AFECȚIUNI

21 Decembrie 2021

Menstruația după naștere: Când revine și ce modificări pot apărea?

scris de

Vasile Ioana Virginia, Medic Primar Obstetrică Ginecologie

Menstruatia dupa nastere

Corpul unei femei suferă multe modificări pe durata celor 9 luni de sarcină. Multe modificări apar și după momentul nașterii, iar revenirea menstruației este unul dintre cele mai discutate subiecte de către proaspetele mămici. Momentul apariției menstruației postpartum variază de la o persoană la alta, fiind influențat de diverși factori. Alăptarea este unul dintre cei mai importanți, întrucât prolactina, hormonul necesar pentru a produce lapte, suprimă hormonii reproductivi și poate influența apariția menstruației.

Când apare prima menstruație postpartum?

Menstruția apare tipic la 6 - 8 săptămâni după naștere dacă nu alăptezi. În cazul în care alăptezi, perioada în care apare menstruația poate varia. Dacă alăptezi exclusiv, adică dacă bebelușul tău primește doar lapte matern, menstruația poate să nu apară deloc pe întreaga perioadă a alăptării.

În unele cazuri, menstruația poate să apară după câteva luni, indiferent dacă alăptezi sau nu.

Dacă ai născut natural, doctorul îți va recomanda să eviți tampoanele interne în timpul primei menstruații după naștere deoarece există riscul producerii unor traume.

Menstruația și alăptarea

În cazul femeilor care alăptează, menstruația poate să nu apară o perioadă din cauza hormonilor. Prolactina, hormonul necesar pentru a produce lapte, suprimă hormonii reproductivi (estrogenul și peogesteronul) și, din acest motiv, menstruația poate să nu apară.

Când reapare menstruația, poți observa unele modificări în cantitatea de lapte produs sau unele reacții ale bebelușului tău la lapte. Modificările hormonale care stau la baza reapariției menstruației pot, de asemenea, să influențeze laptele. De exemplu, poți observa o scădere în cantitatea de lapte sau modificări în compoziția acestuia. Aceste modificări sunt minore și nu ar trebui să influențeze procesul de alăptare.

Este diferită menstruația după naștere?

După naștere, când reapare menstruația, estre posibil ca aceasta să nu fie la fel ca menstruațiile pe care le-ai avut înainte de a ramâne însărcinată. Corpul tău se adaptează noilor schimbări și pot apărea câteva modificări:

  • durerile abdominale pot fi mai intense sau mai reduse decât erai obișnuită;
  • mici cheaguri de sânge;
  • flux mai abundent;
  • flux care se oprește, apoi reapare;
  • durată neregulată;

Ulterior, aceste modificări se diminuează. Poate exista o perioadă mai lungă sau mai scurtă până când menstruațiile tale devin regulate după naștere. În primul an după naștere pot exista fluctuații în lungimea ciclurilor menstruale (perioada de la o menstruație la următoarea) și în cantitatea de sânge pierdută la menstruație.

După naștere, lungimea ciclurilor menstruale poate varia între 21 - 35 zile, iar menstruația poate dura între 2 -7 zile.

Când ar trebui să iei legătura cu doctorul tău?

Contactează medicul dacă prezinți unul dintre următoarele simptome:

  • flux abundent care presupune schimbarea tamponului la fiecare oră;
  • durere severă brusc apărută însoțită de sângerare;
  • febră;
  • sângerare care continuă mai mult de 7 zile;
  • cheaguri de sânge mari;
  • cefalee severă;
  • dificultăți în respirație;
  • durere în timpul micțiunii;

Menstruatie
Dr. Vasile Ioana
Obstetrica-Ginecologie


Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării


Medici OBSTETRICA--GINECOLOGIE

Antonya Livia
Antonya Livia
Medic Primar
Antonya Livia
Medic Primar

Dimassi Mohamad
Dimassi Mohamad
Medic Specialist
Dimassi Mohamad
Medic Specialist

Gadiuta Ioana
Gadiuta Ioana
Medic primar
Gadiuta Ioana
Medic primar

Tudorache Ioana
Tudorache Ioana
Medic Primar.Atestat medicina materno-fetala, Rejuvenare vaginala, Chirurgie ginecologica laparoscopica,Colposcopie, Ecografie ginecologica si monitorizare sarcina
Tudorache Ioana
Medic Primar.Atestat medicina materno-fetala, Rejuvenare vaginala, Chirurgie ginecologica laparoscopica,Colposcopie, Ecografie ginecologica si monitorizare sarcina

NGD
Nicolae Gabriel Dan
Medic Specialist
Nicolae Gabriel Dan
Medic Specialist

Pintea Alexandru
Pintea Alexandru
Medic specialist
Pintea Alexandru
Medic specialist

Preda Gheorghe
Preda Gheorghe
Medic primar
Preda Gheorghe
Medic primar

RR
Radu Rafila
Medic Primar
Vezi toți medicii

©2023 Acest site este proprietatea Medlife S.A. Toate drepturile rezervate.