Dermatita

Despre dermatită

Dermatita reprezintă o inflamare a pielii asociată cu mâncărime (prurit), care se caracterizează prin modificarea aspectului normal al pielii - implică o erupție cutanată. Dermatita poate fi clasificată în mai multe tipuri, în funcție de cauză, aspect și localizare:

• după cauză: dermatită alergică de contact, dermatită fotosensibilă;
• după aspectul clinic: dermatită discoidă, dermatită hiperkeratotică;
• după localizare: dermatita mâinii, dermatita pleoapelor, dermatita periorală.

Termenii dermatită și eczemă sunt adesea folosiți pentru a descrie aceeași afecțiune, însă acest lucru nu este corect: toate eczemele sunt o dermatită, dar nu toate dermatite sunt eczeme. Dermatita include orice cauză de inflamație a pielii care afectează epiderma (stratul superior al pielii), în timp ce „eczematos” implică o oarecare descuamare, formarea de cruste sau scurgeri seroase, spre deosebire de un simplu eritem.

Tipuri de dermatită

Dermatita atopică (eczema)

Dermatita atopică (eczema) este o boală cronică, pruriginoasă (cu mâncărime), inflamatorie a pielii, care apare cel mai frecvent la copii, dar care poate afecta și adulții. Semnele distinctive ale dermatitei atopice sunt: pielea uscată, pruritul (mâncărimea) sever și hiperreactivitatea cutanată la diverși stimuli de mediu. Aspectul clinic diferă în funcție de vârstă:

• la sugari și copiii mici (sub doi ani): se prezintă cu leziuni pruriginoase, roșii, umede sau solzoase și cu cruste pe suprafețele extensoare ale membrelor și pe trunchi, față și scalp;
• la copiii mai mari și adolescenți: se prezintă, de obicei, cu zone de tegument aspru, îngroșat, închis la culoare, într-o distribuție flexurală, în special la plicile cotului sau în spatele genunchilor, la articulația încheieturilor, gleznelor și gâtului;
• la adulți: este, de obicei, mai localizată; se identifică eczema cronică a mâinilor, dermatita facială și eczema pleoapelor.

Pacienții cu dermatită atopică prezintă adesea o varietate de alte manifestări asociate, așa-numitele stigmate atopice, care includ: keratoză pilară, hiperliniaritate palmară, pitiriazis alba, întunecare periorbitală (aspect încercănat), eczema mameloanelor.

Dermatita de contact

Dermatita de contact se produce pe zonele corpului care au intrat în contact cu substanțe care irită pielea sau provoacă o reacție alergică, precum iedera otrăvită, săpunul sau diferite uleiuri. Erupția cutanată roșie poate provoca senzație de arsură și mâncărime.

În dermatita alergică de contact, un alergen induce un răspuns imunitar, în timp ce în dermatita de contact iritantă, substanța declanșatoare în sine afectează direct pielea.

Dermatită alergică de contact prezintă, de obicei, o erupție eczematoasă bine delimitată, intens pruriginoasă, localizată pe zona pielii care vine în contact cu alergenul (ex: cosmetice pe față, nichel unde se poartă bijuterii sau nasturi metalici, cauciuc și latex unde sunt purtate mănuși sau benzi elastice). Alergenii aplicați pe scalp, inclusiv vopseaua de păr și șamponul, pot provoca dermatită în zonele adiacente, cum ar fi gâtul, pliurile retroauriculare sau pleoapele. Iedera otrăvitoare, stejarul otrăvitor și sumacul otrăvitor provoacă, de obicei, o reacție acută, eczematoasă, cu leziuni liniare, reprezentând zonele de contact cu frunzele sau tulpinile plantei. Cu toate acestea, leziunile pot apărea în alte zone ale corpului ca urmare a transferului rășinii vegetale de către mâini.

Dermatita de contact iritantă este cea mai comună formă de dermatită de contact. Rezultă din expunerea la substanțe care provoacă iritații fizice, mecanice sau chimice ale pielii. Dermatita de contact iritativă a mâinilor este cel mai frecvent tip de dermatită profesională, în special în rândul manipulatorilor de alimente, lucrătorilor din domeniul sănătății, a celor din industria mecanică sau a curățeniei. Se manifestă prin roșeață, edem (umflarea zonei afectate), vezicule și bule. În afectarea de lungă durată predomină lichenificarea, hiperkeratoza și fisurarea. Iritanții ușori produc eritem, piele crăpată, uscăciune și fisuri iar pruritul și durerea sunt simptome însoțitoare.

Dermatita seboreică

Dermatita seboreică poate apărea la scurt timp după pubertate sau mai târziu în viață. Se caracterizează, de obicei, prin zone roșii de tegument, bine delimitate, cu solzi gălbui, cu aspect gras, distribuite pe zone bogate în glande sebacee, cum ar fi scalpul, urechea externă, centrul feței, partea superioară a trunchiului și zone de pliuri.

