Vaccinări internaționale: Ce trebuie să știi despre acestea?

Cuplu format din barbat si femeie, cu bagaje de mana, la terminalul din aeroport

Rolul vaccinărilor internaționale

Planificarea unui concediu perfect în afara țării necesită atenție la absolut toate detaliile. Stabilirea bugetului, a destinației, a obiectivelor turistice pe care vrei să le vizitezi reprezintă doar o parte din planificarea vacanței. Informarea din timp asupra riscurilor pentru sănătate, inclusiv despre recomandările privind vaccinările internaționale, poate fi un factor important în alegerea destinației de vacanță. 

Din acest motiv, asigură-te din timp că ești la curent cu toate recomandările de vaccinare oferite de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și ia în considerare toate aspectele care îți pot influența sănătatea atunci când călătorești peste hotare. Un control medical înaintea deplasării este o metodă de prevenție, dar și de pregătire pentru realizarea unui bilanț vaccinal, necesar destinației pe care ai ales-o. 

Pe lângă protecția individuală, informarea corectă și accesul la servicii medicale specializate contribuie la o experiență de călătorie mai sigură și lipsită de evenimente neplăcute. În funcție de zona geografică, sezon și condițiile sanitare locale, pot exista recomandări specifice privind vaccinările internaționale, menite să reducă riscul de îmbolnăvire și să prevină răspândirea unor boli transmisibile.

De ce aș avea nevoie de o consultație medicală și vaccinări internaționale înainte de călătorie?

Scopul unei consultații înainte de plecarea într-o călătorie nu este de a crea angoase cu privire la riscurile potențiale ale unui voiaj, ci de a evalua aptitudinea de a călători (cu avionul sau la altitudine), de a oferi elementele necesare unei profilaxii corecte (vaccinări, chimioprofilaxia malariei etc.), de a beneficia de explicarea și prescrierea unor tratamente de rezervă pentru diareea călătorului, plăgi cutanate sau de a-ți fi oferite anumite reguli de conduită prin a căror aplicare să se reducă riscul de boală.

De asemenea:

  • în cursul călătoriilor, posibilitatea unor contacte sexuale ocazionale crește și există chiar călătorii în acest unic scop. Raporturile sexuale neprotejate comportă riscuri chiar după un singur contact. Înainte de „era SIDA”, riscul se referea mai ales la gonoree, sifilis și hepatită B;
  • în prezent, se pune accent pe prevenirea infecției cu HIV. Trebuie amintit că această infecție nu se transmite prin contacte sociale, nici prin intermediul insectelor, nici prin tegumente intacte sau obiecte de toaletă, ci prin contacte sexuale, injecții (inclusiv administrarea de droguri), tatuaje, acupunctură, lame de ras;
  • este de dorit ca în țările în curs de dezvoltare călătorul să aibă asupra sa seringi de unică folosință, pentru cazul în care o injecție se dovedește indispensabilă (se vor prefera tratamentele orale). De asemenea, refuzarea transfuziilor este de dorit;
  • o bună asigurare medicală de călătorie se poate dovedi foarte utilă pentru a beneficia de o îngrijire de calitate. Riscul evenimentelor nedorite (apreciat ca produs al ignoranței și al hazardului) este considerabil mai mic pentru o persoană informată.

Cu cât timp înainte de călătorie trebuie efectuate consultația și vaccinările internaționale?

O consultație completă de specialitate ar trebui programată cât mai curând posibil de la data planificării călătoriei, dar cu minimum 2-4 săptămâni înaintea plecării, pentru a realiza bilanțul vaccinal, procurarea vaccinurilor și administrarea lor (de exemplu, vaccinul împotriva febrei galbene trebuie administrat cu minimum 10 zile înaintea călătoriei).

Respectarea intervalului recomandat permite organismului să dezvolte un răspuns imun eficient și oferă timp suficient pentru administrarea mai multor doze, acolo unde este necesar. Unele țări solicită dovada vaccinării la intrare, iar documentele aferente trebuie eliberate în conformitate cu cerințele internaționale. 

Pentru a evita întârzierile sau refuzul accesului la frontieră, este recomandat ca programarea pentru vaccinările internaționale să fie făcută din timp, în paralel cu celelalte pregătiri de călătorie.

Există destinații turistice care implică riscuri medicale?

Orice călătorie implică riscuri, atât infecțioase cât și non-infecțioase. Între bolile transmise de țânțari, malaria este cauza cea mai frecventă de deces la călătorul în zone de endemie.

Înainte de a porni într-o călătorie către o zonă cu risc crescut, este important să te informezi cu privire la condițiile sanitare locale și la măsurile de prevenție recomandate. Unele regiuni pot necesita protecție suplimentară împotriva unor agenți patogeni specifici, iar autoritățile medicale pot recomanda vaccinările internaționale ca parte a pregătirii medicale.

