Consult geriatric: în ce constă, când e recomandat

Consult geriatric: în ce constă, când e recomandat

Îmbătrânirea sănătoasă și rolul consultului geriatric

Înaintarea în vârstă este un proces natural, dar nu întotdeauna ușor de gestionat. Consultul geriatric poate fi primul pas către la elaborarea unui plan personalizat de gestionarea a procesului de îmbătrânire în așa fel încât să se păstreze autonomia și calitatea vieții.

„Îmbătrânirea, un proces inevitabil al evoluției noastre, reprezintă o deteriorare legată de înaintarea în vârstă a funcțiilor fiziologice.

Toată lumea vrea să trăiască mult, dar nimeni nu vrea să fie bătrân. Într-adevăr, pentru majoritatea oamenilor, gândul de a îmbătrâni poate fi descurajant și chiar înspăimântător, pentru că frica de îmbătrânire reprezintă preocupările legate de afectarea stării de sănătate, de bunăstarea financiară și respectiv de pierderile sociale.

Dar îmbătrânirea sănătoasă, care nu înseamnă neapărat absența bolilor, este procesul de păstrare a capacității funcționale, adică ceea ce ne permite să trăim așa cum ne dorim și să facem activitățile pe care le dorim, și care să facă posibilă starea de bine la bătrânețe.

Capacitatea intrinsecă, totalitatea abilităților noastre fizice și mentale, adică tot ceea ce putem face noi prin noi înşine, reprezintă principalul factor de care depinde capacitatea funcțională.

Consultația de geriatrie are drept scop diagnosticarea problemelor legate de îmbătrânire ale capacității intrinseci, cu elaborarea unui plan personalizat de îngrijire (non-farmacologică și farmacologică), pentru «O tinerețe fără bătrânețe»”, explică dr. Donca Valer-Ioan.

Când și de ce trebuie să mergi la un consult geriatric

Consultul geriatric este un tip specializat de îngrijire medicală care se concentrează pe nevoile și afecțiunile adulților în vârstă, numite boli sindroame geriatrice. Pe măsură ce oamenii îmbătrânesc, ei se pot confrunta cu o varietate de probleme de sănătate care necesită îngrijire și tratament specializat. Consultul geriatric îi poate ajuta pe adulții în vârstă să facă față cu succes acestor boli sindroame specifice geriatriei și să își mențină sănătatea și starea de bine.

De obicei, o echipă de profesioniști din domeniul sănătății cu expertiză în medicina geriatrică oferă consultul geriatric. Această echipă poate include medici, asistente medicale, asistenți sociali și alți furnizori de asistență medicală.

Echipa lucrează împreună pentru a evalua sănătatea și nevoile adultului în vârstă și pentru a dezvolta un plan de îngrijire personalizat, pentru a-l ajuta să gestioneze afecțiunile cronice și să-și mențină starea generală de sănătate.

Unul dintre obiectivele cheie ale consultului geriatric este de a ajuta adulții în vârstă să își mențină independența cât mai mult timp posibil. Acest lucru poate implica abordarea problemelor de mobilitate, gestionarea durerii cornice și oferirea de sprijin pentru activitățile de zi cu zi, cum ar fi spălatul, îmbrăcatul sau luarea mesei. De asemenea, echipa îi poate ajuta pe adulții în vârstă să gestioneze declinul cognitiv, cum ar fi pierderea memoriei sau dificultăți în luarea deciziilor.

Consultul geriatric poate ajuta, de asemenea, adulții în vârstă și familiile acestora să navigheze în sistemul complex de asistență medicală. Echipa poate oferi informații despre resursele și sprijinul disponibile și poate ajuta la coordonarea îngrijirii între mai mulți furnizori de asistență medicală. În acest fel, există siguranța că adultul în vârstă primește toată îngrijirea și sprijinul de care are nevoie pentru a-și menține sănătatea și starea de bine.

Pe lângă abordarea nevoilor fizice și cognitive ale adulților în vârstă, consultul geriatric se concentrează, de asemenea, asupra stării lor de bine atât din punct de vedere social, cât și din punct de vedere emoțional. Echipa de specialiști poate oferi sprijin și îndrumare pentru a-i ajuta pe adulții în vârstă să mențină legăturile cu prietenii și familia și poate oferi recomandări către resurse comunitare, cum ar fi grupurile de sprijin și centrele pentru seniori.

