Pieloplastie: ce este și în ce constă această procedură

Tipuri de pieloplastie

Există mai multe tipuri de pieloplastie, după cum urmează:

• pieloplastie deschisă: se face o incizie abdominală de dimensiuni mari pentru a accesa rinichiul și ureterul. Partea îngustată sau obstrucționată a articulației uterine este îndepărtată, iar segmentele sănătoase rămase sunt reconstruite pentru a permite un flux urinar corespunzător. Pieloplastia deschisă poate fi recomandată pentru cazuri complexe sau atunci când abordările minim invazive nu sunt potrivite;
• pieloplastie laparoscopică: procedură minim invazivă în care se fac mici incizii în abdomen pentru a introduce un laparoscop și instrumente chirurgicale specializate. Chirurgul folosește laparoscopul pentru a vizualiza locul operației și efectuează pieloplastia cu ajutorul unor instrumente robotice sau manuale;
• pieloplastie robotic asistată: o variantă a pieloplastiei laparoscopice, în care chirurgul controlează brațe robotice echipate cu instrumente chirurgicale pentru a efectua procedura. Sistemul robotic oferă precizie și dexteritate sporite, permițând manevre complexe în spații înguste;
• endopielotomie:procedură minim invazivă efectuată folosind un ureteroscop flexibil introdus prin uretră în tractul urinar. Chirurgul folosește instrumente specializate pentru a face mici incizii sau tăieturi în partea îngustată a uniunii proximale, lărgind astfel pasajul pentru fluxul urinar.

Când este recomandată pieloplastia?

În cazul copiilor care s-au născut cu o obstrucție a joncțiunii ureteropelvine, pieloplastia se recomandă dacă starea nu se ameliorează în decurs de 18 luni.

Copiii mai mari, adolescenții și adulții pot dezvolta, de asemenea, o obstrucție de acest tip. Se recomandă intervenția dacă rinichiul este blocat, nu funcționează corect și provoacă refluxul urinei, durere sau infecții.

Recomandările medicilor buni de la MedLife

Ce e de făcut înainte de procedură?

Pentru succesul intervenției, pacienții trebuie să respecte indicațiile medicilor din cadrul MedLife, în ceea ce privește pregătirea pentru o pieloplastie. Respectarea cu strictețe a instrucțiunilor poate reduce riscul de complicații. Înainte de o pieloplastie, este important să:

• nu mâncați nimic timp de opt ore înainte de procedură (post);
• încetați să luați medicamente înainte de procedură sau să le luați doar cu o înghițitură de apă. Nu încetați să luați medicamente decât dacă vă spune medicul;
• faceți aranjamente ca cineva să vă ducă acasă după procedură (este posibil să fie nevoie să stați cel puțin o noapte în spital).

Ce e de făcut după procedură?

După efectuarea pieloplastiei, pacienții:

• beau și se alimentează normal;
• se pot ridica și mișca după operație, cu respectarea instrucțiunilor medicului cu privire la nivelul de efort;
• un medic poate administra antibiotice pentru a preveni infecția;
• este posibil să fie necesar un dren urinar (cateter Foley) pentru a elimina urina din corp. Un medic îl va îndepărta la întoarcerea acasă;
• este posibil să apară dureri din cauza umflăturii ureterului sau să existe spasme ale vezicii urinare timp de câteva zile după operație. În acest caz, se administrează medicamente pentru durere fie pe cale orală, fie prin perfuzie intravenoasă sau printr-o injecție.

Care sunt riscurile asociate cu această procedură?

La fel ca orice altă procedură chirurgicală, pieloplastie prezintă riscuri, însă acestea apar în foarte puține cazuri:

• durere în zona umărului din cauza iritației diafragmei de către gazul de dioxid de carbon;
• balonare abdominală temporară (distensie gazoasă);
• necesitatea unei proceduri suplimentară pentru a îndepărta stentul din ureter, de obicei sub anestezie locală;
• sângerare, infecție, durere sau hernie într-unul (sau mai multe) dintre locurile de intrare, care necesită tratament suplimentar;
• durere continuă, chiar și atunci când scanările postoperatorii arată că drenajul renal s-a îmbunătățit;
• îngustare sau cicatrici recurente care necesită o intervenție chirurgicală suplimentară;
• sângerare care necesită conversie la chirurgie deschisă sau transfuzie de sânge;
• leziuni recunoscute (sau nerecunoscute) ale structurilor locale din apropiere (vasele de sânge, splină, ficat, rinichi, plămâni, pancreas, intestine) care necesită intervenții chirurgicale mai ample;
• probleme anestezice sau cardiovasculare care necesită posibil terapie intensivă (inclusiv infecție toracică, embolie pulmonară, accident vascular cerebral, tromboză venoasă profundă, infarct miocardic și deces);
• necesitatea de a îndepărta rinichiul într-o etapă ulterioară din cauza leziunilor cauzate de blocajul recurent.