Palpitații la copii: cauze, tratament, prevenție

Despre palpitațiile la copii
Semnele vitale ale copilului pot oferi indicii importante privind starea de sănătate. Dacă se plânge de bătăi rapide ale inimii, bătăi puternice sau accelerate, durere în piept sau dificultăți de respirație, este indicat să se măsoare pulsul pentru a afla ritmul cardiac.
O palpitație (o bătaie a inimii sărită, în plus sau neregulată) este un tip de ritm cardiac anormal sau aritmie. Aceasta apare atunci când un semnal electric se declanșează dintr-un loc greșit la momentul nepotrivit, determinând inima să bată în afara ritmului.
Mulți oameni nu sunt conștienți de bătăile neregulate minore ale inimii și chiar și persoanele complet sănătoase au bătăi suplimentare sau sărite din când în când. Dacă sunt ocazionale, aceste aritmii nu reprezintă un motiv de îngrijorare. Dar, în unele cazuri, bătăile în plus sau neregulate pot provoca simptome deranjante sau pot duce la alte tipuri de ritmuri cardiace susținute și rapide. Spre deosebire de adulți (la care bolile cardiace sunt, de obicei, dobândite și frecvente), cardiologia pediatrică se concentrează pe anomaliile structurale congenitale ale inimii, pe lângă afecțiunile mai cunoscute, cum ar fi palpitațiile la copii.
Care sunt cauzele palpitațiilor la copii
Cele mai cunoscute cauze pentru palpitațiile la inimă ale copiilor sunt:
- Problemă cardiacă prezentă la naștere (congenitală);
- Problemă cardiacă care este moștenită (ereditară);
- Infecție;
- Niveluri anormale ale anumitor substanțe chimice din sânge;
- Reacție normală la exerciții fizice, febră sau emoții;
- Modificări în structura inimii;
- Anomalie a conducției electrice.
Când e recomandat să consulți un specialist pentru palpitațiile la copii
Ritmul cardiac se măsoară prin numărarea numărului de bătăi pe minut. Frecvența cardiacă normală a unei persoane depinde de elemente cum ar fi vârsta, alte patologii asociate, stilul de viață. Ritmul cardiac în repaus scade pe măsură ce copiii cresc.
Intervalele tipice ale ritmului cardiac normal în repaus sunt:
- Bebeluș (până la 12 luni): 100-160 bătăi pe minut (bpm);
- Copil mic (1-3 ani): 90-150 bpm;
- Preșcolar (3-5 ani): 80-140 bpm;
- Copil de vârstă școlară (5-12 ani): 70-120 bpm;
- Adolescent (12-18 ani): 60-100 bpm.
Un părinte poate măsura ritmul cardiac al copilului cu ajutorul pulsului, indiferent că palpitațiile la inimă apar ziua sau noaptea. Un medic poate determina dacă ritmul cardiac este anormal de rapid sau lent. Sunt folosite mai multe instrumente pentru a diagnostica aritmiile. Este foarte important ca medicul să fie informat despre istoricul medical, pentru o evaluare corectă. La fel de important este și un control medical periodic al copilului.
Dacă medicul suspectează o aritmie, acesta va solicita o electrocardiogramă (EKG), pentru a măsura activitatea electrică a inimii și a identifica eventuale palpitații la inimă. Acest test nu este dureros: copilul va sta întins și i se vor fixa electrozi pe piele, cu ajutorul unor autocolante. Electrozii au atașate fire care se conectează la aparatul EKG. Semnalele electrice de la inimă sunt apoi înregistrate pentru scurt timp, de obicei pentru doar 10 secunde. Aceste informații sunt trimise la un computer, unde sunt interpretate și desenate sub formă de grafic.
Aceste tipuri de teste EKG ar putea fi recomandate de medic:
- EKG de repaus - măsoară ritmul și frecvența cardiacă în repaus și durează aproximativ un minut.
- EKG de efort (numit și test de efort) - măsoară ritmul și frecvența cardiacă în timpul exercițiilor fizice, cum ar fi mersul pe o bicicletă staționară sau mersul pe o bandă de alergare.
- EKG cu medie de semnal - se aseamănă mult cu un EKG de repaus, dar monitorizează bătăile inimii timp de aproximativ 15-20 de minute.
- Monitor Holter - se face pe o perioadă lungă de timp, de obicei 24 de ore sau mai mult. Electrozii sunt fixați pe piept iar firele sunt atașate la un înregistrator EKG portabil. Copilul este încurajat să continue activitățile zilnice normale, dar trebuie să aibă grijă să nu ude electrozii (de exemplu, fără înot, duș sau activități care provoacă multă transpirație). Acest tip de înregistrare va reda tipul și frecvența apariției aritmiilor, element crucial pentru diagnostic și instituirea tratamentului.
Cele două tipuri de monitorizare Holter sunt: înregistrarea continuă, ceea ce înseamnă că EKG-ul este pornit pe întreaga perioadă de monitorizare, și monitorizarea evenimentelor, ceea ce înseamnă că datele sunt înregistrate doar atunci când copilul simte simptome și apoi pornește monitorul.
Tratament pentru palpitațiile în rândul copiilor
Multe aritmii nu au nevoie de tratament. Pentru cele care au nevoie, medicul poate recurge la aceste opțiuni:
- Medicamente. Medicii pot prescrie medicamente antiaritmice în funcție de tipul de aritmie și de alte considerente. Există multe clase și tipuri de medicamente antiaritmice, așa că medicul va monitoriza îndeaproape pacientul, alegând tratamentul și doza potrivită fiecărui caz în parte.
- Stimulatoare cardiace. Un stimulator cardiac este un mic dispozitiv alimentat cu baterii, implantat în corp (în apropierea claviculei) printr-o procedură chirurgicală. Conectat la inimă printr-un fir, un stimulator cardiac poate detecta dacă ritmul cardiac este prea lent și trimite semnale electrice pentru a accelera bătăile inimii.
- Defibrilatoare. Un mic defibrilator implantabil cu baterii este plasat chirurgical în apropierea claviculei stângi. Firele merg de la defibrilator la inimă. Acesta detectează dacă inima are un ritm periculos de rapid sau neregulat și trimite un semnal electric pentru a restabili un ritm cardiac normal.
- Ablația prin cateter. Un medic ghidează cateterul (un fir lung și subțire) printr-o venă din picior până la inimă. Aritmiile sunt adesea cauzate de existența unor focare ectopice la nivelul endocardului atrial sau ventricular, formate dintr-o aglomerare de celule cu automatism care emit și transmit impulsuri electrice cu o frecvență diferită de cea fiziologică. Când este găsită zona cu probleme din inimă, medicul folosește cateterul pentru a încălzi sau îngheța celulele musculare defecte și a le distruge.
- Intervenție chirurgicală. Intervenția chirurgicală se face, de obicei, numai dacă toate celelalte opțiuni eșuează. Copilul va fi anesteziat, pentru a dormi, în timpul procedurii și nu va simți durerea, apoi un chirurg va îndepărta țesutul care cauzează aritmia.

