Transplant de uter: cum se desfăşoară procedura, riscuri şi beneficii

În ce constă transplantul de uter

Candidatele sunt supuse unor evaluări medicale, psihologice și de fertilitate amănunțite. Înainte de transplant, ovulele sunt prelevate de la receptoare și fertilizate prin fertilizare in vitro (FIV) pentru a crea embrioni, care sunt apoi congelați pentru utilizare ulterioară.

Uterul poate fi donat de o donatoare în viață sau în moarte clinică care și-a dat acordul sau familia căreia/reprezentatul legal și-au dat acordul pentru transplant. Donatoarele în viață sunt, de obicei, femei care au terminat perioada de fertilitate și sunt în stare bună de sănătate, mai frecvent mamele pacientelor. Donatoarele în moarte clinică trebuie să îndeplinească anumite criterii, inclusiv vârsta și istoricul medical.

Chirurgii implantează uterul donator în pelvisul receptoarei, conectând vasele de sânge și atașând uterul la vagin. Această operație complexă poate dura câteva ore și necesită o experiență semnificativă.

După operație, receptoarea folosește medicamente imunosupresoare pentru a preveni respingerea organului. Menstruația reapare, de obicei, în câteva luni, indicând că uterul funcționează.

Când este contraindicat transplantul de uter

Anumiți factori medicali, psihologici și etici pot contraindica transplantul de uter:

• afecțiuni medicale grave - persoanele cu probleme de sănătate semnificative, cum ar fi boli cardiace, pulmonare, renale sau hepatice în stadiu avansat, pot prezenta riscuri chirurgicale crescute, ceea ce le face candidate nepotrivite;
• infecții active sau afecțiuni maligne - prezența infecțiilor active sau a anumitor tipuri de cancer poate crește riscul de complicații post-transplant;
• tulburări autoimune - afecțiuni precum lupusul eritematos sistemic sau sindromul antifosfolipidic pot crește riscul de respingere a organului sau alte complicații;
• incapacitatea de a tolera imunosupresia - după transplant, pacienții au nevoie de terapie imunosupresivă pe tot parcursul vieții; cei care nu pot tolera aceste medicamente din cauza efectelor secundare sau a altor probleme de sănătate pot fi candidați nepotriviți;
• nerespectarea regimurilor medicale - antecedentele de nerespectare a tratamentelor medicale pot constitui o contraindicație, deoarece respectarea acestora este esențială pentru succesul transplantului;
• instabilitate psihologică - afecțiunile de sănătate mintală care afectează capacitatea de judecată sau capacitatea de a respecta îngrijirile postoperatorii pot contraindica procedura;
• lipsa sprijinului social - sistemele de sprijin adecvate sunt esențiale pentru recuperare și îngrijire continuă; absența acestora poate fi un factor limitativ.

Recomandări după transplantul de uter

După un transplant de uter, pacientele necesită îngrijire și monitorizare meticuloasă pentru a asigura succesul procedurii și sănătatea atât a receptoarei, cât și a eventualelor sarcini viitoare. Iată câteva recomandări cheie post-transplant, bazate pe protocoalele instituțiilor medicale de renume:

• terapia imunosupresivă - pentru a preveni respingerea uterului transplantat de către organism, pacientele trebuie să respecte un regim de medicamente imunosupresive; aceste medicamente sunt similare celor utilizate în cazul altor transplanturi de organe și sunt considerate, în general, sigure în timpul sarcinii;
• monitorizare regulată - după transplant, pacientele sunt supuse unor controale frecvente pentru a monitoriza starea de sănătate a uterului transplantat și starea generală de sănătate; acestea includ analize de sânge regulate, investigații imagistice și biopsii pentru a detecta orice semne de respingere sau complicații;
• momentul transferului embrionar - transferul embrionului se efectuează, de obicei, la 6-12 luni după transplant, odată ce uterul s-a vindecat și funcționează corect; momentul exact depinde de recuperarea individuală și de evaluările medicale;
• managementul sarcinii - sarciniile după un transplant de uter sunt clasificate ca fiind de risc ridicat; pacientele beneficiază de îngrijire prenatală specializată, inclusiv ecografii regulate și monitorizarea complicațiilor, cum ar fi preeclampsia sau restricția creșterii fetale;
• nașterea și îndepărtarea uterului - nașterea se realizează prin cezariană, de obicei, între săptămânile 37 și 39 de gestație; după una sau două sarcini reușite, uterul transplantat este îndepărtat chirurgical pentru a elimina necesitatea continuării terapiei imunosupresive.

Care sunt riscurile asociate cu transplantul de uter

Transplantul de uter prezintă mai multe riscuri pe care pacientele trebuie să le ia în considerare:

• sângerare și infecție - ca în cazul oricărei intervenții chirurgicale majore, există riscul de sângerare semnificativă și infecție în timpul procedurii sau după aceasta;
• respingerea organului - organismul poate recunoaște uterul transplantat ca fiind străin și poate încerca să îl respingă, necesitând o monitorizare atentă și posibile intervenții;
• leziuni ale organelor învecinate - natura complexă a intervenției chirurgicale poate duce la leziuni accidentale ale organelor adiacente;
• risc crescut de infecție - medicamentele imunosupresive slăbesc sistemul imunitar, făcând pacientele mai susceptibile la infecții;
• toxicitate organică - utilizarea pe termen lung poate duce la leziuni renale și hepatice;
• alte efecte secundare - pacienții pot prezenta hipertensiune arterială, diabet și subțierea oaselor;
• sarcina cu risc ridicat - sarcinile după transplant sunt considerate cu risc ridicat, cu șanse crescute de complicații, cum ar fi preeclampsia;
• naștere prematură - există o probabilitate mai mare de a naște prematur.