Alegerea unei destinații ar trebui să țină cont nu doar de atracțiile turistice, ci și de nivelul de siguranță sanitară și de accesul la servicii medicale adecvate. Riscuri crescute se înregistrează în zonele endemice pentru anumite infecții, precum:

  • Africa subsahariană: „centura meningitică” - meningita meningococică;
  • America de Sud, Africa de Nord, Asia - rabie;
  • India, Guyana Franceză, Africa și America de Sud - febra galbenă;
  • Europa Centrală, Nordul Asiei, Nordul Chinei - encefalita de căpușă;
  • țările din Sud-Estul Asiei, India - encefalita japoneză;
  • Africa, India - malarie.

Pentru un călător, riscul de a dobândi malarie este dependent de destinație și de aplicarea regulilor de protecție individuală. Regiunile pentru care există indicație pentru vaccinări internaționale sunt America Centrală și de Sud, Africa, Asia, dar există indicație de vaccinare cu un vaccin destinat călătorului cu nevoi speciale și în Europa, precum vaccinul împotriva encefalitei de căpușă.

Am fost vaccinat în copilărie. Am nevoie de vaccinuri internaționale?

Da, deoarece schemele de vaccinare s-au modificat de-a lungul anilor și o consultație de specialitate, împreună cu un bilanț al statutului vaccinal sunt obligatorii înaintea planificării unei călătorii. De asemenea, o călătorie este un bun prilej pentru a reactualiza vaccinările efectuate în copilărie. Pentru cele mai multe, imunitatea postvaccinală scade cu trecerea anilor, astfel încât sunt necesare revaccinări (rapeluri, boostere).

Un număr mare de afecțiuni legate de călătorie pot fi prevenite prin vaccinare. Vaccinurile sunt recomandate ținând cont de evaluarea riscului (context epidemiologic internațional, situația sanitară și nivelul de igienă a zonei respective, factori de risc individuali, statutul vaccinal anterior) și de obligația administrativă de a prezenta o dovadă a vaccinării în momentul intrării în anumite țări (exemplu: febra galbenă, meningita meningococică). 

Unele destinații pot impune condiții specifice de acces, iar lipsa unui document care să ateste imunizarea poate duce la refuzul intrării în țară sau la carantină obligatorie. Pentru a evita neplăcerile și pentru a călători în siguranță, este recomandat ca informațiile privind vaccinările internaționale să fie verificate din timp, în funcție de itinerariu și de cerințele autorităților locale.

Maini de barbat si de femeie pe o harta așezata pe masa

Care sunt afecțiunile prevenite prin vaccinuri?

Multe dintre afecțiunile ce pot fi dobândite în cursul unor călătorii internaționale sunt prevenibile prin vaccinare: febra galbenă, encefalita de căpușă, encefalita japoneză, febra tifoidă, hepatita A, hepatita B, meningita meningococică, gripa, tusea convulsivă, rabia, difteria tetanos, poliomielita, rujeola, rubeola, oreionul, varicela, HPV.

Unele dintre bolile menționate pot avea perioade de incubație lungi sau pot fi asimptomatice în fazele inițiale, ceea ce le face dificil de detectat la timp. În lipsa unei protecții adecvate, simptomele pot apărea abia după întoarcerea din călătorie, complicând diagnosticul și tratamentul. De aceea, prevenția prin imunizare devine o măsură de protecție personală care reduce riscul de complicații și limitează transmiterea bolilor în comunitate.

Unele infecții pot afecta grav persoanele cu imunitate scăzută, copiii sau vârstnicii, iar condițiile de igienă din anumite regiuni pot favoriza răspândirea rapidă a agenților patogeni. În acest context, informarea corectă și respectarea recomandărilor privind vaccinările internaționale contribuie la o călătorie mai sigură și la protejarea sănătății publice. O abordare responsabilă începe cu o programare la un medic specialist în epidemiologie sau boli infecțioase, care poate oferi sfaturi adaptate fiecărui itinerariu.

Ce se întâmplă când există contraindicații ale vaccinării?

Cele mai multe contraindicații ale vaccinărilor internaționale nu au o bază științifică și se tinde să se renunțe la ele. Este vorba de infecțiile minore cu febră redusă, prezența unei chimioterapii, tratamentul cu doze mici de corticosteroizi, un grad de malnutriție, hipotrofia, epilepsia controlată de tratament, bolile renale, vârsta avansată. Vârsta avansată ar constitui chiar o indicație pentru unele vaccinări care au fost neglijate (tetanos, poliomielită, difterie).

