Transfuzia de sânge şi derivate: Ce trebuie să știi despre această procedură?

Ce este transfuzia de sânge și cum acționează

Transfuzia reprezintă introducerea de sânge, plasmă, globule roșii sau trombocite în sistemul circulator al unui bolnav. Folosită corect, transfuzia de sânge poate să îmbunătăţească starea de sănătate a unei persoane sau îi poate salva viaţa.

Transfuzia sanguină acționează prin înlocuirea sângelui pierdut din organism din diverse cauze, precum accidente sau intervenții chirurgicale. De asemenea, procedura este folosită pentru a trata anumite afecțiuni medicale care produc o scădere a nivelului de hemoglobină, trombocite sau factori ai coagulării. Această terapie are ca scop corectarea valorilor hemoglobinei, a trombocitelor sau a factorilor de coagulare a sângelui.

De specificat este faptul că, în prezent, nu se mai utilizează transfuzia de globule albe (leucocite) din cauza eficacităţii reduse a acesteia şi a reacțiilor adverse semnificative.

Tipuri de transfuzii de sânge

Transfuzia se poate face cu:

• sânge recoltat de la donator (sânge alogen): poate proveni de la donatori înrudiți sau neînrudiți;
• sânge recoltat în prealabil chiar de la pacient (sânge autolog): autotransfuzia se efectuează, de obicei, în cazul intervențiilor chirurgicale programate și presupune recoltarea, cu 3-7 zile înaintea operației, a câtorva unități de sânge. Un avantaj este faptul că nu prezintă risc de incompatibilitate imunologică sau de transmitere a unor boli infecțioase de la donator, însă nu exclude celelalte complicații ale transfuziei sau ale problemelor legate de manipularea produselor din sânge. Cele mai multe transfuzii se fac însă cu sânge provenit de la donatori.

Există patru tipuri comune de transfuzii de sânge:

1. transfuzii de globule roșii: o persoană poate primi o astfel de transfuzie atunci când a suferit pierderi de sânge, dacă are anemie sau dacă suferă de o afecțiune a sângelui;
2. transfuzii de trombocite: poate ajuta persoanele care au valori reduse ale acestor celule; diferite afecțiuni sau chimioterapia pot avea ca efect trombocitopenia;
3. transfuzii de plasmă: o persoană poate primi o transfuzie plasmatică dacă a suferit arsuri, infecții sau dacă are o insuficiență hepatică severă;
4. transfuzii cu sânge integral: acest tip de transfuzie poate fi necesar în cazul persoanelor care au suferit hemoragii severe (ex: în cazul traumatismelor).

Medicii transfuziologi, medicii de laborator şi tehnicienii din centrele de transfuziologie se ocupă de selectarea şi testarea donatorilor, dar şi de recoltarea propriu-zisă a sângelui, prin diverse proceduri: donarea obişnuită a unei cantităţi de sânge (max. 400 - 500 ml la o donare), recoltarea de plasmă prin procedura denumită plasmafereză sau recoltarea de concentrat trombocitar uni-donor, prin procedura denumită tromobocitafereză.

Incompatibilități în transfuziile de sânge

Este foarte important ca o transfuzie să se realizeze cu un tip corect de sânge. În caz contrar, organismul va respinge sângele donatorului, iar consecințele pot fi grave, mergând până la deces.

În cazul transfuziilor, nu se poate lua întotdeauna sânge de la o persoană și dona alteia fără riscuri, din cauza reacțiilor „de respingere” (incompatibilitate) care apar între anumite grupe sanguine. Acestea trebuie să se potrivească.

Trebuie specificat totuşi că, în condiţii de transfuzii planificate, recomandarea şi utilizarea unităţilor de sânge se face respectând grupul de sânge al persoanei transfuzate şi utilizând produsul sanguin cu acelaşi grup de sânge. Totuşi, în situaţii excepţionale de crize majore de sânge sau de urgenţe extreme, este permisă aplicarea recomandărilor din tabelul de mai sus.

Incompatibilitatea de Rh are o mare importanță în cazul sarcinii. Dacă mama are Rh negativ, iar fătul Rh pozitiv (transmis de la tată), la prima sarcină, în sângele mamei se vor produce anticorpi anti-Rh, iar la a doua sarcină, în cazul în care fătul are tot Rh pozitiv, anticorpii anti-Rh produși anterior vor distruge (hemoliza) globulele roșii din sângele copilului, ceea ce va declanșa boala hemolitică.

Din acest punct de vedere este extrem de important ca la persoanele de sex feminin care primesc o transfuzie de sânge înainte de a avea o sarcină să se stabilească factorul Rh și, dacă acesta este negativ, să primească numai sânge cu Rh negativ. În caz contrar, în sângele pacientelor vor apărea anticorpi anti-Rh, ceea ce va avea o influență negativă în viitor atât din punctul de vedere al transfuziilor, cât și al unei sarcini.

Aceeaşi procedură este valabilă, practic, pentru orice persoană care, având Rh negativ, trebuie transfuzată tot cu un sânge Rh negativ.

Pregătire înainte de transfuzie

Primul pas înaintea transfuziei este determinarea grupei sanguine ABO și a Rh-ului primitorului din 10 ml sânge proaspăt, introdus în eprubete cu nume, prenume și data nașterii.

Înaintea transfuziei de sânge se va face și testul compatibilității imunologice între sângele donator și primitor, prin testul de compatibilitate directă (Jeanbreau) – punerea în contact, pe o lamelă, a unei picături de sânge de la primitor cu o picătură de sânge de la donator, observând dacă apare hemoliza sau aglutinarea.

De asemenea, este obligatorie și efectuarea probei Oelecker – transfuzarea rapidă a primilor 20 ml de sânge și urmărirea atentă a semnelor și simptomelor de incompatibilitate.

Riscuri și complicații

Transfuziile de sânge sunt, în general, foarte sigure, deoarece există proceduri stricte prin care se asigură testarea, manipularea și depozitarea sângelui donat. Cu toate acestea, este posibil ca organismul persoanei primitoare să reacționeze la sângele nou introdus. Aceste reacții pot fi ușoare sau severe și pot surveni imediat sau chiar la câteva zile de la transfuzie.

Complicații imunologice

Complicațiile imunologice sunt reprezentate de reacțiile imune împotriva eritrocitelor (hemoliză intra/extra vasculară), trombocitelor, leucocitelor, imunoglobulinelor (IgA) și a altor antigene plasmatice:

• imediate (primele 1-2h până la 48h posttransfuzional): hemoliză acută, hipertermie, reacţie alergică/ anafilactică;
• întârziate (2-5 zile posttransfuzional sau mai mult): hemoliză întârziată, purpură.

Complicații non-imunologice

• imediate (primele 1-2h până la 48h posttransfuzional): supraîncărcare volemică, hipotermie, tulburări electrolitice, intoxicație cu citrat, hemoliză non-imună, contaminare bacteriană;
• întârziate (2-5 zile posttransfuzional sau mai mult): boli transmisibile prin intermediul transfuziei (boli parazitare, boli virale).