Retinopatie de prematuritate (ROP)
Despre retinopatia de prematuritate (ROP)
Retinopatia prematurității este o afecțiune a ochilor care apare la nou-născuții prematuri, în special la cei născuți înainte de 31 de săptămâni sau la cei care cântăresc mai puțin de 1,5 kg la naștere. Retinopatia prematurilor se caracterizează prin formarea unor vase de sânge anormale în retină, adică în stratul de țesut sensibil la lumină din retină (partea din spate a ochiului). Retina este cea care transformă lumina în semnale electrice care ajung la creier, care le procesează și creează imaginile.
Unii bebeluși cu retinopatia prematurității au forme ușoare și evoluează favorabil fără tratament, dar cu monitorizare.
Pentru aproape 90% dintre bebeluși nu este necesară aplicarea niciunui tratament, iar vederea este una normală.
Pentru alți prematuri însă, afecțiunea se poate agrava și uneori, lăsată netratată, poate chiar determina pierderea vederii.
Odată diagnosticată, retinopatia de prematuritate trebuie atent monitorizată, pentru a preveni deteriorarea permanentă a retinei și pierderea vederii.
Cauze
Cauza apariției retinopatiei de prematuritate este întreruperea procesului normal de formare a vaselor de sânge în retina fătului.
Vasele de sânge ale retinei se dezvoltă pe parcursul sarcinii, dar nu se formează complet până aproape de naștere. O consecință a nașterii premature este lipsa formării unor vase de sânge complet dezvoltate în retina. Formarea acestor vase va continua și după naștere, dar ele se pot dezvolta anormal. Boala poate afecta unul sau ambii ochi.
Nașterea prematură nu produce obligatoriu retinopatie, dar anumiți factori cresc riscul dezvoltării acestei afecțiuni. Cu cât se nasc mai mulți copii prematuri, cu atât frecvenţa apariţiei retinopatiei de prematuritate este în creştere.
Factori de risc
Factorii care cresc riscul dezvoltării retinopatiei de prematuritate sunt:
- nașterea înainte de 31 de săptămâni;
- greutatea la naștere de 1.500 de grame sau mai mică;
- sindromul de detresă respiratorie;
- hemoragie intracraniană (sângerare la nivelul creierului);
- infecții perinatale sau alte probleme medicale.
Dacă nou-născutul prezintă unul sau mai mulți factori de risc, medicul neonatolog va solicita un screening de specialitate, la scurt timp după naștere. Consultul oftalmologic este obligatoriu să fie efectuat tuturor prematurilor, pentru a verifica starea ochilor, şi vor fi recomandate controale de specialitate.
Simptome
Semnele sau simptomele retinopatiei de prematuritate nu sunt nici evidente, nici ușor de observat la un nou-născut. Pentru a determina diagnosticul de retinopatie, este necesar consultul oftalmologic realizat de un specialist oftalmolog, ceea ce include și verificarea modului în care se formează vasele de sânge în retină.
Pentru a înțelege afecțiunea, se pot asemăna ochii bebelușului cu o cameră foto. Partea frontală a ochiului are lentila, care se concentrează pe o imagine, și pupila, care funcționează ca un obturator pentru a controla volumul de lumină care intră în ochi. În partea din spate a ochiului se află retina, asemănătoare filmului din cameră, acest strat de țesut nervos fiind necesar pentru a înregistra informațiile care intră și pentru a permite creierului să le formeze într-o imagine.
Atunci când intervine nașterea prematură, vasele de sânge care hrănesc retina nu sunt complet dezvoltate. Retinopatia de prematuritate apare atunci când aceste vase se opresc din creștere pentru un timp, apoi își reiau dezvoltarea, dar în mod anormal și aleatoriu. Noile vase care se formează sunt mai fragile, ceea ce determină hemoragii și, în consecință, cicatrice pe retină. În cazurile de retinopatie severă retina se detașează, ceea ce poate determina orbirea.
Simptomatologia retinopatiei de prematuritate este descrisă de medici în funcție de gravitate și este stadializată de la ușoară la severă în cinci etape diferite, în funcție de zona în care se dezvoltă afecțiunea.
- Zona 1 este în mijlocul retinei, înconjoară zona vizuală centrală, inclusiv nervul optic;
- Zona 2 acoperă mijlocul retinei;
- Zona 3 este poziționată de-a lungul marginii exterioare a retinei.
Etapa, măsurată între 1 și 5, descrie cât de mult a progresat boala și asociază stadiile bolii:
- Etapele 1 și 2 - presupun o creștere ușor anormală a vaselor; bebelușii aceștia evoluează favorabil și fără tratament și vor avea o vedere sănătoasă;
- Etapa 3 - unii bebeluși care dezvoltă stadiul trei vor evolua favorabil fără tratament și continuă să aibă o vedere sănătoasă. Alții, însă, au nevoie de tratament pentru a împiedica vasele de sânge anormale să afecteze retina și să provoace dezlipirea acesteia (o problemă a ochilor care poate provoca pierderea vederii);
- Etapa 4 - bebelușii din stadiul patru au retine parțial detașate și au nevoie de tratament;
- Etapa 5 (finală) - presupune că atât creșterea anormală cât și cicatrizarea sunt atât de severe încât se produce desprinderea retinei. Chiar și cu tratament, bebelușii în stadiul 5 pot suferi pierderea vederii sau orbirea.
Ambele etape 4 și 5 sunt foarte grave și bebelușii aflați în aceste stadii vor avea nevoie de intervenții chirurgicale. Chiar și așa, unii dintre ei își pot pierde vederea. Este posibil ca bebelușii în orice stadiu să evolueze cu agravarea stadiului și să aibă nevoie de tratament.