Contraindicația reală a majorității vaccinurilor este hipersensibilitatea la vaccin. Alte contraindicații formale se referă la:

  • stări care pot face vaccinarea periculoasă, precum agamaglobulinemia congenitală, imunodepresia dobândită (legată de infecția cu HIV) sau corticoterapia la doze mari (peste 20 mg/zi);
  • chimioterapia în curs pentru cancere (contraindicată în cazul vaccinării cu vaccinuri vii atenuate, precum vaccinul antipoliomielită oral, cel antirujeolă, antioreion, antifebră galbenă sau vaccinul antitifoidic oral);
  • BCG.

O reacție alergică generalizată după administrarea unui vaccin contraindică readministrarea acelui vaccin. Dacă există un dubiu asupra unei potențiale reacții alergice se poate efectua un test intradermic (injectarea a 0,1 ml de vaccin, eventual diluat) sau un test percutanat (prick test). Dacă nu se constată reacții locale sau sistemice, se poate efectua vaccinarea completă. Alergia severă la proteinele din ou, deși rară, contraindică vaccinarea împotriva febrei galbene, a gripei, a oreionului și rujeolei.

Există, de asemenea, contraindicații temporare care sunt în raport cu:

  • o posibilă ineficacitate a vaccinului, spre exemplu după administrarea de imunoglobuline (vaccinarea se poate realiza la 6 săptămâni după sau cu 2 săptămâni înainte);
  • existența unei infecții acute febrile, alergie cutanată sau manifestări respiratorii în evoluție, la momentul când ar trebui realizată vaccinarea.

În cazurile în care vaccinarea (eventual cerută de autoritățile locale) este contraindicată, i se vor furniza călătorului două scrisori într-o limbă de circulație internațională, în funcție de destinație (una în plic închis adresată unui medic local, în care se explică motivele medicale, și alta destinată autorităților, în care se menționează doar că există o contraindicație privind respectiva vaccinare, cât și durata acestei contraindicații).

Călătorii trebuie informați însă că nu există o garanție absolută că acest „certificat al contraindicației” pentru o vaccinare solicitată de autorități va permite intrarea în spațiul țării respective.

Femeie vazuta de sus cum isi face bagajul si adauga si un kit de prim ajutor

Am nevoie de o „minifarmacie” de voiaj dacă am făcut vaccinări internaționale?

Chiar dacă ai urmat recomandările privind vaccinările internaționale, o trusă de prim-ajutor rămâne o completare utilă în bagajul de călătorie. Intenția unei astfel de truse nu este de a evita tratamentul medical specializat, ci de a te trata până la contactul cu serviciile medicale de specialitate.

Noi îți recomandăm o mini-farmacie de voiaj care să cuprindă:

  • medicamente de uz curent - pentru pacienții cu boli cronice, necesitând utilizarea permanentă a anumitor medicamente (antidiabetice, antihipertensive, antiischemice etc.);
  • medicamente și materiale necesare pentru orice călător: bandaje și pansamente sterile, plasture adeziv, dezinfectante cutanate, creme sau soluții antipruriginoase, creme protectoare împotriva radiațiilor solare, analgezice, antipiretice, antidiareice, antiemetice și medicamente pentru „răul de călătorie” (de mare, de avion etc.);
  • medicamente și materiale sanitare necesare selectiv, în funcție de locul, tipul și durata călătoriei: antimalarice, antibiotice (în special anti-dizenterice sau împotriva holerei), anti-protozoare (amibe, giardia), decongestionante nazale (pentru otita și sinuzita barotraumatică), săruri de rehidratare orală, antihistaminice, antiacide, antispastice, somnifere ușoare, unguente antiinflamatorii și venotonice, unguente antimicotice, contraceptive (dacă este cazul), prezervative, colir oftalmic, antitusive, laxative, termometru, pensetă, foarfecă, vată, seringă, mănuși sterile.

Asigură-te că te vei bucura de vacanță din prima și până în ultima zi! Vino la unul dintre centrele de vaccinări internaționale din cadrul MedLife acreditate de Ministerul Sănătății, iar un specialist în medicina călătoriilor îți va recomanda vaccinările necesare (unele obligatorii, conform reglementărilor OMS) pentru zona în care vei călători și îți va oferi sfaturi pentru reducerea riscurilor pentru bolile non-infecțioase.

Clinici MedLife în care poți face vaccinări internaționale:

Bibliografie

  1. “Vaccines.” Www.who.int, www.who.int/travel-advice/vaccines;
  2. “Need Travel Vaccines? Plan Ahead. | Travelers’ Health | CDC.” Cdc.gov, CDC.gov, 2018, wwwnc.cdc.gov/travel/page/travel-vaccines;
  3. NHS. “Travel Vaccination Advice.” Nhs.uk, 6 Mar. 2024, www.nhs.uk/vaccinations/travel-vaccinations/travel-vaccination-advice.

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării