Senzația de vomă la copii și la adulți: cauze, simptome, indicații

21 Mai 2025
Autor: Echipa medicală MedLife
Femeie cu senzatie de greata

Senzația de vomă este o experiență comună și neplăcută, întâlnită atât la copii, cât și la adulți. Deși adesea inofensivă și de scurtă durată, asociată cu afecțiuni minore, poate semnala uneori probleme mai serioase și nu este indicat să o ignorăm, în special atunci când este severă, persistă sau este acompaniată de alte simptome îngrijorătoare.

Ce este senzația de vomă?

Senzația de vomă este resimțită ca o dorință inconfortabilă și adesea presantă de a vomita. Este un semnal transmis de creier, adesea ca răspuns la iritații sau stimuli din sistemul digestiv, urechea internă sau chiar din creier. Este important de reținut că senzația de vomă este un simptom, nu o boală în sine, și poate fi declanșată de o varietate largă de factori. Adesea precede vărsăturile, dar poate apărea și izolat.

Fetita cu senzatie de voma

Care sunt simptomele asociate cu senzația de vomă?

Senzația de vomă rareori apare singură și este adesea însoțită de alte simptome neplăcute. Aceste simptome suplimentare pot avea la bază fie dificultățile întâmpinate în a te alimenta și hidrata corespunzător din cauza stării de vomă, fie cauza subiacentă a senzației de vomă.

Simptome frecvent asociate cu senzația de vomă sunt:

  • durerile de cap;
  • amețelile;
  • febra;
  • oboseala și somnolența;
  • starea de slăbiciune;
  • salivația excesivă (hipersalivația);
  • paloarea;
  • transpirația;
  • vărsăturile.

Pot apărea și alte simptome, în funcție de motivul apariției senzației de vomă. La copii, senzația de vomă poate fi mai greu de descris verbal, dar se poate manifesta prin iritabilitate, refuzul de a mânca sau bea și o stare generală proastă.

Care sunt cauzele apariției senzației de vomă?

Cauzele senzației de vomă sunt extrem de variate și pot include:

  • intestinul blocat (ocluzia intestinală);
  • gastropareza: încetinirea digestiei;
  • reflux gastro-esofagian;
  • leziunile la nivelul creierului (leziuni cerebrale);
  • migrena, inclusiv cea abdominală;
  • intoxicația alimentară;
  • infecțiile în organism pe fondul bacteriilor sau virusurilor;
  • răul de mișcare;
  • supraalimentarea;
  • suplimente (fier);
  • instalarea sarcinii;
  • mirosuri puternice;
  • ingestia anumitor toxine;
  • reacții adverse ale medicamentelor;
  • meningita;
  • apendicita.

Creierul are mai mulți receptori ce pot declanșa vărsăturile, dar și o zonă cunoscută drept centrul de greață, unde creierul detectează nivelul de toxine și poate forța eliminarea acestora pentru a elimina pericolul intoxicării.

Când e recomandat să consulți un specialist?

Deși adesea neplăcută, senzația de vomă nu necesită întotdeauna o vizită la medic. Totuși, există anumite situații și simptome asociate care indică necesitatea consultării unui specialist pentru a exclude afecțiuni serioase și a primi tratamentul adecvat.

În cazul adulților, vizita la medic este recomandată dacă:

  • senzația de vomă persistă timp îndelungat sau reapare frecvent;
  • senzația de vomă este acompaniată de vărsături care persistă mai mult de săptămână;
  • există posibilitatea instalării sarcinii;
  • remediile naturiste nu elimină senzația de vomă și nu stopează vărsăturile;
  • apare semne de deshidratare severă, sete extremă, urină de culoare închisă și amețeli;
  • senzația de vomă apare pe fondul unei contuzii cerebrale.

În cazul copiilor, este recomandat vizita la medicul de familie sau la pediatru dacă:

  • senzația de vomă este însoțită de febră;
  • senzația de vomă este acompaniată de vărsături care au loc periodic pe o durată mai mare de 24 de ore;
  • este observată prezența sângelui în scaun sau vomă;
  • există dureri abdominale și balonare;
  • urina este de culoare închisă sau de frecvență redusă;
  • există semne de deshidratare severă.

În astfel de cazuri, prezența la medic poate trata atât simptomele, cât și cauza apariției senzație de vomă și eventual a vărsăturilor, prin rehidratarea organismului cu fluide intravenoase și prescrierea medicamentelor anti-greață și vărsături.

Care sunt opțiunile de tratament pentru senzația de vomă?

Tratamentul pentru senzația de vomă depinde în primul rând de cauza subiacentă. Odată ce medicul a identificat cauza, va recomanda abordarea terapeutică potrivită. Obiectivele principale sunt ameliorarea simptomului, prevenirea deshidratării și tratarea afecțiunii de bază.

Hidratarea adecvată este foarte importantă, mai las dacă senzația de vomă este însoțită de vărsături sau diaree. Se recomandă consumul lent, în înghițituri mici, de lichide clare (apă, soluții de rehidratare orală (disponibile în farmacii), supă limpede, ceaiuri neîndulcite). Din punct de vedere al alimentației, odată ce senzația de vomă începe să se amelioreze și pot fi tolerate lichidele, se pot introduce gradual alimente ușoare, fade. Se vor evita alimentele grase, prăjite, picante, dulciurile și alcoolul. Este indicat consumul de porții mici și dese.