Factorul „Plus” este indicația faptului că vasele de sânge sunt răsucite și mărite anormal. O constatare a existenței factorului ”plus„ sau a altor semne de avertizare pe care le determină indică gravitatea afecțiunii și ajută medicii să decidă cât de urgentă este administrarea unui tratament.
Diagnosticare
Medicii neonatologi sunt primii care pot și trebuie să identifice potențialele riscuri sau semne care dau indicația unui risc de retinopatie de prematuritate.
Aceștia vor recomanda părinților programarea la un consult de specialitate la oftalmolog.
Medicul oftalmolog va efectua un examen amănunțit, în care va folosi picături (atropină) pentru a dilata ochii bebelușului și a căuta semnele afectării retiniene. Se vor realiza fotografii digitale ale retinei pentru a evidenția eventuale anomalii. Acest screening inițial este recomandat între patru până la șase săptămâni după naștere.
În țările dezvoltate există programe de screening cu linii directoare diferite, legate de vârsta gestațională și greutatea prematurilor, pentru care bebelușii ar trebui să fie examinați pentru retinopatie de prematuritate. În România, sugarii sunt testați dacă au o vârstă gestațională mai mică sau egală de 34 de săptămâni, iar greutatea la naștere este mai mică sau egală cu 2 kg.
Dacă există semne sau medicul specialist consideră că factorii de risc predispun nou-născutul la această afecțiune, se vor recomanda controale periodice și examinări suplimentare, săptămânal sau la fiecare 3 săptămâni, pentru a confirma sau infirma diagnosticul și pentru a identifica agravarea stadiului.
De asemenea, medicul oftalmologul va decide și momentul în care se vor stopa examinările frecvente, de regulă atunci când vasele de sânge din retina bebelușului apar complet formate și nu se evidențiază niciun risc de detașare de retină.
Dacă diagnosticul de retinopatie de prematuritate a fost stabilit, oftalmologul va folosi sistemul de stadializare pentru a identifica severitatea afecțiunii.
Tratament
Mulți bebeluși cu retinopatia prematurităţii sunt diagnosticati cu forme ușoare, care se îmbunătățesc fără tratament. Totuşi, unii bebeluși au nevoie de tratament pentru a împiedica boala să se agraveze.
Tratamentul retinopatiei de prematuritate se impune dacă vasele de sânge anormale continuă să crească. Medicul oftalmolog poate decide, în funcție de nivelul de gravitate al afecțiunii între următoarele metode de tratament:
- Tratament cu laser (arde marginea retinei pentru a împiedica formarea vaselor de sânge anormale);
- Crioterapie (tratament de congelare a unei părți a retinei);
- Injecții oculare (medicamente sunt injectate în ochi pentru a opri creșterea nedorită a vaselor de sânge).
Tratamentul retinopatiei de prematuritate presupune și verificarea regulată a vederii, pentru a evita și alte afecțiuni conexe, cum ar fi miopia, ambliopia sau strabismul.
O retinopatie de stadiul 4 sau 5, în care apare dezlipirea de retină, va avea nevoie de tratament suplimentar sub supravegherea unui medic specialist în afecțiuni ale retinei. Acesta poate recomanda o intervenție chirurgicală numită vitrectomie, care presupune incizii în scleră (partea albă a ochiului) pentru îndepărtarea parțială sau integrală a corpului vitros (substanța gelatinoasă dintre cristalin și retină).
Complicații
Netratate, cazurile severe de retinopatie a prematurității pot duce la dezlipirea retinei, ceea ce poate provoca deteriorarea severă a vederii sau chiar orbirea.
Prevenție
Retinopatia de prematuritate este cauzată de nașterea prematură, astfel încât orice măsură de prevenție care reduce riscul nașterii timpurii scade și riscul dezvoltării acestei afecțiuni.
De cele mai multe ori, nașterea prematură nu poate fi evitată în ciuda tuturor măsurilor de precauție. În acest caz, screeningul pentru retinopatie, monitorizarea constantă și tratamentele care au evoluat constant, vor ajuta bebelușii născuți prematur să aibă un prognostic bun.
Bibliografie
- “Retinopathy of Prematurity (ROP) (for Parents).” Kidshealth.org, 2022, kidshealth.org/en/parents/rop.html
- ROP)?, Prematurity. “What Is Retinopathy of Prematurity (ROP)?” American Academy of Ophthalmology, May 2023, www.aao.org/eye-health/diseases/what-is-retinopathy-prematurity
- “Boston Children’s Hospital.” Childrenshospital.org, 2024, www.childrenshospital.org/conditions/retinopathy-prematurity-rop
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Sindromul Sandifer: cauze, simptome, tratament
Sindromul Sandifer este o boală rară care afectează, în primul rând, sugarii și se caracterizează prin simptome gastrointestinale, cum ar fi refluxul gastroesofagian și postură sau mișcări anormale, cum ar fi arcuirea spatelui. Este adesea confundat cu convulsiile sau cu alte tulburări neurologice d...
Strabismul la bebeluși: ce trebuie să știi
Strabismul este afecțiunea ochilor care presupune o tulburare vizuală legată de laxitatea sau contractarea mușchilor ocular, de la unul sau ambii ochi, defect care modifică aliniamentul ochilor. Corecta coordonare binoculară a mișcărilor oculare se dezvoltă în jurul vârstei de două luni, în timp ce ...
Ochelarii de vedere pentru copii: cum alegi perechea potrivită?
Una din două persoane suferă de miopie. Din cauza faptului că ochiul este mai lung decât în mod normal din față în spate în miopie, acest lucru face că lucrurile care sunt departe de ține să pară neclare. Acest lucru este corectat cu ajutorul ochelarilor de vedere, lentilelor de contact sau prin int...