Interviu Dr. Mariana Stroe, MedLife: despre infertilitate și alte provocări în ginecologie

16 Decembrie 2025
Autor: Echipa medicală MedLife
Dr. Mariana Stroe

Sănătatea reproductivă și ginecologică a femeii se confruntă în prezent cu provocări majore, cea mai presantă fiind, probabil, creșterea incidenței infertilității la nivel global. Această realitate medicală, alături de afecțiunile specifice vârstei fertile și schimbările accelerate cauzate de stilul de viață modern, solicită o atenție sporită din partea specialiștilor și o informare corectă a pacientelor.

Am discutat cu dr. Mariana Stroe, medic primar obstetrică-ginecologie în cadrul Hyperclinicii MedLife Ploiești, despre modul în care sunt abordate aceste probleme în cabinet.

Infertilitatea, o problemă tot mai frecvent întâlnită

Conform datelor Organizației Mondiale a Sănătății, milioane de persoane se confruntă cu probleme în obținerea unei sarcini sau menținerea sarcinii. În România, tendința este similară: „Asistăm la o incidență crescută a cazurilor, atât de infertilitate, cât și de afectare a capacității, chiar și a tinerelor mame, de a duce o sarcină la bun sfârșit, în privința cărora lumea medicală nu poate găsi un factor cauzator decisiv, ci mai degrabă o influență bio-psiho-socială, începând de la industrializarea masivă a alimentației și până la factori de stres intrinseci și extrinseci ale tinerelor cupluri”, explică dr. Mariana Stroe.

Din acest motiv, spune ea, investigarea cauzelor infertilității nu trebuie să se limiteze la analize medicale de natură hormonală sau genetică, ci trebuie să integreze și evaluarea modului de viață al cuplului: „Inițial, bineînțeles, se vor căuta factorii de natură endocrinologică, genetică ș.a.m.d. ai ambilor parteneri, dar interviul și recomandările vor urmări deopotrivă stilul de viață și eventuali stresori specifici secolului vitezei, cu consecințe evidențiabile paraclinic în numărul de ovocite, calitatea lor, precum și în ceea ce privește spermogramele partenerilor.”

Când este necesar să se apeleze la un specialist pentru infertilitate

Dr. Stroe subliniază importanța intervenției rapide: „Dacă o sarcină nu este obținută în termen de șase luni, este recomandat să se apeleze la un specialist”. De asemenea, specialistul reamintește femeilor care își doresc să devină mame că vârsta ideală pentru concepție este până la 35 de ani, deoarece ulterior calitatea ovocitelor începe să scadă semnificativ.

Sângerările anormale, unul dintre cele mai întâlnite motive de prezentare la medic

Pe lângă dificultățile de concepție, un motiv frecvent pentru care femeile ajung la consultație îl reprezintă sângerările uterine anormale. Dr. Stroe subliniază că un astfel de simptom nu trebuie nicidecum ignorat: „Acestea pot fi rezultatul unor modificări hormonale la vârsta fertilă sau, în cazuri mai grave, debutul unor afecțiuni maligne, mai frecvent întâlnite după menopauză”, avertizează medicul.

Menopauza timpurie și efectele sale asupra sănătății femeii

O altă preocupare actuală este cea legată de instalarea menopauzei la vârste tinere. „Una dintre cele mai de temut afecțiuni este reprezentată de menopauza prematură, întâlnită din ce în ce mai frecvent, aici discutând inclusiv despre instalarea menopauzei înaintea vârstei de 30 de ani și pentru care trebuie luate măsuri de la primele simptome”, spune dr. Stroe, care avertizează asupra faptului că „cazurile de menopauză prematură devin din ce în ce mai frecvente.”

Pudoarea pacientei, o provocare încă actuală în practica ginecologică

Indiferent de afecțiune – fie că vorbim de infertilitate, sângerări anormale, boli cu transmitere sexuală sau menopauză – accesul la îngrijirea de specialitate este esențial. Totuși, dr. Stroe identifică o barieră importantă în rândul populației feminine: pudoarea.

„Un factor banal, dar frecvent întâlnit, este pudoarea populației feminine față de actul medical, pe fondul caracterului său intim. Pacientele trebuie să înțeleagă că, deși aparatul reproducător este intim, din punct de vedere medical nu este diferit de inimă, creier sau ficat. Ignorarea simptomelor poate duce la complicații care ar fi fost ușor de evitat prin monitorizare constantă”, precizează ea.

Această reticență a pacientei de a se prezenta la medic poate întârzia diagnosticul unor afecțiuni severe, care ar fi putut fi prevenite sau tratate din timp. De aceea, este important să se identifice soluții pentru a ajuta la depășirea ei.

Din acest punct de vedere, dr. Stroe consideră că este necesar să se pună un accent sporit pe informarea și educarea pacientelor în ceea ce privește sănătatea sexuală și reproductivă. De asemenea, trebuie să se acorde o mai mare atenție modului de comunicare cu pacienta în timpul consultului ginecologic. „Pacienta trebuie să se simtă în confort psihic și, bineînțeles, ținând cont de un consult relativ invaziv din punct de vedere fizic, este esențial ca medic să ai în vedere emoțiile pacientei, atât pentru actul medical în sine, pentru evaluare, cât și pentru concluzii și recomandări ulterioare, adaptate de la caz la caz”, subliniază dr. Stroe.

Cine este dr. Mariana Stroe

Dr. Mariana Stroe este medic primar obstetrică-ginecologie în cadrul Hyperclinicii MedLife Ploiești. Și-a început cariera medicală în anul 2013 la Spitalul Clinic Filantropia din București. A obținut titlul de medic specialist în 2019 și pe cel de medic primar în 2024.

Dr. Stroe a ales această specialitate din dorința de a „crea bine prin bine”. „Am realizat că cel mai complex pacient va rămâne întotdeauna mama, alături de copilul încă nenăscut. Două organisme aflate în perfectă simbioză, care necesită monitorizare și îngrijire pentru o evoluție perfectă”, spune medicul.

Experiența sa profesională este marcată de gestionarea unor cazuri medicale rare și complexe, care demonstrează importanța diagnosticării precoce și a abordării multidisciplinare.

Un exemplu îl reprezintă monitorizarea și gestionarea unei sarcini în care a fost diagnosticat un corioangiom placentar, o tumoră rară. „Tumora a crescut pe parcursul sarcinii, astfel că monitorizarea frecventă a fost esențială pentru o evoluție favorabilă, atât pentru mamă, cât și pentru făt și, da, în final, a fost favorabilă”, povestește medicul.

Un alt caz deosebit a fost cel al unei gravide diagnosticată la morfologia de trimestrul II cu placentă percreta, o formă severă de aderență anormală. „Incidența acestor cazuri este de 5%, iar diagnosticarea precoce este definitorie pentru un prognostic favorabil. La termen, pacienta a fost operată de o echipă multidisciplinară, iar rezultatul a fost favorabil atât pentru mamă, cât și pentru făt”, explică dr. Stroe.

În ciuda multiplelor sale reușite, dr. Mariana Stroe păstrează o modestie profesională bazată pe o viziune etică profundă a actului medical: „Nu știu dacă după o viață de carieră medicală poți să te consideri un medic bun în totalitate. Este important să tratezi pe toată lumea așa cum ți-ai dori să fii tratat, să fii la curent cu inovațiile și să nu uiți că fiecare om este un univers.”

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării