, și care pot merge până la gândul de a-ți lua propria viață.

Nu e suficient să bifăm 5 elemente dintr-o listă cu toate cele de mai sus. E nevoie, ca să spunem că e depresie, ca aceste lucruri să împiedice omul să-și ducă viața normală, adică fie să sufere foarte mult, fie să nu mai fie în stare să meargă la serviciu, să se ocupe de familie și prieteni, de el însuși.

Aș vrea să explic puțin ce înseamnă „dispoziție depresivă” și „anhedonie”, cele mai importante din listă, elementele definitorii ale depresiei.

Dispoziția depresivă este o stare afectivă negativă. Adică rea, supărătoare. Însă nu e o simplă tristețe, nici măcar o tristețe mare, cum e aceea pe care o ai, de exemplu, atunci când ți-a murit cineva drag. Tristețea este un sentiment omenesc firesc, și își are rolul ei în viața noastră. Dispoziția depresivă este diferită calitativ, are o altă textură. Este o mohorâre copleștioare și inexplicabilă, nefirească. Și e prezentă mai tot timpul, de când te trezești și până când adormi, dacă poți să dormi. Cei din jur observă imediat că nu ești bine, starea asta nu e caracteristică personalității, felului tău de a fi. În mod tipic, dimineața e cel mai rău, dar în unele forme poate fi mai rău seara, deci nu trebuie să ne luăm doar după asta.

„Anhedonia” înseamnă pierderea oricărui interes sau plăcere pe care o aveai pentru lucrurile, activitățile și oamenii din viața ta. E o pierdere a gustului pentru viață, și mai mult decât atât: e o pierdere a capacității de a avea sentimente firești. Un fel de amorțire. Paradoxal, chiar dacă ai dispoziție depresivă, poți să nu mai fi în stare să simți nici măcar tristețea normală. Unii spun că nu sunt în stare să mai plângă, de exemplu. La vești foarte proaste (dacă ai ghinionul să le mai primești și pe astea) nici nu mai reacționezi. Ce să mai vorbim de bucurii.

Adesea, gândurile unei persoane deprimate se îndreaptă către moarte. E foarte important atunci ca acea persoană să vorbească despre gândurile care îi trec prin cap. Nu e doar un moft, gândurile de moarte sunt mult mai periculoase atunci când sunt ascunse. Și bineînțeles, dacă le ai, e obligatoriu să mergi la un psihiatru. Nu, nu pentru că „ai luat-o razna”, nu pentru că ai fi „nebun(ă)”, ci pentru că e treaba lui să te ajute în cazurile astea. Pentru asta există el, chiar dacă familia, prietenii, contează enorm.  Dar uneori familia și prietenii sunt depășiți de situație și nu mai știu ce să facă.

Uneori, cei din jur pot să-și explice oarecum lucurile, pentru că ele au fost declanșate de ceva rău ce s-a petrecut în viața omului deprimat. Alteori, nu există nicio explicație, și asta e cu atât mai chinuitor pentru toată lumea, pentru că toți căutăm sens în fiecare lucru pe care îl trăim, e o nevoie fundamentală a oamenilor, și nu întotdeauna e satisfăcută.

Un episod depresiv adevărat e destul de bine delimitat în timp. Pacientul, sau familia lui, pot spune de obicei cu precizie în ce lună și în ce an lucrurile au început să meargă rău. Există cazuri însă în care o persoană are o depresie foarte îndelungată. Nici ea nu-și amintește când a început, trăiește cu ea mai tot timpul, de multă vreme. O duce pe picioare, poate să se ocupe de serviciu, însă de viața personală mai puțin: nu mai rămân resurse și chef pentru așa ceva. Aceasta e o altă tulburare, numită pe limba noastră „distimie”, și despre ea vom vorbi altă dată.

Nu pretind că am epuizat subiectul recunoașterii depresiei. Toți suntem unici, de asta meseria mea e extrem de interesantă și niciodată plicticoasă, și e foarte posibil să nu vă recunoașteți în descrierile de mai sus, și totuși să nu vă simțiți bine. Dacă așa stau lucrurile, sau dacă, mai rău, nu mai faceți față vieții de zi cu zi din cauza asta, nu ezitați să mergeți la un psihiatru. Există multe lucruri care se pot face, dar despre tratamente vom vorbi într-un text viitor.