Cum pot fi prevenite palpitațiile la copii
Dacă frecvența cardiacă a copilului trebuie monitorizată constant din cauza unei afecțiuni medicale, cum ar fi insuficiența cardiacă în rândul copiilor, medicul este cel în măsură să spună când și cum trebuie monitorizată.
De asemenea, pulsul copilului trebuie verificat dacă acesta se plânge de dureri în piept sau de lucruri cum ar fi o senzație de „alergare” sau o bătaie a inimii „sărită”, are probleme de respirație (care nu este din cauza astmului), devine palid sau buzele devin albastre. Cum se verifică pulsul? Copilul trebuie să stea așezat cel puțin cinci minute înainte de a începe. Se pun două degete pe partea din față a gâtului lor sau pe interiorul încheieturii mâinii, axilei sau pe pliul cotului și se setează un cronometru pentru 30 de secunde, timp în care se numără bătăile. Se dublează acest număr și rezultă ritmul cardiac al copilului. În caz de palpitații, este indicat a se număra bătăile cardiace pe durata a 1 minut, tocmai pentru a surprinde și extrasistolele.
Bibliografie
- https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/arrhythmias/arrhythmias-in-children
- https://www.webmd.com/children/children-vital-signs
- https://kidshealth.org/en/parents/arrhythmias.html
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie

Efectele televizorului în fața copiilor: cum influențează evoluția cognitivă și socială
Către sfârșitul anilor ’80, televizorul la români era, în primul rând, un obiect de mobilier, dacă ne gândim la cele două-trei ore de emisie zilnică. Pentru copii, desenele animate erau un răsfăț de weekend și atât, dacă nu prindeai televiziunea bulgară. În lumina descoperirilor ...

Candidoza bucală la bebeluși: cauze, simptome, tratament
Candidoza bucală, cunoscută sub numele de candidoză orală sau „ciupercă pe limbă” este o infecție fungică la nivelul gurii care afectează frecvent bebelușii, în special nou-născuții și sugarii, din cauza sistemului lor imunitar subdezvoltat, inclusiv greutate mică la naștere și ...

Rahitism la copii: cauze, simptome, tratament
Rahitismul este o afecțiune caracterizată printr-un defect de mineralizare care slăbește și înmoaie oasele la copii. De obicei, se întâmplă la copiii care nu beneficiază de suficientă expunere la soare, sursa primară de vitamina D, sau care nu primesc suficientă vitamina D. Deficitul de...