Periartrita scapulohumerala (PSH) reprezinta un sindrom clinic caracterizat prin durere, redoare articulara si impotenta functionala determinat de procese patologice localizate la nivelul umarului si care afecteaza structurile periarticulare: ligamente, capsula articulara, tendoane, bursa si muschi. Afectarea articulara propriu-zisa se limiteaza mai ales la nivelul articulatiilor acromioclaviculara si sternoclaviculara, deoarece articulatia scapulohumerala are cea mai imperfecta coaptatie si, din acest motiv nu ajunge de obicei, prin ea insasi, sa determine disfunctionalitati. Este intalnita la ambele sexe, la subiectii activi, dar cu incidenta maxima la persoanele peste 40 de ani, explica Dr. Alin Popescu, medic specialist in medicina sportiva.
Comenteaza acest subiect pe Forumul MedLive.
PSH are cinci forme clinico-anatomo-functionale, dupa scoala medicala franceza, si sase, conform scolii engleze.
Conform scolii engleze, in cadrul PSH intra urmatoarele sase entitati clinice:
1. Sindromul de impingere (impingement syndrome); 2. Sindromul supraspinosului (tendinita degenerativa); 3. Tendinita bicipitala; 4. Tendinita calcifianta si bursita; 5. Capsulita adeziva; 6. Umarul pseudoparalitic.
Cele doua clasificari sunt in mare superpozabile, o particularitate in clasificarea engleza fiind sindromul de impingement.
Etiopatogenia PSH (principalele cauze de producere a PSH)
Traumatismele si microtraumatismele repetate, expunerea la frig, factori favorizanti ce tin de sistemul nervos (afectiuni ale sistemul nervos central: accident vascular cerebral, boala Parkinson, traumatism cerebral, sindrom talamic; si afectiuni ale sistemului nervos periferic: nevralgie cervico-brahiala, zona zoster), afectiuni ale organelor intratoracice care pot favoriza pe cale reflexa dezvoltarea unei PSH (tuberculoza pulmonara apicala, infarct miocardic, interventii chirurgicale intratoracice etc) reprezinta principalele cauze de producere a acestei afectiuni.
Forme clinice de PSH
Sindromul de impingere (Impingement syndrome)
Este determinat de o suferinta a tendonului muschiului supraspinos. Asupra acestuia, datorita particularitatilor anatomice, se exercita o presiune (impingere) care repetata poate determina dezvoltarea unei tendinite calcifiante ce poate favoriza ruptura partiala si chiar totala de manson (coafa) al rotatorilor.
Tablou clinic
- Dureri recidivante la nivelul umarului, la subiecti tineri frecvent practicanti a unor sporturi ca: aruncare greutatii, sulitei etc.
- Debut insidios, cu o crestere gradata a intensitatii durerii si care este accentuata de activitate.
- Durerea are un punct maxim pe fata antero-laterala a umarului, iradiaza pe brat, este exacerbata noaptea, in somn, la schimbarea pozitiei si perceputa la ridicarea bratului mai ales intre unghiurile 90 120 grade (ridicarea bratului deasupra capului), la abductia pasiva si rotatia interna.
- Mobilitatea umarului este afectata mai ales pentru miscarile de flexie si rotatie interna
Examenul clinic local
- Semnul impingerii este pozitiv; daca se injecteaza 10 ml xilina 1% imediat sub acromion durerea se diminueaza (semnulimpingerii se negativeaza), confirmand diagnosticul de sindrom de impingement.
- Apasarea marginii anterioare a acromionului produce durere intensa.
Imagistica
- Radiografie umar: deceleaza prezenta de: chisturi, necroza marii tuberozitati a capului humeral, osteofite pe marginea anterioara si fata inferioara a acromionului (artroza secundara). O imagine radiologica normala a umarului nu exclude diagnosticul de PSH.
- RMN detecteaza un spectru larg de afectiuni, de la degenerare pana la ruptura partiala sau totala. Mai poate evidentia leziuni ale tesuturilor moi si este deosebit de util in urmarirea evolutiei postoperatorii.
- Ecografia mio-entezo-osteo-articulara poate fi si ea utila deceland rupturi medii la nivelul coafei rotatorilor.
- Electromiografia si studiul velocitatii conducerii influxului nervos sunt obligatorii atunci cand o afectare neurologica este suspectata.
Tratament
- Medicamentos se administreaza numai la indicatia medicului ci consta in: antiinflamatorii nesteroidiene (AINS), corticoterapie locala (diprofos injectat sub acromion), anestezice aplicate local (intra- sau periarticular sau in puncte dureroase).
- Fizioterapie: termoterapie, crioterapie, electroterapie analgetica si decontracturanta (curenti diadinamici, interferentiali, curent galvanic etc), ultrasonoforeza, laser. Kinetoterapia este cea mai importanta deoarece pe langa recuperarea functionalitatii umarului, este esential in combaterea recurentei.
- Chirurgical: se adreseaza pacientilor tineri care dezvolta acest sindrom. La varstnici tratamentul este conservator.
Tendinita degenerativa (Sindromul supraspinosului)
Dintre muschii care formeaza mansonul rotatorilor cel mai afectat de leziunile degenerative este tendonul supraspinosului. Apare frecvent la barbati peste 50 ani cu activitate fizica intensa, cu o preponderenta pentru anumite profesii: tamplari, pictori, sudori. La subiectii diabetici si alcoolici, un rol important il joaca ischemia si leziunile trofice.
Tablou clinic
- Asimptomatic multa vreme, devine clinic manifest in urma unui traumatism local sau dupa o solicitare excesiva.
- Durerea este imprecis localizata, de obicei in profunzimea umarului, accentuata nocturn.
- Mobilitatea umarului este afectata pe toate axele de miscare, mai accentuat pe abductie (maxim la abductia intre 70 100 grade).
- Evolutia cronica (peste trei luni) poate determina hipotrofie musculara cu scaderea fortei musculare.
Examen clinic local
- La palpare apare durere extrema sub acromion, la 1-2 cm de marea tuberozitate.
Imagistica
- Radiografie umar: normala la cei cu tendinita recenta; chisturi, osteoscleroza, osteofite.
- Ecografia mio-entezo-osteo-articulara: confirma diagnosticul.
Tratament
- Similar cu cel al sindromului de impingere.
Citeste restul articolului pe site-ul Dr. Alin Popescu, medic specialist in medicina sportiva
Citeste si:
