MEDICINA GENERALA

09 Octombrie 2017

Este apendicele indispensabil pentru sanatatea organismului uman?

Este apendicele indispensabil pentru sanatatea organismului uman?

Apendicele este cunoscut pentru predispozitia sa de a se inflama sau rupe si este privit ca un organ fara functii utile pentru organism in zilele noastre, insa noi cercetari sustin ca ar putea avea un scop important pentru sanatatea organismului, acela de a proteja bacteriile benefice care traiesc la nivelul intestinului, informeaza health.com.

Dr. Heather F. Smith, profesor asociat Colegiului de Medicina Ostopatica, in cadrul Universitatii Midwestern Arizona, a studiat evolutia trasaturilor gastro-intestinale la diferite specii de animale.

Noua sa cercetare, publicata in revista de specialitate "Comptes Rendus Palevol", analizeaza prezenta si absenta apendicelui in randul a 533 de mamifere diferite.

Dr. Smith constata ca apendicele a evoluat independent in randul arborilor genetici si s-a adaptat noilor forme de viata de mai mult de 30 de ori de-a lungul evolutiei. "Acest lucru sugereaza ca organul serveste unui scop adaptiv," declara cercetatoarea.

Dr. Smith si coautorii studiului, de la Centrul Medical al Universitatii Duke, Universitatea din Stellenbosch si Muzeul National de Istorie din Franta, au reusit sa respinga mai multe ipoteze emise anterior, potrivit carora apendicele ar fi legat de factori de natura alimentara sau de mediu.

Acestia au facut o descoperire interesanta: speciile care au apendice tind sa aiba si o concentratie mai mare de tesut limfoid la nivelul tubului digestiv si intestinelor.

Rolul apendicelui in sistemul imunitar

Acest tesut joaca un rol important si in sistemul imunitar si stimuleaza cresterea numarului de bacterii intestinale sanatoase.

Acesta nu este primul studiu care sugereaza ca apendicele joaca un rol important in organism. Primul studiu care a subliniat importanta apendicelui pentru sanatatea sistemului digestiv a fost realizat in 2007 si a demonstrat ca acest organ indeplineste functii importante atat la oameni, cat si la alte mamiere, o teorie ce abia acum incepe sa fie agreata de catre specialisti.

Impactul operatiei de apendicita asupra sanatatii

Dar ce impact are aceasta descoperire pentru persoanele care au facut operatia de apendicita? Persoanele care au facut apendicectomie sunt in general sanatoase, iar lipsa apendicelui nu ridica, in cazurile obisnuite, probleme majore de sanatate, declara Dr. Smith.

Alte studii efectuate pe aceasta tema au aratat, insa, ca persoanele carora le lipseste apendicele au un risc ridicat pentru declansarea infectiilor intestinale, prin comparatie cu persoanele ce au un apendice functional. De asemenea, cei dintai sunt predispusi unui timp de recuperare mai indelungat in urma bolilor asociate cu un nivel scazut de bacterii intestinale benefice, adauga Dr. Smith.

Intrucat acest organ este plin de tesuturi imune, una dintre principalele cauze ale apedincitei este imunitatea slab dezvoltata.

Expunerea la agentii patogeni si infectiosi, precum bacteriile si virusurile, este importanta pentru procesul normal de dezvoltare al sistemului imunitar. Fara aceasta expunere, dezvoltarea sistemului imunitar este suprimata si acesta poate deveni hipersensibil - o conditie comuna ce declanseaza astmul si alergiile.

Cu cat cercetarile de specialitate pe aceasta tema avanseaza, cu atat vom reusi sa dezvoltam tratamente pentru tulburarile autoimune si, cu siguranta, noi metode pentru tratarea apendicitei, pentru ca acest organ sa serveasca in continuare unei bune functionari a organismului, conchide Dr. Smith.



©2024 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.