Cum decurge consultul geriatric

  • Anamneza

Anamneza este totalitatea datelor pe care medicul le obține interogând pacientul cu privire la apariția și evoluția bolii de care suferă, la antecedentele ei. Consultul geriatric durează de obicei mai mult timp, deoarece specialistul alocă timp și atenție pentru a aborda toate problemele pe care pacientul le poate avea. De asemenea, se vor colecta mai multe informații, cum ar fi stilul de viață, familia, rutina zilnică și alte întrebări legate de stilul de viață, nu doar legate de istoricul medical, inclusiv inventarierea medicației.

  • Examinarea fizică

Examinarea fizică a adultului în vârstă trebuie să includă toate sistemele majore, dar cu o atenție deosebită la zonele de îngrijorare identificate în timpul anamnezei.

Observarea pacienților și a mișcărilor acestora (de exemplu, intrarea în sala de examinare, așezarea sau ridicarea de pe scaun, urcarea și coborârea de pe masa de examinare, scoaterea sau punerea șosetelor și a pantofilor) pot furniza informații valoroase pentru consultul geriatric. Igiena personală a persoanei în vârstă (de exemplu, starea vestimentației, curățenia, mirosul) poate furniza informații despre starea mentală și capacitatea de a se îngriji singură. În cazul în care pacienții devin obosiți, poate fi necesară întreruperea examinării fizice și continuarea consultului geriatric la o altă vizită.

Pacienții mai în vârstă pot avea nevoie de timp suplimentar pentru a se dezbrăcă și a se mută pe masa de examinare și nu trebuie grăbiți. Masa de examinare trebuie reglată să fie la o înălțime la care pacienții să poată avea acces ușor. Pacienții fragili nu trebuie lăsați fără supraveghere pe masă.

Medicul trebuie să descrie aspectul general al pacienților (de exemplu, confortabil, agitat, subnutrit, neatent, palid, dispneic, cianotic). În cazul în care sunt examinați la pat, ar trebui să se ia în considerare utilizarea unei huse de protecție sau a unei saltele, a unor șine de pat (parțiale sau complete), a unor mijloace de imobilizare, a unei sonde urinare sau a unui scutec pentru adulți.

Activitatea medicului geriatru

Medicii geriatri diagnostichează și tratează problemele care afectează adulții în vârstă. Pacienții lor au adesea una sau mai multe probleme cronice de sănătate. Deși nu există o vârstă fixă la care să fie consultat un medic geriatru, majoritatea consultă pacienți care au peste 65 de ani. De obicei, o persoană ajunge la medicul geriatru dacă:

  • devine fragilă sau cu deficiențe de mobilitate;
  • manifestă dureri cronice;
  • își pierde memoria;
  • are dificultăți în a lua decizii;
  • are afecțiuni multiple care necesită o îngrijire complexă și rutine de medicație;
  • nu mai poate beneficia de un sprijin adecvat din partea celor care o îngrijesc.

În general, medicul geriatru se concentrează pe următoarele afecțiuni care tind să afecteze un număr semnificativ mai mare de adulți în vârstă. Cel mai des întâlnite boli geriatrice sunt:

Medicii geriatri au clasificat cinci domenii primare în ceea ce privește modul de structurare a îngrijirii pentru adulții în vârstă, cei 5M. Acestea sunt:

  • Mobilitate: Identificarea problemelor de mobilitate și înțelegerea cauzelor care duc la căderi și a modului de prevenire a acestora, dar și tratarea lor.
  • Medicamente: Echipa medicală decide tratamentul în funcție de nevoile și afecțiunile fiecărui pacient.
  • Minte: Medicul trebuie să înțeleagă exact tot ce ține de sănătatea cognitivă, afectivă și comportamentală a persoanei în cauză.
  • Lucrurile care contează cel mai mult: Obiectivele și preferințele fiecărei persoane în ceea ce privește tratamentul pe care îl primește și sănătatea sa.
  • Multi-complexitate: Prevenirea (acolo unde este cazul) și tratarea bolilor geriatrice complexe sau cronice care afectează adulții în vârstă.

Bibliografie

  1. WebMD Editorial Contributors. “What Is a Geriatric Doctor?” WebMD, WebMD, 24 Nov. 2020, www.webmd.com
  2. WebMD Editorial Contributors. “What Is a Geriatrician?” WebMD, WebMD, 8 Dec. 2020, www.webmd.com
  3. Stefanacci, Richard G. “Physical Examination of the Older Adult.” MSD Manual Professional Edition, MSD Manuals, 5 May 2022, www.msdmanuals.com

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării