Somnambulism la adulți și copii: ce este și ce trebuie să știi despre el

Somnambulismul ca tulburare a somnului non-REM

Somnambulismul (sau mersul în somn) este un tip de parasomnie, un comportament anormal care apare în timpul somnului. Este clasificat în mod specific ca o tulburare de somn non-REM (NREM), care apare în cea mai profundă fază a somnului NREM (faza N3 sau somnul cu unde lente), mai degrabă decât în somnul REM (somnul cu vise). În această stare, părțile creierului care controlează mișcările și acțiunile de rutină devin active, în timp ce regiunile responsabile de conștiență rămân în somn profund, ceea ce duce la un comportament automat.

În timpul unui episod, o persoană poate să se ridice, să se plimbe sau să efectueze sarcini complexe ca și cum ar fi trează, dar se află într-o stare de „trezire incompletă”, lipsită de conștiență și, de obicei, având puține amintiri sau niciuna despre evenimentul respectiv la trezire.

Potrivit experților MedLife, somnambulismul este mai frecvent la copii, în special între copilăria timpurie și preadolescență, iar mulți copii îl depășesc odată cu vârsta. În cazul adulților, în schimb, acesta poate persista sau reapărea.

Somnambulismul la adulți: factori de risc și complicații

La adulți, somnambulismul reflectă adesea continuarea sau apariția unei parasomnii care poate fi influențată de mai mulți factori, dincolo de cauzele legate de dezvoltare observate la copii. Deși genetica poate predispune o persoană la somnambulism, la adulți au fost identificați o serie de factori declanșatori. Stresul cronic și anxietatea severă pot perturba ritmul normal al somnului și pot crește probabilitatea apariției episoadelor deoarece tensiunea emoțională afectează modul în care creierul trece prin etapele somnului. Consumul de alcool, consumul de droguri recreative sau anumite medicamente care afectează arhitectura somnului sau pragurile de trezire au fost, de asemenea, asociate cu episoade de somnambulism la adulți. În plus, tulburările respiratorii legate de somn netratate, cum ar fi apneea obstructivă de somn, care fragmentează în mod repetat somnul profund, pot crește riscul de somnambulism, deoarece întreruperile cresc trezirea din somnul cu unde lente. Antecedentele familiale sau predispoziția genetică contribuie și mai mult la susceptibilitate, sugerând că factorii ereditari joacă un rol la unii adulți.

Complicațiile la adulți decurg în principal din faptul că somnambulismul implică comportamente complexe efectuate fără conștientizare sau control. Persoanele se pot expune în mod involuntar la situații periculoase, cum ar fi căderea pe scări, rătăcirea în aer liber sau încercarea de a efectua activități precum conducerea în timp ce sunt încă adormite, iar astfel de incidente cresc riscul de accidentare a lor sau a altor persoane. În rare cazuri, episoadele au fost asociate cu mișcări sau comportamente violente și, deoarece acțiunile au loc fără intenție și lasă lacune mnestice, pot exista și implicații medico-legale atunci când somnambulismul duce la consecințe grave. Chiar și dincolo de vătămările fizice, somnambulismul recurent poate contribui la perturbarea somnului și la oboseala din timpul zilei, afectând calitatea vieții.

Diagnosticul și opțiunile de tratament

Diagnosticul și tratamentul somnambulismului se concentrează pe evaluarea clinică, excluderea altor afecțiuni și gestionarea non farmacologică, terapia medicamentoasă fiind rezervată cazurilor rare.

Diagnosticul se bazează în principal pe un istoricul medical detaliat, furnizat adesea de membrii familiei sau de partenerii care au fost martori la episoade. Medicii caută caracteristici tipice, cum ar fi episoade care apar din somnul profund non-REM, lipsa de conștientizare în timpul evenimentului și amnezie după aceea, excluzând în același timp alte cauze posibile ale comportamentelor nocturne, inclusiv afecțiuni neurologice sau psihiatrice.

O polisomnografie (studiu al somnului) nu este necesară în mod obișnuit, dar poate fi recomandată atunci când diagnosticul nu este clar, când episoadele sunt neobișnuite sau periculoase sau când se suspectează o altă tulburare. Studiile somnului ajută la excluderea afecțiunilor precum convulsiile nocturne sau tulburările respiratorii legate de somn, care pot imita sau declanșa episoade de somnambulism.

Opțiunile de tratament încep, de obicei, cu o igienă strictă a somnului, care este considerată cea mai eficientă și sigură abordare. Aceasta include menținerea unui program regulat de somn, asigurarea unei durate adecvate a somnului și eliminarea factorilor declanșatori cunoscuți, cum ar fi privarea de somn sau stresul. Multe persoane obțin beneficii semnificative cu aceste măsuri.

Când episoadele persistă, abordările comportamentale, cum ar fi tehnicile de relaxare sau intervențiile psihologice structurate, pot fi utile, în special când stresul sau anxietatea joacă un rol important. În cazurile severe sau cu risc ridicat, medicii pot lua în considerare utilizarea pe termen scurt a anumitor medicamente care modifică somnul, sub supraveghere medicală strictă, dar acest lucru este rezervat, în general, situațiilor în care siguranța este o preocupare serioasă și strategiile non-medicamentoase au eșuat.