În cazul în care senzația de vomă este severă sau asociată cu anumite afecțiuni (ex: rău de mișcare, infecții ș.a.), se poate prescrie și tratament medicamentos, constând în medicamente antiemetice (medicamente împotriva vărsăturilor și grețurilor) și alte medicamente necesare pentru ameliorarea simptomelor asociate și tratarea cauzei specifice. De exemplu, în cazul unei infecții bacteriene, poate fi prescris tratament cu antibiotic.

Remedii naturiste pentru senzația de vomă

Există câteva remedii naturiste la care putem apela pentru a reduce disconfortul gastric ce însoțește greața și pentru a stopa senzația de vomă:

  • consumul a jumătate de litru de apă sau ceai după aproximativ 30 de minute de la ultimul episod de vomă;
  • evitarea băuturilor alcoolice și a celor carbogazoase, ce pot agrava starea de greață și pot deshidrata organismul;
  • eliminarea gustului neplăcut prin consumul de bomboane mentolate;
  • consumul de ceai sau băuturi negazificate din ghimbir;
  • apelarea la aromaterapie poate reduce incidența greței; sunt recomandate esențele din lavandă, mușețel, ulei de lămâie, mentă sau trandafiri;
  • aplicarea presiunii asupra punctului P-6, situat la încheieturile mâinii sub degetul arătător, poate ajuta la ameliorarea senzației de vomă;
  • odihna este, de asemenea, importantă pentru a oferi organismului timpul necesar pentru a se reface.

Remedii pentru atenuarea senzației de vomă la copii

Prevenirea deshidratării este cel mai important obiectiv atunci când cei mici se confruntă cu senzația de vomă, în special dacă este acompaniată de vărsături. Chiar dacă aceștia refuză să consume lichide, există modalități creative pentru a le ajuta organismul să fie la un nivel optim de hidratare. Iată care sunt acestea:

  • înghețată făcută în congelator din soluții orale rehidratante sau băuturi care conțin electroliți;
  • diluarea sucului de fructe cu apă reduce cantitatea de zahăr din compoziția acestuia, ce poate agrava diareea sau vărsăturile;
  • consumul de lichide la un interval de 30-60 de minute de la vărsătură pentru a reduce riscul reapariției vomei;
  • administrarea alimentelor ușor de digerat ce ajută stomacul să se refacă: banane, cartofi piure, biscuiți, supe.

Înlăturarea senzației de vomă în urma consumului de alcool

Alcoolul deshidratează organismul, iar aceasta este una dintre cauzele apariției stării de mahmureală. De asemenea, alcoolul irită mucoasa gastrică, crește aciditatea și încetinește procesul de digestie. Ca rezultat, apar iritațiile gastrice care pot duce la apariția senzației de vomă și la vărsături.

Putem ameliora disconfortul prin:

  • consumul de lichide ce reduc nivelul de deshidratare;
  • administrarea de analgezice pentru reducerea durerilor asociate stării de greață și vărsăturilor;
  • administrarea de vitamina B6 pentru reducerea simptomelor de mahmureală;
  • consumul de pâine prăjită și suc din fructe;
  • consumul de cafea sau ceai este indicat, însă apa nu trebuie să lipsească pentru a preîntâmpina deshidratarea.

Toate acestea pot fi administrate la o diferență de 30 de minute de la ultimul episod de vomă, pentru a reduce riscul declanșării unui nou episod.

Cum poate fi prevenită apariția senzației de vomă?

Prevenirea senzației de vomă depinde în mare măsură de identificarea și evitarea factorilor declanșatori individuali. Totuși, există câteva măsuri generale care pot reduce riscul apariției senzației de vomă:

  • mâncați porții mici de-a lungul zilei, în loc de trei mese copioase;
  • mâncați încet și evitați supraalimentarea;
  • respectați normele de igienă și orice alte măsuri necesare pentru a preveni toxiinfecțiile alimentare și infecțiile virale/bacteriene;
  • evitați alimentele greu de digerat;
  • dacă mirosul mâncărurilor calde sau fierbinți vă provoacă greață, consumați alimente reci sau la temperatura camerei;
  • după masă, odihniți-vă cu capul ridicat la aproximativ 30 de cm deasupra nivelului picioarelor;
  • beți lichide între mese, nu în timpul acestora;
  • dacă anticipați apariția senzației de vomă în timpul unei călătorii cu mașina, întrebați medicul sau farmacistul ce medicamente puteți lua în prealabil.

Senzația de vomă este un simptom frecvent întâlnit, ale cărui cauze variază considerabil. Deși multe episoade pot fi gestionate eficient acasă, prin remedii naturiste și o hidratare atentă, este important să nu uităm că există și situații în care se impune consultul medical pentru identificarea corectă a cauzei și un tratament adecvat, atât la adulți, cât și la copii. Nu ezitați să cereți sfatul medicului atunci când senzația de vomă vă ridică îngrijorări!

Bibliografie

  1. „Feeling Sick (Nausea)”, NHS, May 2018, www.nhs.uk/conditions/feeling-sick-nausea/.
  2. Nall, Rachel. „Ways to Treat Vomiting at Home”, Medical News Today, 9 Aug. 2017, www.medicalnewstoday.com/articles/318851.
  3. „Nausea”, Healthdirect Australia, 7 May 2024, www.healthdirect.gov.au/nausea.
  4. „Nausea & Vomiting: Causes & Treatment”, Cleveland Clinic, 25 Aug. 2023, my.clevelandclinic.org/health/symptoms/8106-nausea--vomiting.

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării