Subvarianta BA.2 a Omicron

Coronavirus
05 Martie 2022
Autor: Echipa medicală MedLife
subvarianta ba2 a omicron

Despre Omicron

Varianta Omicron, ca și alte variante și mutații ale virusului SARS-CoV-2, este compusă dintr-un număr de filiații și sublinii. Cele mai comune trei linii ale Omicron în prezent sunt BA.1, BA.1.1 și BA.2.

Varianta Omicron se răspândește mai ușor decât variantele anterioare ale virusului care provoacă Covid-19, inclusiv decât varianta Delta. Instituțiile de cercetare preconizează că orice persoană care prezintă infecție cu Omicron, indiferent de starea de vaccinare sau dacă are sau nu simptome, poate răspândi virusul altora.

Subvariantele care există în circulație

În cazul virușilor, este o situație obișnuită ca aceștia să evolueze și să sufere mutații, pe măsură ce se răspândesc. Atunci când aceste modificări devin semnificativ diferite de virusul original, ele sunt cunoscute drept „variante”.

Pentru a identifica variantele, oamenii de știință cartografiază materialul genetic al virușilor (cunoscut sub numele de secvențiere) și apoi caută diferențele dintre ele pentru a vedea dacă s-au schimbat și în ce mod. De când virusul SARS-CoV-2, virusul care provoacă COVID-19, s-a răspândit la nivel global, au apărut și au fost identificate variante diferite în multe țări din întreaga lume.

Variantele virusului SARS-COV-2 sunt grupate în două categorii, variante de îngrijorare și variante de interes.

Pentru variantele clasificate ca fiind de îngrijorare sunt disponibile dovezi clare care indică un impact semnificativ asupra transmisibilității, severității și/sau imunității care ar putea avea un impact asupra situației epidemiologice.

Variante de îngrijorare:

  • Delta;
  • Omicron BA.1;
  • Omicron BA.2.

De cealaltă parte, există și variantele de interes, pentru care sunt disponibile dovezi privind proprietățile genomice, dovezi epidemiologice sau dovezi in vitro care ar putea implica un impact semnificativ asupra transmisibilității, severității și/sau imunității, având un impact realist asupra situației epidemiologice din UE/SEE. Cu toate acestea, dovezile sunt încă preliminare sau sunt asociate cu o incertitudine majoră.

Variante de interes:

  • Omicron BA.4;
  • Omicron BA.5.

Caracteristicile și riscurile asociate infectării cu BA.2

Infecția cu Omicron provoacă, în general, o boală mai puțin severă decât infecția cu variante anterioare, precum Delta. Datele preliminare sugerează că Omicron poate provoca o boală mai ușoară, deși unii oameni pot avea în continuare boală severă, în funcție de sistemul imunitar al fiecăruia și de alte boli prezente.

Inclusiv pentru Omicron, în România au fost pacienți care au necesitat spitalizare și care au murit din cauza infecției cu această variantă. Chiar dacă doar un mic procent dintre persoanele cu infecție Omicron are nevoie de spitalizare, un volum mare de cazuri într-o comunitate ar putea copleși sistemul de sănătate, motiv pentru care este important ca măsurile de protecție să fie folosite în continuare.

subvarianta ba2 a omicron

Simptomele infectării cu tulpina BA.2

Persoanele infectate cu varianta Omicron BA.2 pot prezenta simptome similare variantelor anterioare, în timp ce prezența și severitatea simptomelor pot fi afectate de statusul vaccinării împotriva COVID-19, prezența altor afecțiuni de sănătate, vârsta și antecedentele de infecție.

Simptomele infectării cu tulpina BA.2 includ:

  • Febră sau frisoane;
  • Tuse;
  • Dificultăți de respirație;
  • Oboseală;
  • Dureri musculare sau corporale;
  • Durere de cap;
  • Pierdere a gustului sau a mirosului;
  • Durere în gât;
  • Congestia sau curgerea nasului;
  • Greață sau vărsături;
  • Diaree.

Prevenție

Vaccinurile împotriva COVID-19 rămân cea mai bună măsură de sănătate publică pentru a proteja oamenii împotriva infectării cu SARS-COV-2, indiferent de varianta virusului, dar și pentru a reduce probabilitatea apariției unor noi variante.

Vaccinurile actuale protejează împotriva unei forme grave a bolii, a spitalizărilor și a deceselor din cauza infecției cu varianta Omicron. Cu toate acestea, pot apărea infecții revoluționare la persoanele care sunt vaccinate. Oamenii care au efectuat deja vaccinul și se îmbolnăvesc de COVID-19 au mai puține șanse de a dezvolta boli grave decât cei care nu sunt vaccinați și iau virusul.

Măștile sunt o altă modalitate prin care oamenii pot să aibă un plus de siguranță în fața infectării cu Omicron BA.2, dar și cu toate celelalte variante. Mai ales dacă o persoană este bolnavă și prezintă simptome de răceală, este ideal ca bolnavul și toți cei din jur să utilizeze masca de protecție.

O altă metodă de protecție este testarea, care poate identifica prezența virusului în corp. Două tipuri de teste sunt utilizate pentru a testa infecția curentă: teste de amplificare a acidului nucleic și teste de antigen.

Autotestările pot fi folosite acasă sau oriunde, sunt ușor de utilizat și produc rezultate rapide.

Dacă autotestul are un rezultat pozitiv, persoana în cauză trebuie să se izoleze și să anunțe medicul. Rezultatul testului este relevant doar pentru a identifica o posibilă infecție, nu și pentru detectarea variantei cu care pacientul este infectat.

Bibliografie

  1. “Omicron Variant: What You Need to Know.” Centers for Disease Control and Prevention, 29 Mar. 2022, www.cdc.gov
  2. “Coronavirus disease (COVID-19): Variants of SARS-COV-2” Who.int, 2022, www.who.int
  3. “Investigation of SARS-CoV-2 Variants: Technical Briefings.” GOV.UK, 1 Oct. 2021, www.gov.uk
  4. Altarawneh, Heba N., et al. “Protection against the Omicron Variant from Previous SARS-CoV-2 Infection.” New England Journal of Medicine, vol. 386, no. 13, 31 Mar. 2022, pp. 1288–1290, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov, 10.1056/nejmc2200133
  5. Lyngse, Frederik Plesner, et al. Transmission of SARS-CoV-2 Omicron VOC Subvariants BA.1 and BA.2: Evidence from Danish Households. 30 Jan. 2022, www.medrxiv.org, 10.1101/2022.01.28.22270044

Solicită o programare

Aici puteți să solicitați o programare pentru serviciile noastre de oriunde vă aflați, fără telefon și fără vizită în clinică. 

Analizele cu bilet de trimitere în decontare cu Casa de Asigurări de Sănătate se recoltează doar în baza unei programări prealabile.


Pasul 1

Detaliile Pacientului



Pasul 2

Detaliile Programării