Sfaturi de călătorie în țări tropicale
Informații generale despre călătoriile în țări sau zone tropicale
Atunci când planificați o călătorie în țări tropicale este necesară urmarea unor metode de prevenție, pentru a evita apariția unor boli infecțioase, așa cum sunt malaria sau febra galbenă. Lista de boli este oarecum diferită de la o zonă la alta, astfel că înainte de a face o astfel de călătorie, oamenii trebuie să fie informați asupra riscurilor la care se expun.
Metodele de prevenție diferă de la țară la țară, ținându-se cont și de sezonul în care are loc călătoria, modul în care are loc transportul, condițiile de cazare sau locurile unde se poate mânca. Un detaliu important este faptul că persoanele care au unele afecțiuni preexistente trebuie să țină cont de ele, pentru ca acestea să nu fi agravate. În afară de bolile contagioase care pot fi contactate, cei care călătoresc în țări tropicale se pot confrunta și cu diverse afecțiuni care pot apărea din cauza schimbării de temperatură, de umiditate sau altitudine. Mâncarea specifică unor țări tropicale, precum și activitățile specifice anumitor zone pot influența starea de sănătate a turiștilor. În țările în care condițiile sanitare nu sunt optime, poate apărea uneori „diareea călătorului”.
Vaccinuri internaționale recomandate pentru călătorii în țări sau zone tropicale
Pentru a fi prevenită apariția unor boli infecțioase, înainte de o călătorie în țări tropicale poate fi necesară imunizarea prin vaccinare. Cu aproximativ o lună înainte de data plecării, este necesară o programare la secția de Boli Infecțioase, Epidemiologie sau Medicină de călătorie. Medicul de familie este cel care poate îndruma persoana care va călători către secția medicală potrivită.
Fiecare persoană va primi o evaluare și în funcție de aceasta se recomandă ulterior vaccinarea internațională. Vaccinurile trebuie să fie administrate cu aproximativ două săptămâni înainte de călătorie, pentru a exista suficient timp să se dezvolte anticorpii necesari.
Există și vaccinuri pentru care sunt necesare doze de rapel, efectuate la un interval de o lună sau mai mult. De aceea este important să existe un consult medical cu mai mult timp înainte de data călătoriei. Medicul specialist va furniza și informații legate de metode de prevenție necesare în țările respective. Acestea pot fi diferite de la om la om. Dacă, de exemplu, persoana care urmează să facă o călătorie în țări tropicale suferă de astm sau are anumite alergii, va avea nevoie de anumite tratamente și va trebui să evite anumite zone sau unele activități.
Printre vaccinurile care se pot face înainte de o călătorie în țări tropicale pot fi vaccinul pentru febră galbenă, vaccinul pentru febră tifoidă, vaccinul pentru meningită, vaccinul pentru hepatită A sau B, vaccinul pentru difterie, vaccinul pentru tetanos și vaccinul pentru poliomielită, HPV, encefalită de căpușă, antigripal, împotriva varicelei, rujeolei sau rubeolei. Trebuie ținut cont de faptul că există țări în care nu se poate intra fără să existe dovada vaccinării.
Condiții generale de călătorie în țări sau zone tropicale
Atunci când există niște afecțiuni medicale preexistente, se recomandă ca, pe lângă tratamentul medicamentos necesar în perioada călătoriei, să existe asupra persoanei care călătorește și documente care să îi ateste starea de sănătate. Un raport medical actualizat va trebui prezentat fie autorităților, fie medicilor în caz de îmbolnăvire și internare în țara în care are loc călătoria. Pentru unele medicamente poate fi necesară și rețeta, în cazul în care în țara respectivă există restricții legate de consumul sau comercializarea acelor medicamente.
Trusa de prim ajutor și produse cosmetice cu factor de protecție solară sunt de asemenea necesare în călătoriile în țări tropicale. Se recomandă hainele de bumbac sau din materiale care să mențină senzația de răcoare, precum și ochelarii de soare. Persoanele care înoată trebuie să fie atente la înțepături sau mușcături, în special din partea meduzelor.
Se recomandă igienizarea mâinilor înainte de a mânca și să nu se consume fructe nespălate. Medicul specialist poate recomanda să existe în trusa de urgențe și medicamente care ajută digestia sau calmarea simptomelor de diaree în cazul în care s-a consumat gheață, salate sau fructe din surse nesigure.
În majoritatea țărilor tropicale nu se recomandă consumul apei de la chiuvetă. Pot fi necesare și loțiuni sau sprayuri împotriva mușcăturilor de țânțari. Atunci când călătorul știe că poate exista contact cu animale, poate fi necesar în prealabil un vaccin antirabic. Trusa de călătorie ar trebui să conțină și un dezinfectant, medicamente pentru durere sau pentru răceală și benzi de protecție în caz de răniri superficiale sau zgârieturi.
Condiții de călătorie Malta
În Malta se poate primi Cardul European de Asigurări Sociale de sănătate, care dă dreptul unui turist roman să fie tratat la fel ca o persoană care trăiește în statul în care călătorește.