Această formă de dermatită poate fi o afecțiune pe termen lung, cu perioade de remisiune și episoade de erupție.

Dermatita periorală

Dermatita periorală, cunoscută și sub denumirea de dermatită periorificiala, este o afecțiune a pielii care se prezintă, de obicei, cu mai multe papule (brobonele) mici, inflamatorii în jurul gurii, nasului sau ochilor.

Deși denumirea de „dermatită periorală” sugerează o afecțiune, în primul rând, eczematoasă, ea seamănă cel mai adesea cu o erupție acneiformă sau rozacee, cu sau fără caracteristici asociate unei dermatite eczematoase ușoare.

Dermatita de stază

Dermatita de stază sau eczema de stază, este o dermatită comună a extremităților inferioare care apare la pacienții cu insuficiență venoasă cronică.

Boala se prezintă, de obicei, cu pete sau plăci roșii, cu scuame (cojițe) la suprafață. Formele acute se pot manifesta cu plăci umede, sever inflamate, vezicule și cruste, adesea cu suprainfecție bacteriană.

Dermatita asteatotică

Eczema asteatotică, numită și eczema craquelé, este un tip comun de dermatită pruriginoasă care apare la extremitățile inferioare ale persoanelor în vârstă, cu piele uscată. Este frecventă în lunile reci de iarnă.

Pierderea de apă din stratul cornos, din cauza deteriorării barierei cutanate cauzate de vârstă, este considerată a fi un factor patogenetic cheie. Umiditatea scăzută a mediului și expunerea la detergenți agresivi sau iritanți sunt factori de exacerbare.

În majoritatea cazurilor, eczema asteatotică este o constatare izolată. Rareori, poate apărea în asociere cu o afecțiune de bază (malnutriție, hipotiroidism, malignitate) sau ca efect advers al anumitor medicamente.

Eczema asteatotică se prezintă cu descuamare și fisurare superficială a pielii, rezultând așa-numitul aspect de „albie uscată”, cu diferite grade de inflamație. În cazurile severe, fisurile pot sângera, iar pruritul este, de obicei, prezent.

Eczema dishidrozică

Eczema dishidrotică, numită și eczemă palmoplantară acută, pompholyx sau dishidroză, este o dermatită veziculoasă intens pruriginoasă, cronică și recurentă, de etiologie necunoscută, care afectează palmele, tălpile și părțile laterale ale degetelor.

Boala apare, cel mai frecvent, la adulții tineri și se caracterizează prin prezența mai multor vezicule mici, adânci, pe pielea palmară sau plantară, în special de-a lungul părților laterale ale degetelor de la mâini și de la picioare. Veziculele se pot uni, formând bule mari și pot deveni suprainfectate. Veziculele și bulele persistă câteva săptămâni, se deshidratează și se vindecă prin descuamare.

Factori de risc

Factorii care pot crește riscul de a dezvolta anumite tipuri de dermatită sunt:

• vârsta: dermatita este destul de frecventă, afectând aproximativ una din cinci persoane. Anumite tipuri de dermatită sunt mai frecvente în diferite etape ale vieții:
  − dermatita atopică și pitiriazisul alba: mai frecvente la copii;
  − eczema mâinilor: la adulții tineri și de vârstă mijlocie;
  − eczema venoasă sau gravitațională, dermatita asteatotică și eczema numulară: la grupele de vârstă mijlocie și mai în vârstă.
• alergiile și astmul;
• mediul de lucru;
• anumite boli, cum ar fi insuficiența cardiacă congestivă, boala Parkinson, infecția cu HIV și insuficiența venoasă.

Diagnosticare

Un istoric detaliat și o examinare atentă pot fi de ajuns pentru diagnosticarea cu precizie a dermatitei. Uneori, însă, pot fi necesare investigații suplimentare:

• răzuirea pielii, pentru a exclude o infecție fungică ce imită dermatita (examen micologic direct);
• cultură din leziunea de piele care identifică o infecție bacteriană sau virală supraadăugată;
• testare cu plasture pentru identificarea alergenilor de contact (patch testare);
• testare la lumină, dacă este luată în considerare o dermatită fotosensibilă;
• biopsie cutanată, pentru a exclude alte boli dermatologice similare dermatitei;
• teste de sânge: IgE (de obicei crescut în dermatita atopică), funcție tiroidiană (în unele dermatite ale mâinilor și dermatită asteatotică).

Prevenție

Evitarea factorilor declanșatori, emolierea cutanată, folosirea cremelor cu factor de protecție și controlul periodic dermatologic sunt câteva dintre măsurile care pot ajuta la prevenirea dermatitei.