Dentiţia de lapte: erupţie, simptome, anomalii, recomandări

Când apare dentiţia de lapte sau provizorie

Dinții de lapte, cunoscuți și sub denumirea de dinți primari sau temporari, încep, de obicei, să apară la sugari cu vârsta între 6 și 12 luni. Primii dinți ai bebelușilor apar în ordine specifică, dar calendarul general pentru apariția acestora este următorul:

• incisivii centrali inferiori (dinții din față de jos) - 6 până la 10 luni;
• incisivii centrali superiori (dinții din față de sus) - 8 până la 12 luni;
• incisivii laterali superiori (alături de dinții din față de sus) - 9 până la 13 luni;
• incisivii laterali inferiori (alături de dinții din față de jos) - 10 până la 16 luni;
• primii molari (dinții din spate) - molarii la copii erup mai târziu, în jurul vârstei de 12-14 luni până la 19 luni;
• caninii (dinții ascuțiți de lângă incisivi) - 16 până la 23 de luni;
• molarii secundari (dinții din spate) - 23 până la 33 de luni.

Până la vârsta de trei ani, cei mai mulţi copii vor avea un set complet de 20 de dinți de lapte. Aceștia vor fi înlocuiți, în cele din urmă, de dinții permanenți, începând de la vârsta de aproximativ şase ani.

Harta dinților (sau graficul erupției dentare) este un ghid care arată ordinea tipică și calendarul apariției dentiţiei de lapte (dinții primari) și a dinților permanenți ai unui copil. Aceasta ajută părinții să urmărească dezvoltarea dinților unui copil și să înțeleagă când să se aștepte să apară fiecare dinte. Harta dinților este un instrument util pentru a se asigura că dezvoltarea dentară a copilului este pe drumul cel bun și pentru a identifica din timp orice probleme potențiale.

Simptomele creșterii dinților la copii includ:

• creșterea salivării - acest lucru poate provoca uneori o erupție ușoară în jurul gurii, bărbiei sau gâtului din cauza umidității constante;
• bebelușii pot mesteca jucării, degete sau alte obiecte pentru a elibera presiunea pe care o simt pe măsură ce dinții erup;
• disconfortul cauzat de dentiție îi poate face pe bebeluși mai iritabili sau mai agitați; ei pot plânge mai des sau pot părea neliniștiți;
• gingiile din jurul zonei prin care iese dintele pot apărea roșii, umflate și sensibile la atingere;
• scăderea apetitului din cauza disconfortului din gingii;
• somn perturbat - durerea dinților poate perturba somnul unui bebeluș, ducând la treziri mai frecvente în timpul nopții;
• bebelușii își pot trage urechile sau își pot freca obrajii ca răspuns la durerea cauzată de dentiție; acest lucru se datorează faptului că durerea de la gingii poate radia la urechi și obraji;
• febră ușoară - o ușoară creștere a temperaturii (nu mai mare de 38°C) poate însoți uneori dentiția la copii; o febră ridicată sau alte simptome îngrijorătoare trebuie evaluate de un medic, deoarece pot indica o infecție.

Anomalii ale dinţilor de lapte şi tratamente

Anomaliile dinților de lapte pot varia semnificativ, dar unele probleme comune includ:

• erupția întârziată - dinții de lapte care apar mai târziu decât intervalul de vârstă așteptat; dacă dinții sunt semnificativ întârziați, dentistul poate recomanda o radiografie pentru a verifica eventualele probleme subiacente; adesea, nu este necesar un tratament dacă întârzierea este ușoară;
• pierderea precoce a dinților de lapte - unii dinți de lapte cad mai devreme decât era de așteptat, de obicei din cauza unui traumatism sau a cariilor dentare; se pot folosi menținători de spațiu pentru a păstra locul deschis pentru dintele permanent dacă pierderea are loc devreme;
• dinți supranumerari - dinți în plus care se dezvoltă peste cei 20 de dinți de lapte normali; pot fi extrași, mai ales dacă provoacă înghesuire, probleme de aliniere sau întârzie erupția dinților permanenți;
• hipodonţie - absența unuia sau a câtorva dinți; în multe cazuri, nu este necesar un tratament imediat; dentistul poate monitoriza situația pentru a se asigura că există spațiu pentru dinții permanenți; în cazuri severe, pot fi luate în considerare proteze dentare sau tratamente ortodontice;
• cariile dentare - din cauza acumulării de placă bacteriană și a unei igiene orale precare; în funcție de gravitate, se aplică tratamente cu fluor, plombe sau coroane, iar în cazurile avansate, poate fi necesară extracția;
• hipoplazia smalțului - o afecțiune în care smalțul dintelui este subțire sau deficitar, ducând la decolorare, sensibilitate și un risc crescut de carii; tratamente cu fluor;
• malocluzia (dinți nealiniați) - poate rezulta din înghesuire, dinți în plus sau lipsă; în unele cazuri, poate fi recomandată intervenția ortodontică timpurie pentru a ghida dinții în alinierea corectă; în cazurile ușoare, tratamentul poate fi amânat până la apariția dinților permanenți.

Ce sunt dinţii natali şi dinţii neonatali

Dinții natali sunt cei deja prezenți la naștere. Sunt mai puțin obișnuiți şi se dezvoltă cel mai adesea pe gingia inferioară, unde vor apărea dinții incisivi centrali. Aceștia sunt fixați la capătul gingiei de țesutul moale și sunt adesea șubrezi.

Dinții natali nu sunt, de regulă, bine formați, dar pot provoca iritații și răni ale limbii sugarului atunci când este alăptat. Aceştia pot fi, de asemenea, incomozi pentru o mamă care alăptează. Dinții natali sunt adesea îndepărtați la scurt timp după naștere, în timp ce nou-născutul este încă în spital. 

De cele mai multe ori, dinții natali nu au legătură cu o afecțiune medicală. Cu toate acestea, uneori apariţia lor poate fi asociată cu:

• sindromul Ellis-van Creveld;
• sindromul Hallermann-Streiff;
• despicătură de palat;
• sindromul Pierre-Robin;
• sindromul Soto.

Dinții neonatali sunt dinți care erup în primele 30 de zile după naștere. La fel ca dinții natali, dinții neonatali sunt rari şi apar apar cel mai frecvent în zona din față, jos, a gingiilor. Cauzele sunt similare cu cele ale dinților natali și pot include factori genetici sau asocieri cu anumite sindroame.

Dinții neonatali pot prezenta, de asemenea, provocări similare cu dinții natali, cum ar fi dificultăți de alimentare sau iritații ale limbii bebelușului sau ale sânului mamei.