Probleme la nivelul placentei
Placenta se dezvoltă după fixarea ovulului fecundat, din mucoasa uterină și embrion. De la pacientă la pacientă, poziția placentei poate fi:
- posterioară: pe peretele posterior al uterului;
- anterioară: pe peretele din față al uterului, spre peretele abdominal anterior;
- fundică: pe fundul uterului;
- laterală: pe peretele din dreapta sau stânga al uterului;
- praevia: obstrucționează parțial sau complet calea de naștere, fiind situată în proximitatea sau peste colul uterin.
Sănătatea placentei este influențată de o serie de factori, cum ar fi vârsta mamei, factorii ereditari (anomalii genetice), factorii ambientali (expunerea la noxe, fum de țigară) sau factori dobândiți (diabetul gestațional, stările hipertensive în sarcină, retardul de creștere intrauterină la făt).
O serie de anomalii la nivelul placentei apar mai frecvent la femeile de peste 40 ani. De asemenea, problemele de coagulare a sângelui, hipertensiunea, intervențiile chirurgicale anterioare la nivelul uterului, dar și traumatismele abdominale pot să influențeze dezvoltarea placentei.
Două anomalii de inserare a placentei în uter sunt placenta fundică și placenta previa. În ambele situații, medicul este cel care le poate identifica și care poate indica pacientei cel mai potrivit regim de viață în această perioadă.
La gravidele cu placentă anterioară, amniocenteza este mai greu de realizat, iar mișcările fătului uneori se simt cu mai mare dificultate. În aceste cazuri, dacă este necesară cezariana, riscul de sângerare este mai crescut, mai ales în cazul în care incizia pe uter urmează să intersecteze polul placentar inferior.
Monitorizarea ecografică a placentei la 20, 32 și 36 de săptămâni va arăta dacă placenta s-a dezvoltat normal și dacă poziția ei are vreo influență asupra mamei sau fătului.
În cazul în care apar sarcinile gemelare, placenta poate să fie unică sau fiecare dintre feți poate avea o placentă proprie, în funcție de momentul în care s-a făcut diviziunea ovulului fertilizat și de numărul de ovocite fertilizate natural ori transferate prin procedurile de procreare medicală asistată (FIV). Existența unei singure placente nu reprezintă, în această situație (sarcini monocoriale), o problemă medicală.
Un consult medical de specialitate este recomandat pentru a preveni complicațiile aduse de inserția anormală a placentei sau în momentul în care încep să apară semne ale unei posibile probleme în sarcină, la nivelul placentei, cum ar fi:
- antecedente de decolare prematură de placentă normal inserată;
- antecedente de preeclampsie sau alte stări hipertensive în sarcină;
- hipertensiune arterială preexistentă sau asociată sarcinii;
- contracții uterine asociate cu dureri abdominale intense;
- sângerare vaginală;
- scurgerea lichidului amniotic, în special în urma unui episod brusc;
- anomaliile de volum ale lichidului amniotic – oligoamnios, polihidramnios.
Placenta previa
Placenta previa este anomalia definită prin faptul că placenta acoperă cu totul colul uterin (cervixul), în special în ultimul trimestru de sarcină. Gravidele cu placenta previa primesc indicație pentru cezariană deoarece nașterea naturală presupune o serie de riscuri atât pentru mama, cât și pentru făt.
Diagnosticul de placenta previa se obține prin investigații ecografice, fie la controalele medicale de rutină, fie în cazul în care apar sângerările vaginale. În cele mai multe cazuri, placenta previa este identificată ecografic în cel de-al doilea trimestru de sarcină. Pentru a avea un diagnostic clar, în anumite situații, se impune realizarea unei ecografii transvaginale.
În cazul unei paciente cu acest diagnostic, în momentul în care apar sângerări vaginale, ea trebuie să se prezinte de urgență la un control de specialitate la medicul ginecolog.
Placenta abruption
Decolarea prematură de placentă normal inserată (abruptio placentae, apoplexia utero-placentară, DPPNI) este o complicație rară a sarcinii, dar foarte gravă. În acest caz, placenta se desprinde total sau parțial de pereții uterului. Ca urmare, fătul nu mai primește oxigenul și nutrienții de care are nevoie, iar mama sângerează abundent.
În cazul pacientelor cu DPPNI, îngrijirea medicală de urgență este absolut necesară, deoarece mama și fătul pot fi în pericol.
În cele mai multe situații, DPPNI se produce în ultimele săptămâni de sarcină și apare fără niciun fel de semn sau simptom anterior.
Gravidele cu DPPNI prezintă câteva manifestări specifice:
- dureri abdominale;
- sângerări vaginale (pot fi intense sau sporadice, cu sau fără cheaguri, dar cantitatea de sânge eliminată nu indică gravitatea rupturii);
- contracții uterine pe care pacienta le simte una după alta (tetanice);
- rigiditate la nivelul uterului (uter de lemn).
Chiar dacă, în cele mai multe cazuri, durerile și sângerările apar brusc, există și cazuri foarte rare în care paciente cu DPPNI experimentează dureri scăzute sau chiar absente și sângerări foarte ușoare pe un interval mai lung.