Condiții călătorie Maldive
Cu 48 de ore înainte de călătorie este necesară completarea și transmiterea unui formular online care atestă starea de sănătate, denumit Declarația de Sănătate de Călătorie.
Se găsesc unități medicale doar în Male, iar pe insule se poate apela la un medic care se află acolo special în acest scop. Pentru urgențe medicale se apelează numărul de urgențe 102 și se contactează și compania de asigurări la care s-a făcut asigurare înainte de călătorie. Se recomandă o asigurare medicală de sănătate care să conțină o clauză de repatriere și eventual clauză de evacuare de urgență pe calea aerului în caz de îmbolnăvire.
Condiții călătorie Grecia
Înainte de a călători în Grecia se recomandă încheierea unei asigurări de călătorie valabile în toate țările care să poată acoperi riscurile de bază, cum ar fi îmbolnăviri, urgențe stomatologice sau accidente.
Condiții de călătorie Spania
În Spania nu sunt necesare vaccinări speciale pentru a avea acces turistic, însă se recomandă încheierea unei asigurări de sănătate valabilă pentru toate țările din UE. În caz de urgențe medicale sau accidentări, asigurarea respectivă poate facilita accesul la serviciile medicale necesare.
Condiții călătorie Portugalia
În Portugalia este obligatorie asigurarea medicală de sănătate și prezentarea Cardului European de Sănătate. Pentru acces la îngrijire medicală este nevoie de formularul E112 sau de Cardul european de asigurări sociale de sănătate. În funcție de tipul de asigurare poate exista acces la sistemul public de sănătate sau la cel privat. În Uniunea Europeană nu este nevoie de vaccinări speciale.
Condiții de călătorie Dubai
Conform Minsterului Afacerilor Externe, cetățenii români au nevoie de asigurare de viață, de călătorie și de sănătate atunci când călătoresc în Dubai. Acestea trebuie să fie purtate asupra lor pe tot parcursul călătoriei.
Condiții de călătorie Croația
Înainte de a călători în Croația se recomandă încheierea unei asigurări medicale de sănătate, precum și obținerea Cardului European de sănătate. În cazul în care, pe parcursul călătoriei, apar urgențe medicale sau sunt necesare diverse servicii medicale, se recomandă contactarea agentului cu care s-a încheiat polița de asigurare. În funcție de polița de asigurare, serviciile medicale pot fi acoperite de societatea de asigurări total sau parțial. Unele servicii medicale pot fi plătite separat de către beneficiar.
Alte sfaturi și recomandări
Persoanelor care călătoresc în Malaezia, Yemen, Filipine, Camerun, Republica Central Africană, Republica Congo, Egipt, Etiopia, Ghana, Guineea, Nigeria, Sierra Leone, Afganistan sau Pakistan li se recomandă vaccinarea antipolio, cu 4 săptămâni înainte de călătorie. Dovada vaccinării poate fi solicitată la diverse puncte de control. Lista țărilor pentru care se cere vaccinarea antipolio se actualizează periodic.
De asemenea, celor care călătoresc în Ucraina li se recomandă vaccinarea împotriva difteriei.
Călătoriile în țări tropicale necesită în prealabil, dar și în timpul călătoriei respective, unele măsuri de prevenție, pentru a se evita contactarea unor boli contagioase periculoase. Medicul de familie și ulterior medicul specialist pot furniza informații personalizate legate de aceste măsuri de prevenție.
Bibliografie
- https://www.mae.ro/travel-conditions/3688
- https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/3086975/
- https://www.streetdirectory.com/travel_guide/211209/travel_tips/safe_travel_tips_for_your_tropical_vacations.html
- https://www.tuneprotect.co.th/en/article/Recommendations-for-travellers-preventing-infectious-and-tropical-diseases
- https://www.have-clothes-will-travel.com/tips-for-traveling-to-tropical-destinations/
Solicită o programare
Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică.
Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.
Articole din aceeași categorie
Vaccinul antigripal: Ce trebuie să știe copiii, gravidele și adulții
Vaccinul antigripal este un vaccin care se administrează anual și care protejează împotriva gripei, o boală respiratorie virală care se răspândește foarte ușor. Gripă poate duce la complicații grave de sănătate și, eventual, la moarte.Gripa poate fi mai severă la anumite persoane, cu...
Vaccin DTP: ce este, administrare, riscuri
Vaccinul DTP împotriva difteriei, tetanosului și pertussis acelular este un agent de imunizare combinat, administrat prin injecție, pentru a proteja împotriva infecțiilor cauzate de difterie, tetanos și tuse convulsivă.Difteria, tetanosul și pertussis sunt boli grave, care pot pune viața î...
Cum te protejezi de infecțiile respiratorii
Infecțiile respiratorii sunt în general mai frecvente în sezonul rece, afectând, la nivel global, milioane de oameni anual. De la simple răceli până la gripe severe sau alte afecțiuni respiratorii, aceste infecții pot avea un impact semnificativ asupra sănătății, calității vieții și...