Prima vizită la stomatolog a copilului tău

Stomatologie
13 Septembrie 2022
Autor: Echipa medicală MedLife
prima vizita la stomatolog a copilului tau

Ideea de a merge la stomatolog este neplăcută pentru cei mai mulţi dintre noi, dar cu o educaţie timpurie, teama de medicul dentist poate să dispară. De aceea, doctorii pediatri recomandă vizite la stomatolog cât mai devreme cu putinţă, chiar din primul an de viaţă al bebeluşului.

Erupția primului dinte și importanța dinților de lapte

Fiecare copil are propriul ciclu de dezvoltare, lucru valabil și în privința apariției dinților de lapte. Nu există o temporizare clară pentru apariția primului dinte. Unii bebeluși se nasc deja cu primii dinți, la alții apar în jurul vârstei de 4 luni, iar la unii după împlinirea vârstei de un an. De cele mai multe ori, însă, primul dinte de lapte erupe la 6 luni.

De obicei, primele semne legate de apariția dinților se observă atunci când bebelușul începe să bage mai mult mâna în gură, salivează mai abundent și începe să prezinte disconfort ori durere. Sunt situații în care cei mici resimt durere la nivelul urechii, le apare o erupție pe față ori li se înroșește un obraz înainte ca dinții să înceapă să fie vizibili la nivelul gingiilor.

Primii dinți care ies sunt, de obicei, incivisii centrali inferiori (dinții din față), iar până la vârsta de 3 ani, copilul ar trebui să aibă dentiția de lapte completă. Un set de dinți de lapte sănătoși și puternici ajută copilul să mestece corect alimentele, să vorbească mai clar și chiar să se dezvolte mai bine din punct de vedere emoțional. În plus, în locul dinților de lapte vor crește dinții permanenți pe care copilul și apoi adultul îi va avea toată viață. De aceea, sănătatea și îngrijirea este importantă încă de la apariția primilor dinți și chiar dinaintea dezvoltării lor.

prima vizita la stomatolog a copilului tau

Controalele regulate și învățarea deprinderilor corecte pentru igiena orală

Faptul că nu se văd, nu înseamnă că dinții nu există. Pe măsură ce dinții încep să crească, este bine ca în rutina de igienă orală să fie introdusă şi periuța de dinți pentru bebeluși și chiar și pasta de dinți special creată pentru ei.

Începând cu vârsta de 3 ani, copilul trebuie să folosească o cantitate de pastă cu flor de dimensiunea unui bob de mazăre și trebuie supravegheat de fiecare dată când se spală pe dinți, până în jurul vârstei de 8 ani.

Nu este recomandată adormirea bebelușilor cu biberonul în gură. Această tehnică menține laptele în jurul dinților și poate duce la slăbirea smalțului, pentru ca, în final, să apară „cariile dentare ale biberonului”.

Prima vizită la medicul stomatolog ar trebui să aibă loc înainte ca cel mic să împlinească un an, când va avea loc și un prim consult. Medicul stomatolog pediatru poate verifica dentiția bebelușului în timp ce acesta stă în brațele mamei. Acum este momentul în care medicul îi poate învăța pe părinți cum se periază corect dinții ori cum se folosește ața dentară. Apoi, este bine ca vizitele la stomatolog să se facă regulat, la indicațiile specialistului.

Odată ajuns la vârsta potrivită, copilul va trebui să înveţe şi să înțeleagă tehnicile de periaj. Așadar, se folosește o cantitate mică de pastă de dinți, iar periajul va începe din partea din față a dinților, de sus în jos, adică dinspre gingie spre dinți. Apoi se merge treptat spre părțile laterale ale cavității bucale și pe partea interioară a dinților. Nu trebuie uitat nici de periajul limbii și al obrajilor. O atenție deosebită trebuie acordată și tipului de periuță de dinți care este folosită și înlocuirii ei ori de câte ori este necesar.

Importanța vizitelor la stomatolog pentru prevenirea posibilelor afecțiuni

Chiar dacă pare că sunt prea devreme, vizitele la dentist la vârsta de un an a bebelușului pot depista timpuriu eventualele probleme și reduc teama de dentist a celui mic pe măsură ce va crește. În plus, medicul stomatolog pediatru poate îndruma părinții să apeleze la un ortodont care va recomanda un aparat dentar pentru a corecta o mușcătură greșită, ori le va recomanda o vizită la un medic chirurg pentru a corecta o problemă de aliniere a maxilarului.

În cazul în care sunt depistate probleme dentare, medicul poate începe un tratament simplu, chiar înainte de apariția tuturor dinților bebelușului. Acesta constă în aplicarea de fluor topic la nivelul dinților.

Un alt tratament recomandat de medicii dentişti este cel de sigilare a dinţilor. Această procedură se practică, mai ales, la nivelul molarilor şi premolarilor, pentru că aceştia au o suprafaţa neregulată care favorizează apariţia plăcii bacteriene. Sigilarea dentară se poate face chiar la scurt timp după finalizarea erupţiei măselelor la copii şi nu este deloc dureroasă.

Dacă vorbim despre copii mai mari, medicul stomatolog poate realiza chiar şi un detartraj ori un periaj profesional pentru o curăţare temeinică a dinţilor de lapte sau a celor permanenţi.

Bibliografie

  1. NHS Choices. Baby Teething Symptoms. 2022, www.nhs.uk
  2. “The Importance of Primary Baby Teeth - Pediatric Dental Specialist.” Pediatric Dental Specialist, 16 Apr. 2015, www.pediatricdentalspecialist.com
  3. “Keeping Your Child’s Teeth Healthy (for Parents) - Nemours KidsHealth.” Kidshealth.org, 2018, https://kidshealth.org
  4. “Dental Sealants for Children.” HealthyChildren.org, 2022, www.healthychildren.org

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării